Ziua de 28 iunie 1940 a ramas in istoria Basarabiei drept una cumplita, de rascruce, in care au fost schingiuite si desfiintate zeci de mii de destine ale unor oameni nevinovati.
Patruzeci si opt de ore in care trebuia sa te salvezi. Cele patruzeci si opt de ore au modificat soarta noastra. Prin cea de–a doua nota ultimativa a ministrului sovietic de externe, in patru zile, incepand cu orele 14.00, Basarabia trebuia evacuata. Pe 29 iunie 1940, in zori, tancurile armatei rosii au intrat in Basarabia. Trupele sovietice au trecut Prutul, punand stapanire pe orasul Herta si chiar pe o parte a judetului Dorohoi. In 48 de ore, teritorii importante erau sub controlul sovieticilor. Cele 48 de ore de calvar au adus oceane de lacrimi, au semanat moarte, durere, despartiri. Printre cei care au fost maltratati si supusi la umilinte au fost si sute de preoti.
Arhimandritul Felix Dubceac, originar din comuna Voloave, judetul Soroca, refugiat de la manastirea Rudi si adapostit la manastirea Sfanta Ana de la Rohia, apoi stabilit in Detroit, SUA, viata lui incluzand 50 de ani de slujire preoteasca, consemneaza: «In a doua inrobire a Basarabiei, Stalin a dat ordin sa fie deportati preotii din sate, iar manastirile sa fie prefacute in colhozuri si scoli komsomoliste. Toate icoanele si cartile din bibliotecile manastirilor sa fie arse. Limba si alfabetul slavon sa fie in toate scolile primare, secundare si universitare. Iar Visarion Puiu, cel dintai episcop de Hotin si Balti, apoi Mitropolit al Bucovinei, a trebuit sa paraseasca tara ca sa nu fie omorat de ocupantii bolsevici. Acest mare ierarh al Bisericii noastre, un mare sprijinitor al saracilor si studentilor romani, a suferit saracia fortata a exilului in Germania si Franta, departe de George Enescu si Constantin Brancusi, dar, mai insingurat si mai sarac decat cei doi compatrioti ai sai, avut–a loc intr–un cimitir din afara Parisului» («Evocari si marturisiri din urmarea lui Hristos», Detroit, 1994).
La fel de evocatoare sunt declaratiile facute chiar de preotii refugiati in ziua de 28 iunie1940. Iata declaratia 00222, ce apartine preotului Gheorghe Geamatan, refugiat din parohia Elisaveta, judetul Balti: «Pe 28 iunie, pe cand ma pregateam sa plec la slujba, pe la orele 17.00 am vazut pe strada Balti–Soroca tancuri rusesti si, la aproximativ o ora, la vreo suta de avioane rusesti au impanzit cerul deasupra Baltilor si satului. M–am intors acasa si, luandu–mi familia, am pornit pe jos spre Stefanesti. Cand am parasit satul, oamenii plangeau ca rusii ii ocupa. M–au oprit sa–mi faca perchezitie, desi enoriasii mei s–au opus. Oricum, am parasit parohia fara hrana, fara cai, fara a–mi lua ceva bani.»
Declaratia 00253 apartine preotului Teodor Armasu din parohia Galateni, judetul Hotin: «M–am refugiat pe 28 iunie 1940, prima zi de evacuare, parasind parohia pe la orele patru dupa masa, cand enoriasii m–au informat ca trupele sovietice au trecut Nistrul la Neverotoveni. Nu am avut niciun transport, trasurile si caii din comuna au fost sechestrati de autoritatile bolsevice. Nu a mai circulat niciun tren incepand cu ora trei in noaptea de 28 iunie, astfel am fost nevoit sa apuc pe un drum la intamplare. Traiam clipe de panica si disperare. Am plecat pe jos cu ceva bagaje in mana. Dar, fiind suferind si auzind huruitul tancurilor comuniste, care era asurzitor, am lasat si acel bagaj, bucuros ca pot scapa cu zile si trece peste Prut. In aceeasi zi, seara, am ajuns la Lipnic, unde in gara era un tren militar de evacuare… Astfel, pe 29 iunie 1940, la orele trei dupa masa, am ajuns la Iasi. Sotia, impreuna cu copilul de 7 ani, ramanand in Basarabia inca mult timp…»
Preotul Serafim Chicu, refugiat din parohia Sinesti, judetul Balti, declara: « In zilele de 30 iunie, 1 si 2 iulie 1940 am vazut si am simtit o atitudine fatisa antiromaneasca, pe drumuri, la fiece pas. s–au grupat bande care savarseau omoruri si jafuri, bolsevicii prezidau toate adunarile cu caracter antiromanesc» (declaratia 00159).
Parintele Sergiu Sofronie, paroh in comuna Dumitresti, judetul Soroca, face urmatoarea marturisire: «Sambata–dimineata am oficiat slujba in curtea bisericii din Dumitresti. In timp ce oficiam, avioanele rusesti brazdau cerul cu zgomotul lor asurzitor. Am stat la masa cu enoriasii mei, le–am dat ultimele sfaturi in calitatea mea de preot. Lumea s–a cuprins de cea mai mare durere si mahnire. Am venit acasa si mi–am impachetat partial cateva lucruri, mobila am dat–o locuitorilor din sat, iar casa am lasat–o la voia intamplarii… Arhiva am predat–o unui om de incredere. In zorii zilei, plangand ca un copil, am pornit pe jos spre Balti. Tot ce auzeam erau huiduielile rusilor despre romani… Drumul pana la gara Balti a fost umilitor, eram perchezitionat si interogat, mai nu m–au arestat. In gara am ajuns duminica, 30 iunie, pe 2 iulie am ajuns la Ungheni, iarasi interogatoriu, perchezitii si lovituri. Pe 3 iulie 1940 am trecut Prutul flamand, dezbracat, dar calvarul ramasese deja in urma» (declaratia 00220).
Sirul acestor marturii de–a dreptul cutremuratoare poate fi continuat. Am zeci de documente ce atesta tragedia din 28 iunie 1940. Multumesc istoricului care mi le–a pus la dispozitie!
Cei care au ramas sa slujeasca Sfantul Altar in bisericile din Basarabia au fost torturati si deportati, prigoniti de regimul sovietic. Preotul Alexandru Baltaga din Calarasi, judetul Lapusna, a ramas acasa. Nascut la 1861 in comuna Lozova, dupa absolvirea seminarului este numit paroh al Bisericii din Calarasi, unde a slujit pana in 28 iunie 1940. A fost un model al preotimii basarabene. A votat Unirea de la 1918, a fost decorat atat de biserica ortodoxa tarista, cat si de biserica ortodoxa romana. Ramas pe 28 iunie 1940 in Basarabia, este arestat in timp ce oficia Sfanta Liturghie. Este purtat prin inchisorile NKVD–iste, apoi deportat in Tataria, unde moare pe 3 august 1941. Astfel si–a incheiat viata martirica Alexandru Baltaga, la varsta de 80 de ani.
(Vezi: Preotii romani din Basarabia torturati de bolsevici, autor preot Vasile Tepordei.)
Istoria nationala e stiinta cea mai temeinica pentru intarirea constiintei de neam, e cea mai in masura de a lega si mai mult solidaritatea dintre azi si ieri, dintre trecut si prezent, de a adanci in sufletele noastre cultul stramosilor, pe care se sprijina taria si maretia unei patrii, atentiona Eugen Lovinescu.
Pentru martirii celor 48 de ore, pentru 28 iunie 1940, ca sa nu se mai repete, aprindeti o lumanare intru intarirea constiintei de neam …
Antonina Sarbu
Patruzeci si opt de ore in care trebuia sa te salvezi. Cele patruzeci si opt de ore au modificat soarta noastra. Prin cea de–a doua nota ultimativa a ministrului sovietic de externe, in patru zile, incepand cu orele 14.00, Basarabia trebuia evacuata. Pe 29 iunie 1940, in zori, tancurile armatei rosii au intrat in Basarabia. Trupele sovietice au trecut Prutul, punand stapanire pe orasul Herta si chiar pe o parte a judetului Dorohoi. In 48 de ore, teritorii importante erau sub controlul sovieticilor. Cele 48 de ore de calvar au adus oceane de lacrimi, au semanat moarte, durere, despartiri. Printre cei care au fost maltratati si supusi la umilinte au fost si sute de preoti.
Arhimandritul Felix Dubceac, originar din comuna Voloave, judetul Soroca, refugiat de la manastirea Rudi si adapostit la manastirea Sfanta Ana de la Rohia, apoi stabilit in Detroit, SUA, viata lui incluzand 50 de ani de slujire preoteasca, consemneaza: «In a doua inrobire a Basarabiei, Stalin a dat ordin sa fie deportati preotii din sate, iar manastirile sa fie prefacute in colhozuri si scoli komsomoliste. Toate icoanele si cartile din bibliotecile manastirilor sa fie arse. Limba si alfabetul slavon sa fie in toate scolile primare, secundare si universitare. Iar Visarion Puiu, cel dintai episcop de Hotin si Balti, apoi Mitropolit al Bucovinei, a trebuit sa paraseasca tara ca sa nu fie omorat de ocupantii bolsevici. Acest mare ierarh al Bisericii noastre, un mare sprijinitor al saracilor si studentilor romani, a suferit saracia fortata a exilului in Germania si Franta, departe de George Enescu si Constantin Brancusi, dar, mai insingurat si mai sarac decat cei doi compatrioti ai sai, avut–a loc intr–un cimitir din afara Parisului» («Evocari si marturisiri din urmarea lui Hristos», Detroit, 1994).
La fel de evocatoare sunt declaratiile facute chiar de preotii refugiati in ziua de 28 iunie1940. Iata declaratia 00222, ce apartine preotului Gheorghe Geamatan, refugiat din parohia Elisaveta, judetul Balti: «Pe 28 iunie, pe cand ma pregateam sa plec la slujba, pe la orele 17.00 am vazut pe strada Balti–Soroca tancuri rusesti si, la aproximativ o ora, la vreo suta de avioane rusesti au impanzit cerul deasupra Baltilor si satului. M–am intors acasa si, luandu–mi familia, am pornit pe jos spre Stefanesti. Cand am parasit satul, oamenii plangeau ca rusii ii ocupa. M–au oprit sa–mi faca perchezitie, desi enoriasii mei s–au opus. Oricum, am parasit parohia fara hrana, fara cai, fara a–mi lua ceva bani.»
Declaratia 00253 apartine preotului Teodor Armasu din parohia Galateni, judetul Hotin: «M–am refugiat pe 28 iunie 1940, prima zi de evacuare, parasind parohia pe la orele patru dupa masa, cand enoriasii m–au informat ca trupele sovietice au trecut Nistrul la Neverotoveni. Nu am avut niciun transport, trasurile si caii din comuna au fost sechestrati de autoritatile bolsevice. Nu a mai circulat niciun tren incepand cu ora trei in noaptea de 28 iunie, astfel am fost nevoit sa apuc pe un drum la intamplare. Traiam clipe de panica si disperare. Am plecat pe jos cu ceva bagaje in mana. Dar, fiind suferind si auzind huruitul tancurilor comuniste, care era asurzitor, am lasat si acel bagaj, bucuros ca pot scapa cu zile si trece peste Prut. In aceeasi zi, seara, am ajuns la Lipnic, unde in gara era un tren militar de evacuare… Astfel, pe 29 iunie 1940, la orele trei dupa masa, am ajuns la Iasi. Sotia, impreuna cu copilul de 7 ani, ramanand in Basarabia inca mult timp…»
Preotul Serafim Chicu, refugiat din parohia Sinesti, judetul Balti, declara: « In zilele de 30 iunie, 1 si 2 iulie 1940 am vazut si am simtit o atitudine fatisa antiromaneasca, pe drumuri, la fiece pas. s–au grupat bande care savarseau omoruri si jafuri, bolsevicii prezidau toate adunarile cu caracter antiromanesc» (declaratia 00159).
Parintele Sergiu Sofronie, paroh in comuna Dumitresti, judetul Soroca, face urmatoarea marturisire: «Sambata–dimineata am oficiat slujba in curtea bisericii din Dumitresti. In timp ce oficiam, avioanele rusesti brazdau cerul cu zgomotul lor asurzitor. Am stat la masa cu enoriasii mei, le–am dat ultimele sfaturi in calitatea mea de preot. Lumea s–a cuprins de cea mai mare durere si mahnire. Am venit acasa si mi–am impachetat partial cateva lucruri, mobila am dat–o locuitorilor din sat, iar casa am lasat–o la voia intamplarii… Arhiva am predat–o unui om de incredere. In zorii zilei, plangand ca un copil, am pornit pe jos spre Balti. Tot ce auzeam erau huiduielile rusilor despre romani… Drumul pana la gara Balti a fost umilitor, eram perchezitionat si interogat, mai nu m–au arestat. In gara am ajuns duminica, 30 iunie, pe 2 iulie am ajuns la Ungheni, iarasi interogatoriu, perchezitii si lovituri. Pe 3 iulie 1940 am trecut Prutul flamand, dezbracat, dar calvarul ramasese deja in urma» (declaratia 00220).
Sirul acestor marturii de–a dreptul cutremuratoare poate fi continuat. Am zeci de documente ce atesta tragedia din 28 iunie 1940. Multumesc istoricului care mi le–a pus la dispozitie!
Cei care au ramas sa slujeasca Sfantul Altar in bisericile din Basarabia au fost torturati si deportati, prigoniti de regimul sovietic. Preotul Alexandru Baltaga din Calarasi, judetul Lapusna, a ramas acasa. Nascut la 1861 in comuna Lozova, dupa absolvirea seminarului este numit paroh al Bisericii din Calarasi, unde a slujit pana in 28 iunie 1940. A fost un model al preotimii basarabene. A votat Unirea de la 1918, a fost decorat atat de biserica ortodoxa tarista, cat si de biserica ortodoxa romana. Ramas pe 28 iunie 1940 in Basarabia, este arestat in timp ce oficia Sfanta Liturghie. Este purtat prin inchisorile NKVD–iste, apoi deportat in Tataria, unde moare pe 3 august 1941. Astfel si–a incheiat viata martirica Alexandru Baltaga, la varsta de 80 de ani.
(Vezi: Preotii romani din Basarabia torturati de bolsevici, autor preot Vasile Tepordei.)
Istoria nationala e stiinta cea mai temeinica pentru intarirea constiintei de neam, e cea mai in masura de a lega si mai mult solidaritatea dintre azi si ieri, dintre trecut si prezent, de a adanci in sufletele noastre cultul stramosilor, pe care se sprijina taria si maretia unei patrii, atentiona Eugen Lovinescu.
Pentru martirii celor 48 de ore, pentru 28 iunie 1940, ca sa nu se mai repete, aprindeti o lumanare intru intarirea constiintei de neam …
Antonina Sarbu
