RAZĂ DE ILUMINARE CULTURALĂ ŞI SPIRITUALĂ

Primul periodic bisericesc din Basarabia, care a văzut lumina tiparului în perioada păstoririi arhiepiscopului Antonie Şokotov, este Chişiniovskie Eparhialnîe Vedomosti, organ oficial al eparhiei Chişinăului şi Hotinului din anul 1867, ediţie bilingvă, cu texte „în oglindă”, ruseşti şi româneşti. Apariţia bilingvă i-a fost însă de scurtă durată (până în anul 1871), fiind suprimată de succesorul lui Antonie, Pavel Lebedev, care a permis să apară doar versiunea rusească1.

Un loc distinct în istoria tiparului şi a presei periodice din Basarabia desigur o ocupă revista Luminătorul, organ oficial al eparhiei Chişinăului (1908-1944), „una dintre cele mai statornice reviste româneşti din Basarabia cu caracter religios şi moral, o tribună bisericească românească”2.
În perioada interbelică „presa bisericească din Basarabia n-a fost cu nimic mai prejos decât cea din vechea Românie sau din Transilvania”3. Aici amintim din nou revista Luminătorul, revista clerului basarabean, care şi-a continuat apariţia inclusiv până-n anul 1944, sub conducerea renumitului pr. Constantin Popovici.
O altă revistă bisericească, editată în acea perioadă a fost Misionarul – organul periodic lunar al Misiunii Ortodoxe Române, Secţia culturală a Consiliului Eparhial din Chişinău4. Primul număr al revistei a văzut lumina tiparului la 6 octombrie 1929, în preajma celui de al II-lea congres al misionarilor români cu omoforul Mitropolitului Basarabiei Gurie Grosu. Misionarul a avut ca scop primordial prezentarea materialului despre învăţătura şi dogma Bisericii Ortodoxe, precum şi diverse teme de ordin moral-spiritual şi educaţional. Am mai apărut şi altele: Însemnări creştine – revistă de orientări pastorale şi misionare (Bălţi, 1937-1940), Episcopia Hotinului – foaie oficială a acestei episcopii (Bălţi, 1926-1940) şi Biserica basarabeană, de aceeaşi eparhie (1942-1943), Buletinul Episcopiei Cetăţii Albe- Ismail (1923-1940 şi 1942- 1943), Raza – publicaţia „Uniunii clerului din Basarabia” de luptă şi atitudine românească 1931-1944), Studentul – revistă a Societăţii Culturale „Petru Movilă”, sub îngrijirea unui comitet de studenţi de la Facultatea de Teologie din Chişinău (1928-1933), continuată cu Gândul neamului (1933-1934) şi cu Tribuna tinerimii (1936-1938). Chiar şi elevii Seminarului Teologic îşi aveau publicaţiile lor: Limba noastră la Chişinău şi Luceafărul la Ismail, iar Liceul eparhial din Chişinău publica revista şcolară Ghiocelul – editată de Societatea Literară „Iulia Hasdeu”5.
În perioada interbelică mai remarcăm două reviste de mare prestigiu intelectual: Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău şi Arhivele Basarabiei.
Revista Societăţii Istorico-Arheologice
Bisericeşti din Chişinău a fost îngrijită şi publicată
de Societatea respectivă din 1909
până în 1939. Au apărut în total 24 de volume, extrem de valoroase, tratând un şir de probleme ale istoriei şi culturii românilor6. Arhivele Basarabiei a fost la sigur cea mai prodigioasă revistă de istorie şi geografie a Moldovei dintre Prut şi Nistru. A apărut între anii 1929-1938, sub conducerea prof. univ. Toma G. Bulat şi Constantin N. Tomescu. Majoritatea materialelor publicate: documente de arhivă referitoare la istoria Moldovei şi istoria religiei din ţinut, dispoziţii, hotărâri, scrisori şi declaraţii au ca autori diverse structuri de stat, dar şi persoane particulare7. Şi astăzi, mulţi cercetători ai trecutului pământului nostru folosesc Arhivele Basarabiei drept un izvor nesecat de informaţii şi documente, „privitoare la istoria Basarabiei şi a Bisericii româneşti de aici”8.
În anii `90, când societatea noastră a fost declarată democrată şi suverană, Bisericii Ortodoxe i s-a oferit posibilitatea să-şi rostească şi să promoveze dogma şi învăţătura sa nu numai de pe amvonul bisericesc, ci şi prin mass-media. În acest timp apar o serie de publicaţii bisericeşti: Datina Creştină, Curierul Ortodox, Alfa şi Omega. Primul număr al ziarul Curierul Ortodox a fost lansat în anul 1995. Este primul organ oficial al Mitropoliei Moldovei după 1990 şi trebuia să devină „un cristalizator în viaţa cotidiană a clerului şi credincioşilor, prin intermediul căruia s-ar putea face schimb de experienţă, de opinii cu privire la situaţia forurilor reprezentative ale clerului, obiectivele de iluminare şi creştinare a populaţiei din Republica Moldova; lupta, succesele obţinute împotriva curentelor, sectelor ce neagă rolul religiei şi al Bisericii etc.” (p. 53-54). Totodată, „ziarul urma să răspundă intereselor mai multor categorii de cititori, în paginile lui fiind publicate articole ce ţin de apărarea credinţei ortodoxe, de istoria, cultura noastră, de problemele cu care se confruntă societatea, materiale referitoare la educaţia religioasă în şcoală” (p. 55). Iniţial, ziarul apărea de două ori pe lună în limba română şi o dată pe lună în rusă. Începând cu 12 februarie 2002, apare şi varianta electronică a publicaţiei Curierul Ortodox: http://www.geocities.com/ cortodox.
Pe lângă activitatea publicistică, redacţia ziarului a organizat un şir de manifestări culturale şi educaţionale. Pe parcursul celor zece ani de activitate (1995-2005), Curierul Ortodox a desfăşurat o serie de concursuri pentru copii. În 1996, din iniţiativa ziarului a fost organizat, pentru prima dată în republica noastră, un concurs de desen pentru copii în ajunul Sfintelor Paşti, care s-a încheiat cu o frumoasă expoziţie la teatrul „Licurici” din capitală şi cu premierea laureaţilor (p. 69).
Redacţia a sprijinit şi a promovat ideea introducerii obiectului „Religie” în şcolile din republica noastră. În Curierul Ortodox a fost prezentă rubrica „Biserica şi şcoala”, unde au fost publicate 143 de articole în care era dezbătută problema instruirii religioase în şcoală (p. 73).
În prezent presa bisericească este în creştere, fiecare eparhie se bucură deja de ziarul său, iar unele protopopiate, parohii şi diverse asociaţii editează buletine informative.
Totuşi, presa religioasă rămâne „o specialitate pururea nouă şi neexplorată a mass-mediei, care se propune publicului, de cele mai multe ori, într-o formă autentică şi distantă de preocupările umane cotidiene. Despre receptivitatea şi sensibilitatea publicului la mesajele ei, putem concluziona după numărul de ziare, reviste, posturi media, existente în ţară. Existente – pentru că fără un public şi-ar pierde eficienţa, spre care e orientată comunicarea şi, respectiv, motivarea ei logică. Şi ca un mijloc de formare şi informare a opiniei publice, exercită un impact covârşitor asupra relaţiilor de interacţiune dintre societate şi Biserică. Cert este că în R. Moldova, la momentul actual, acest fel de presă se află încă la origini, din cauza barierelor impuse oportunităţii informaţiei bisericeşti în societatea „post-ateistă”, precum şi din cauza pierderii bazelor ei istorice”9. Lucrarea prezentată de noi, aici, a fost elaborată în cadrul secţiei „Istoria culturii” de la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Recenzată de prot. dr. Pavel Borşevschi şi dr. Igor Cereteu, cartea are următoarea structură: Preliminarii (p. 5-6); Studiu introductiv (p. 7-81), Catalogul articolelor publicate în „Curierul Ortodox” în perioada 24 iunie 1995 – 16 iunie 2005 (p. 83-161), Catalogul articolelor publicate în suplimentul „Logos” – organul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din Moldova (1997-2003) (p. 163-167), Bibliografie selectivă (p. 169-172), Anexă (p. 173-178) şi Indice de nume (p. 179-190).
Autorul cărţii, în acelaşi timp – redactor- şef al ziarului, dl Nicolae Fuştei, mărturiseşte că „deşi Curierul Ortodox a fost conceput ca organ de presă al Bisericii Ortodoxe din Moldova, totuşi trebuie să recunoaştem că publicistica ziarului nu s-a concentrat doar asupra problemelor de cult, or, tematica abordată în articole cuprinde un spectru larg de domenii. Drept argument pot servi accentele publicistice de manieră analitică sau critică cu privire la aşa aspecte ca morala, religia, relaţiile Bisericii cu Statul, Biserica şi şcoala, istoria şi cultura etc.” (p. 6).
Nicolae Fuştei este un neostenit savant şi cercetător al trecutului Basarabiei, slujitor „laic” al Bisericii lui Hristos şi dascăl al teologiei şi culturii româneşti. Prin numeroasele sale studii, publicate în volume personale sau colective, prin articole în cele mai prestigioase reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, dl N. Fuştei aduce o contribuţie valoroasă în teologia ortodoxă, precum şi în disciplina istoriei medievale româneşti. Ţinuta sa academică şi totodată ascetică şi efortul conjugat pentru studiu au fost evidenţiate şi recunoscute de înalţi ierarhi, clerici, savanţi, studenţi şi oameni de rând.
1. Buzilă Boris. Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia. – Bucureşti: Ed. Fundaţiei Culturale Române, – Chişinău: Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa, 1996. – P. 49.
2. Matei Nina. Luminătorul // Chişinău. Enciclopedie. Editor Iu. Colesnic. – Chişinău: Ed. Museum, 1997. – P. 219.
3. Păcurariu Mircea. Basarabia, aspecte din istoria Bisericii şi a neamului românesc. – Iaşi: Ed. Trinitas, 1993. – P. 116.
4. Misionarul // Chişinău. Enciclopedie. Editor Iu. Colesnic. – Chişinău: Ed. Museum, 1997. – P. 313.
5. Păcurariu Mircea. Op. cit. – P. 116-117.
6. Dron Ion. Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău // Chişinău. Enciclopedie. Editor Iu. Colesnic. – Chişinău: Ed. Museum, 1997. – P. 399-400.
7. Şpac Ion. Arhivele Basarabiei // Chişinău. Enciclopedie. Editor Iu. Colesnic. – Chişinău: Ed. Museum, 1997. – P. 47.
8. Păcurariu Mircea. Op. cit. – P. 117.
9. Dodul Marcel. Presa religioasă: un domeniu neexplorat al mass-mediei // Orthodoxia. – An. I (2002). – Nr. 1. – P. 12.

Maxim MELINTI, magistru în istorie

Vlădica Ioanafan Kopolovici al Chişinăului (11 octombrie1972 - 12 mai 1987)

Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei sau Dubluri Religioase

„Patriarhia de la Bucureşti a dovedit lipsă de stimă faţă de conducerea
Moldovei şi a contribuit, prin acţiunile date, la dezmembrarea teritorială
a Republicii Moldova”
( Preşedintele Mircea Snegur,
într-un discurs rostit în Plenul Parlamentului Republicii
Moldova, 24 decembrie 1992 )


„ România... îi susţine pînă în prezent pe naţionaliştii de la noi. Este vorba de acea Românie cu care ne judecăm acum la Strasbourg. Ca să vezi, în aceşti ani, nouă ne-au creat o mitropolie a Basarabiei subordonată patriarhului român Teoctist.”

( Preşedintele Vladimir Voronin,
interviu pentru Rossiiskaia gazeta şi Trud,2001)


După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 s-au produs schimbări şi în organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Autocefala din 1885, Biserica Ortodoxă Română este ridicată la rang de Patriarhie prin Legea din 3 noiembrie 1925, avînd în componenţa ei, ca persoana juridică, şi Biserica Ortodoxă din Basarabia, ce a fost înfiinţată prin hotărîrea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923, cînd Arhiepiscopia Chişinăului a fost ridicată la rangul de Mitropolie.
Organizarea acesteia s-a făcut prin Legea pentru organizareaBisericii Ortodoxe Române din 1925, iar arhiepiscopul de Chişinău, Gurie Grosu, a fost numit mitropolit al Basarabiei prin Înaltul Decret Regal din 21 aprilie 1928. Noua Mitropolie avea trei eparhii: Arhiepiscopia Chişinău lui, Episcopia Cetatea Albă-Ismail şi Episcopia Hotin-Bălti. În urma Ultimatumului din 26 iunie 1940 şi a întrării Armatei Sovietice în Basarabia la 28 iunie 1940, bisericile şi mănăstirile din Basarabia sunt închise, transformate în depozite de marfă, spitale, cazarme militare, „case de odihnă”. Mitropolia Basarabiei, cu Consiliul Eparhial şi cu Casa Eparhială, este declarată Casa Armatei Roşii. Pînă în 1941, cînd autorităţile române revin în Basarabia, fuseseră devastate sau distruse peste 200 de biserici şi mănăstiri, preoţii şi călugării sunt ucişi sau deportaţi, în număr foarte mare, iar bisericile şi mănăstirile sunt dărîmate sau secularizate.
În 1944 Mitropolia Basarabiei va fi desfiinţată, iar în locul ei va fi organizată o Episcopie, creată de Biserica Ortodoxă Rusă pe scheletul istoricei „ eparhii Chişinăului şi Hotinului” înfiinţată în urma cuceririi ţariste din 1812. Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove constituie 1 din cele 124 de filiale canonice locale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, în ordine fiind a 117-a eparhie, cu numele de Kişiniovscaia ( a Chişinăului), parte componentă a „ trupului bisericesc rus”.
La 21 mai 1989, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii îl numeşte episcop al Chişinăului şi al Moldovei pe Nikolai Vasilievici Kantarian (colonel în rezervă), sub numele Vladimir. În 1990 Vladimir este ridicat la treapta de arhiepiscop al Chişinăului. La 3 ianuarie 1991, Sinodul de la Moscova a aprobat organizarea Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove pe baza Statutului Bisericii Ortodoxe Ruse şi confirmat de către Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse la 30 mai 1991. În 1992 Vladimir este ridicat la treapta de Mitropolit al Moldovei.
La 24 martie 1992 a fost adoptată Legea nr. 979-XII privind Cultele în Republica Moldova.
La 9 aprilie 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române publică un comunicat oficial prin care declară că „ nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi a Mitropoliei Bucovinei cu sediul la Cernăuţi ”.
Pe baza Legii cultelor, o parte a clerului si a credincioşilor din Republica Moldova se asociază şi la 14 septembrie 1992 are loc la Chişinău Adunarea de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. Petru Păduraru, episcop de Bălţi, este numit mitropolit locţiitor, iar o delegaţie de clerici este trimisă la Bucureşti pentru a cere Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să primească noua Mitropolie a Basarabiei sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române, aşa cum fusese după 1918.
Sfîntul Sinod va răspunde acestei cereri, la 19 decembrie 1992, prin „Actul Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău”, care proclamă: „Biserica Ortodoxă Română, Mama spirituală a poporului român ce răspunde cu părinţească şi frăţiască dragoste dorinţei sfinte a fraţilor noştri de peste Prut şi cererii scrise, din 14 septembrie 1992, a Adunării eparhiale de constituire, prezidată de Prea Sfinţitul Episcop Petru şi compusă de reprezentanţii preoţilor şi mirenilor dreptmăritori români din Republica Moldova, ca tradiţionala Mitropolie Ortodoxă a Basarabiei să-şi reia activitatea sub oblăduirea canonică şi cu binecuvîntarea Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că aceasta n-a reunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei.
Reacţia PatriarhuluiMoscovei, înregistrată la 24 decembrie 1992, a fost deosebit de dură: Întîistătătorul Bisericii ruse a acuzat Patrirhia Romînă de “ ingerinţă anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, care este parte a Patriarhiei Moscovei”. Totodată, Patriarhul Alexei al II-lea şi-a exprimat “ protestul energic” şi a făcut apel “ să fie corectate cît mai curînd posibil nedreptăţile existente, pentru binele unităţii ortodoxe şi mîntuirea sufletelor fiilor Bisericii din Moldova. Motivele politice, naţionaliste şi de altă natură nu trebuie să intervină în domeniul bisericesc, întrucît acest lucru duce inevitabil la consecinţele negative pentru Biserică”.
În 1992 situaţia bisericească din Republica Moldova era paradoxală deoarece “ intelectualii şi o parte din credincioşi luptau pentru independenţa faţă de Moscova, iar în interiorul Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au creat trei grupări: prima, cea mai numeroasă, reprezintă grupa conservatoare, ce luptă în mod deschis şi din urmă cu toate metodele şi formele legitime şi nelegitime pentru păstrarea Bisericii moldoveneşti în cadrul jurisdicţiei Bisericii de la Moscova. Frica faţă de unirea cu România, pierderea fotoliilor, incapacitatea de-a munci conform legii bisericeşti adie a serapionism şovin rusesc…; a doua categorie o reprezintă susţinătorii unirii spirituale - deci, trecerera Bisericii Ortodoxe din Moldova sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române; iar a treia direcţie o reprezintă cei care luptă pentru independenţă şi autonomie.
La 8 octombrie 1992, Mitropolia Basarabiei solicită guvernului să fie recunoscută, dar nu primeşte răspuns.
La 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii si Cultelor cere guvernului un aviz favorabil recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. Guvernul refuză să dea acest aviz, deşi Ministerul de Finanţe (la 14 noiembrie 1992), Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale ( la 8 februarie 1993), Ministerul Învăţămîntului (la 8 februarie 1993) şi Departamentul de Stat pentru Privatizare (la 15 februarie 1993) comunică guvernului şi presedintelui ţării că nu au obiecţii în legătură cu recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
Chiar şi Comisia pentru Cultură şi Culte a Parlamentului Republicii Moldova face cunoscut la 11 martie 1993 (în urma unei scrisori a episcopului Petru Păduraru) că statutul şi activitatea Mitropoliei Basarabiei sunt în conformitate cu legislaţia statului şi cere guvernului să recunoască noua Mitropolie pentru a nu agrava situaţia socială şi politică din Mldova.
Anul 1993 va fi şi anul unei intense corespondenţe între Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Sanctitatea Sa Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, cu privire la problema canonicităţii şi continuităţii Mitropoliei Basarabiei. Semnificativă este scrisoarea din 19 mai 1993 a Prea Fericitului Teoctist care îi spune Sanctităţii Sale Alexei al II-lea: „Exercitarea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocşi din Basarabia între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992 a fost un act nedrept şi abuziv din punct de vedere al realităţii istorice şi al normelor de drept canonic deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice, care au lezat dreptul istoric”.
La 17 noiembrie 1993, prin Hotărîrea nr. 719, Guvernul Republicii Moldova, condus de Andrei Sangheli, recunoaşte existenţa legală doar a Mitropoliei Moldovei, declarată „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”.
Patriarhia Română recunoaşte acestei structuri ruse doar dreptul de jurisdicţie asupra diasporei ruse din Basarabia, ceea ce presupune, prin reciprocitate, exercitarea în Federaţia Rusă a jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Române prin Exarhatul Plaiurilor. La 20 octombrie 1995, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acordat Mitropoliei Basarabiei rangul de Exarhat al Plaiurilor cu drept de jurisdicţie extrateritorială asupra diasporei ortodoxe române din spaţiul ex-sovietic şi asupra diasporei basarabene din întreaga lume.
Drumul Mitropoliei Basarabiei către recunoaştere şi legalitate a fost facut sub focul persecuţiei, cu foarte multe semnale politice din partea autoritaţilor statului.
Mitropolia Basarabiei a fost acuzată că:
1) a declanşat războiul în Transnistria;
2) subminează autoritatea statului şi stabilitatea Republicii Moldova;
3) este o „agentură străină”;
4) este unealta României etc.
Din păcate, astfel de acuzaţii aberante au fost aduse şi de cei mai înalţi demnitari ai statului moldovean în declaraţii publice. Astfel, Andrei Sangheli, şeful guvernului de la Chişinău declara în scrisoarea adresată, la 1 martie 1992, Prea Fericitului Patriarh Teoctist: Reactivarea Mitropoliei Basarabiei este „un amestec în treburile interne ale Moldovei”.
La rîndul său, fostul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, declara în discursul pronunţat la 24 decembrie 1992 în faţa Parlamentului Republicii Moldova: „ Patriarhia Română a contribuit la dezmembrarea teritorială a Republicii Moldova”
Idei asemănătoare a exprimat şi actualul preşedinte al Moldovei, Vladimir Voronin, în interviul acordat în 2001 ziarelor „Rossiiskaia gazeta” şi „Trud”.
Victor Stepaniuc, liderul fracţiunii comuniste din Parlament, declara că problema Mitropoliei Basarabiei este artificială şi că este creată de formaţiunile politice care, la începutul anilor ’90, doreau unirea Moldovei cu România.
Nu este de mirare, aşadar, că mulţi preoţi au fost bătuţi, călcaţi în picioare, ameninţaţi cu arma, alungaţi din biserici. Publicaţiile „Ţara” şi „Alfa şi Omega” au publicat zeci, sute de articole despre astfel de acte violenţe şi abuzive.
Mai mult, la 21 noiembrie 1994, Serviciul de Stat pentru Culte de pe lîngă guvernul Republicii Moldova a dat publicităţii o notă în care Mitropolia Basarabiei era acuzată că:
1) îşi desfăşoară activitatea ilegal;
2) preoţii ei nu respectă normele canonice;
3) face prozelitism;
4) propagă ideile Bisericii Ortodoxe Române;
5) activitatea ei este mai mult politică decît religioasă şi este susţinută din interior (de unii deputaţi, de reprezentanţi ai opoziţiei şi ai autorităţilor locale, de unii primari etc), dar şi din exterior (de Guvernul Român care, prin Hotărîrea nr. 612 din 12 noiembrie 1993, a finanţat activitatea Mitropoliei Basarabiei cu 399,4 milioane lei);
6) activitatea Mitropoliei Basarabiei este instigatoare şi provoacă tensiuni de ordin religios şi socio-politic cu urmări imprevizibile deoarece:
a) nu există în Moldova o unitate administrativ-teritorială cu numele Basarabia; crearea unui grup religios cu numele Mitropolia Basarabiei este un act antistatal, nelegitim şi de negare a statului suveran şi independent Republica Moldova;
b) Mitropolia Basarabiei a fost creată pentru a înlocui vechea episcopie a Basarabiei întemeiată în 1925 (recunoscută prin Decretul Regal nr. 1942 din 4 mai 1925); dacă acest act ete recunoscut valid din punct de vedere juridic sunt recunoscute efectele acestui act al unui stat străin pe teritoriul Republicii Moldova;
c) existenţa Mitropoliei Basarabiei destabilizează Biserica Ortodoxă a Moldovei şi societatea moldovenească;
d) recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei va duce la dispariţia Mitropoliei Moldovei etc.
Mitropolia Basarabiei va cere recunoaşterea sa şi în 1995, 1996, 1997 dar în zadar, deşi faţă de alte culte Guvernul Republicii Moldova a avut o atitudine binevoitoare, recunoscînd „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea” (22 iulie 1993), „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea – Miscarea Reformată” (19 iulie 1994), „Biserica Ortodoxă Rusă din Moldova” (28 august 1995), „Federaţia (religioasă) a Comunităţii Evreieşti” (9 iunie 1994), „Uniunea Comunităţii Evreilor Mesianici” (1 septembrie 1997).
Refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi persecuţiile suferite de clerul şi credincioşii ei au dus la procese în Moldova şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
La 12 septembrie 1995, Judecătoria Buiucani din Chişinău dă caştig de cauză Mitropoliei Basarabiei, care ceruse guvernului să fie recunoscută, dar Curtea Supremă de Justiţie anulează, la 18 septembrie 1995, această hotărîre. La 19 iulie 1996 Judecătoria Buiucani dă o altă hotărîre prin care respinge cererea Mitropoliei Basarabiei de a fi recunoscută de guvern. Această hotărîre este casată, la 21 mai 1997, de Tribunalul Municipiului Chişinău care trimite dosarul spre examinare Curţii de Apel a Republicii Moldova. Aceasta, prin decizia din 19 august 1997, dă caştig de cauză Mitropoliei Basarabiei constatînd că:
1) prin art. 31, paragrafele 1 şi 2 din Constituţie se garantează dreptul la libertatea conştiiţei;
2) cultele sunt libere şi se pot organiza potrivit statutului propriu în condiţiile prevăzute de legile Republicii Moldova;
3) refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei încalcă:
a) Legea cultelor;
b) art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
c) art. 5 din Pactul Internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale;
d) art. 8 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.
Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia asupra Basarabiei „ nu conform canoanelor bisericeşti, ci în urma încălcării lor, cînd teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la U.R.S.S., fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă”. Biserica Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia asupra noului teritoriu anexat. Astfel, au fost încălcate: „Canonul 34 apostolic; canonul 8 al Sinoului III ecumenic, care obligă că nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mîna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpînirea lui, pe aceasta să o dea înapoi; şi canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Cartagina, precum şi canonul 2 al Sinodului II Ecumenic, care interzic episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii. Biserica Ortodoxă Rusă „ este vinovată de încălcarea canoanelor menţionate mai sus, care condamnă extinderea şi menţinerea unei Biserici naţionale asupra altei etnii, în cazul nostru, jurisdicţia Bisericii Ruse asupra românilor ortodocşi din R. Moldova. De aceea, pretenţiile Patriarhiei Moscovei de a avea jurisdicţie asupra românilor din Basarabia, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte.Trebuie să fie clar, canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale!”
Intervine preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Petru Lucinshi, care cere să se facă recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Aceasta respinge, la 9 decembrie 1997, acţiunea Mitropoliei Basarabiei şi anulează hotărîrea din 19 august 1997 a Curţii de Apel.
Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Moldovei şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, face o interpelare în Parlament pe tema refuzului guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. În urma acestei intervenţii, adjunctul primului ministru adresează o scrisoare preşedintelui Parlamentului în care califică neintemeiat refuzul guvernului de a nu recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi apreciază că „dezbaterile febrile” cu privire la Mitropolia Basarabiei au un caracter pur politic.
În această situaţie, Mitropolia Basarabiei mai are o singură cale: să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Prin urmare, la 3 iunie 1998 depune o plîngere împotriva Republicii Moldova. Cererea va fi înregistrată la CEDO la 26 ianuarie 1999 cu nr. 45701/99 şi va fi declarată admisă la 7 iunie 2001.
Serviciul de Stat pentru Culte de pe langă guvern reacţionează după plangerea la CEDO din 3 iunie 1998 a Mitropoliei Basarabiei şi, la 29 iunie 1998 declară:
1) în Republica Moldova nu există o unitate administrativă „Basarabia”;
2) cultul creştin ortodox a fost recunoscut la 17 noiembrie 1993 sub numele de Mitropolia Moldovei; Mitropolia Basarabiei fiind un „element schismatic” al Mitropoliei Moldovei;
3) statutul Mitropoliei Basarabiei este copia statutului Bisericii Ortodoxe din altă ţară (aluzie la Biserica Ortodoxă Română).
Declaraţia pare absurdă deoarece Ministerul Justiţiei (la 22 iunie 1998), Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale (la 25 iunie 1998), Ministerul Finanţelor (la 6 iulie 1998) şi Ministerul Educaţiei (la 7 iulie 1998) fac cunoscut că statutul Mitropoliei Basarabiei nu contravine legilor Republicii Moldova şi că nu au obiecţii privind recunoaşterea ei.
La 15 martie 1999, Mitropolia Basarabiei adresează guvernului o nouă cerere de recunoaştere. La 20 iulie 1999, primul ministru motivează refuzul guvernului astfel:
1) Mitropolia Basarabiei nu este un cult în sensul legii, ci un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei;
2) Guvernul Moldovei nu va aproba cererea Mitropoliei Basarabiei pînă cînd negocierile în curs dintre Patriarhul rus şi Patriarhul român nu vor găsi o soluţie religioasă conflictului provocat prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei.
La 10 ianuarie 2000, deputatul Vlad Cubreacov a primit o scrisoare de la adjunctul procurorului general al Republicii Moldova, care îşi exprimă părerea că refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei încalcă Legea Cultelor şi art. 6, 11 şi 13 din Convenţia Drepturilor Omului.
Prin atitudinea sa, Guvernul Republicii Moldova şi-a atras criticile unor organisme internaţionale. Astfel, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului, în Raportul său anual pe 1997, critică refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei, atrage atenţia că numeroase biserici au fost transferate în patrimoniul Mitropoliei Moldovei şi condamnă violenţele fizice împotriva preoţilor Mitropoliei Basarabiei şi lipsa de protecţie a acestora din partea autorităţilor.
Aceeaşi federaţie, în Raportul său anual pe 1998, critică art. 4 din Legea Cultelor care nu oferă protecţie credincioşilor cultelor nerecunoscute de guvern şi condamnă din nou actele de violenţă şi de vandalism la care a fost supusă Mitropolia Basarabiei cu membrii ei.
La 2 octombrie 2001 au avut loc audierile publice la CEDO, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, Adversarul Mitropoliei Basarabiei era atuci reprezentat de Ministrul Justiţiei Ion Morei, care a spus Curţii: ” E adevărat că nu am nici un precedent legal prin care să-mi susţin cauza. Şi e adevărat că oponentul meu a prezentat un număr considerabil de precedente în sprijinul cauzei sale- legalizarea Mitropoliei Basarabiei. Dar, în ciuda acestui fapt, tot nu trebuie să-i daţi cîştig de cauză, căci, dacă legalizaţi Mitropolia Basarabiei, ţara va exploada! Moldova va dispărea! Va fi o revoluţie! Forţele reacţionare- în primul rînd politicienii din Partidul Popular Creştin Democrat-vor distruge tînăra republică.
Reprezentantul Mitropoliei Basarabieia a argumentat, în replică, în felul următor: guvernul Moldovei afirmă că nu vrea să intervină într-o dispută religioasă, respective o chestiune care privea doar cele două Biserici Ortodoxe. Ceea ce „ era complet fals şi, ca argumentaţie, nul. Căci guvernul intervenise deja! Prin simplul fapt că recunoştea una dintre ele, deci se implicase deja, direct, în această problemă”. Prin simplul fapt că guvernul înregistrase o biserică-Mitropolia Moldovei-şi nu pe cealaltă! Deci, „ deja era tendenţios - ori le înregistra pe toate, ori pe nici una. Discriminarea era limpede.
La 13 decembrie 2001 CEDO hotărăşte în unanimitate că Republica Moldova a încălcat, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, art. 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Statul a fost obligat să plătească Mitropoliei Basarabiei 20.000 euro despăgubire morală şi 7.025 euro pentru cheltuielile de judecată.
Guvernul Republicii Moldova a atacat decizia CEDO şi a cerut rejudecarea cazului, dar la 27 martie 2002 CEDO respinge cererea Guvernului Republicii Moldova. În acest fel, hotărîrea CEDO din 13 decembrie 2001 a rămas definitivă.
În sfarşit, Mitropolia Basarabiei, care la 19 februarie 2002 ceruse pentru a XI-a oară guvernului să fie recunoscută ca structură religioasa distinctă, subordonată canonic Patriarhiei Române, este recunoscută şi admisă în legalitate la 30 iulie 2002 ca urmare a hotărîrii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Dar suferinţele Mitropoliei Basarabiei nu au luat sfîrşit odată cu recunoaşterea şi întrarea ei în legalitate, deoarece a apărut o problemă nouă, problema succesiunii. Mitropolia Basarabiei trebuia recunoscută de guvern şi ca succesoare de drept a fostei Mitropolii a Basarabiei dinainte de 1944, mai ales că, la 26 septembrie 2001, guvernul Republicii Moldova a aprobat prin Hotărîrea nr. 1008 modificarea întrodusă în statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei) prin care aceasta este declarată şi recunoscută succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei.
La 8 februarie 2002, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Petru şi deputaţii Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov atacă la Curtea de Apel a Republicii Moldova, în procedura de contencios administrativ, Hotărîrea 1008 a guvernului.
La cererea Guvernului Tarlev, Curtea de Apel a respins, la 20 octombrie 2003, cererea petiţionarilor pe motiv că ar fi de competenţa Curţii Constituţionale. Hotărîrea Curţii de Apel a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, care a anulat decizia Curţii de Apel şi a acceptat să examineze pe fond, în prima instanţă, litigiul patrimonial dintre Mitropolia Basarabiei, pe de o parte, şi Guvernul Republicii Moldova şi Mitropolia Moldovei, pe de altă parte.
La 2 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a anulat Hotărîrea Guvernului nr. 1008 din 26 septembrie prin care Mitropolia Moldovei (subordonată canonic Patriarhiei Moscovei) fusese declarată succesoarea fostei Mitropolii a Basarabiei. Cu acest prilej, deputatul Vlad Cubreacov (PPCD), care a reprezentat în instanţă Mitropolia Basarabiei a declarat: „ Este o zi mare în istoria Mitropoliei Basarabiei şi a justiţiei naţionale întrucît s-a făcut dreptate într-un litigiu atît de dureros, care vizează patrimoniul Mitropoliei, uzurpat de către structura locală a Patriarhiei Moscovei, prin complicitate cu guvernul comunist de la Chişinău . Acest lucru s-a făcut ţinînd cont de atenţia sporită a Consiliului Europei faţă de evoluţia acestui caz. Decizia Curţii deschide o nouă etapă în procesul de recîştigare a drepturilor Mitropoliei Basarabiei.”
Deoarece Curtea Supremă de Justiţie anulase, la 2 februarie 2004, Hotărîrea nr. 1008 a Guvernului din 26 septembrie 2001 prin care Mitropolia Moldovei fusese recunoscută succesoarea juridică a Mitropoliei Basarabiei, dar în acelaşi timp statuase că Mitropolia Basarabiei ar putea fi doar succesoare istorică, canonică şi spirituală a Mitropoliei Basarabiei de pînă la 1944, Mitropolia Basarabiei a iniţiat în 2004 un nou dosar la CEDO pentru a demonstra că în accepţia legilor Republicii Moldova, la CEDO şi a primului protocol din Convenţia Europeană, ratificat de Republica Moldova, succesiunea istorică, canonică şi spirituală înseamna, de fapt, succesiunea de drept. Cînd se va obţine recunoaşterea acestui fapt vor putea fi recuperate proprietăţile şi bunurile Mitropoliei Basarabiei, confiscate sau naţionalizate.

Miron Sergiu.

190 de ani de la înfiintarea Mitropoliei Chisinaului si Hotinului (Nicolae Fuştei)

NICOLAE FUŞTEI (foto) este doctor habilitat şi specialist la Academia de Ştiinţe din Moldova pe istorie modernă şi contemporană.

În urma încheieri Pacii de la Bucuresti, în situatia când trupele rusesti urmau a se retrage peste apele Prutului, devenit granita naturala cu Rusia, dar si «râu blestemat», teritoriul dintre Prut si Nistru, a ramas în afara granitelor Mitropoliei Moldovei. Acest lucru a creat mari dificultati pentru desfasurarea normala a activitatii parohiilor din zona.

Deocamdata Mitropolitul Gavriil stabilit la Chisinau, actiona mai curând din propria initiativa, si din inertie, ca pastor al crestinilor din Basarabia, nefiind împuternicit de nimeni s-o faca, deoarece în provincia nou cucerita de rusi nu era nici o unitate administrativ-teritoriala bisericeasca oficiala. Aceasta stare de incertitudine nu putea satisface pe nimeni. De aceea era si firesc ca Mitropolitul Gavriil Banulescu-Bodoni sa înceapa o activitate energica pentru înfiintarea în acest teritoriu a unei noi eparhii. Aceasta initiativa reprezinta cel dintâi merit al lui Gavriil Banulescu-Bodoni în noua sa calitate[1]

Tinând seama, de conditiile sociale, politice, nationale, bisericesti - dependenta de Sinodul rusesc - în care îsi desfasura activitatea, Mitropolitul Gavriil pentru început, la 6 august 1812 adreseaza o scrisoare cu nr. 769, catre comandantul armatelor rusesti amiralul P.V. Ciceagov, prin care propune instituirea eparhiei din Chisinau dupa aceeasi organizatie, pe care o avea biserica din Moldova[2]. În acest raport Mitropolitul Gavriil argumenteaza propunerea sa astfel: «Când ma gaseam la Petersburg dupa ce s-a primit acolo stirea despre încheierea pacii cu Poarta Otomana, potrivit careia râul Prut este fixat ca granita si toate pamânturile aflate între Prut si Nistru sunt anexate la Rusia, Sf. Sinod si oberprocurorul lui au discutat chestiunea înfiintarii în aceasta regiune a unei eparhii noi, cât pe motivul numarului însemnat al bisericilor, care se gasesc 749 în 755 de sate si orase, atât si din cauza deosebirii acestei provincii de alte eparhii ale Rusiei si din cauza departarii acestei provincii de alte eparhii ale Rusiei si din cauza deosebirii de limba si de obiceiuri a popoarelor, care o locuiesc, propunând ca eu si cu episcopul Vicar sa ma mut în aceasta eparhie .

În ocârmuirea acestei eparhii sa mi se îngaduie sa ma acomodez obiceiurilor de aici când aceasta nu este în contrazicere cu legile civile si bisericesti fundamentale ale Rusiei, acestea ca o atentie fata de alipirea de curând facuta a populatiei locale la imperiul rusesc, fiindca aceasta cere linistea poporului acestuia...si fiindca si din punct de vedere civil lor li s-au lasat în vigoare drepturile lor vechi moldovenesti...»[3]

În Jurnalul sau Mitropolitul Gavriil a însemnat chiar si personalul pe care dorea sa-l aiba în proiectata eparhie a Chisinaului si Hotinului.

Referatul sub Nr. 1080 cu propunerile Mitropolitului Gavriil privitor sa organizarea noii eparhii este trimis Oberprocurorului sinodal A.N. Golitin la 4 noiembrie 1812[4]. Noua eparhie urma sa cuprinda nu numai teritoriul dintre Prut si Nistru ci si cele dintre Nistru si Bug, cu orasele Tiraspol, Dubasari, Ovidiopol si Odesa, precum si orasele Herson, Oceacov, Olviopol din gubernia Herson[5]. Astfel ca, mitropolitul Gavriil roaga, ca la episcopia din Chisinau sa fie atasata si o parte din episcopia Ecaterinoslavului, si anume regiunea Ociacovului, care avea peste o suta de biserici.

Tinând seama de deprinderea clerului si poporului din provincie de a avea mai mult respect si încredere fata de scaunul mitropolitan [6], care sa fie la Chisinau, lasând Sinodului de a o rândui într-o clasa corespunzatoare, Gavriil Banulescu a insistat ca noua unitatea teritorial-administrativa bisericeasca sa aiba rang de Mitropolie.

Sfântul Sinod gasind cele expuse de Mitropolitul Gavriil în referatul sau, pe cât de temeinice pe atât si de folositoare pentru acest colt de tara, a prezentat la 4 decembrie 1812 la rândul sau un referat special împaratului Alexandru I, adaugând ca în ce priveste denumirea clasei pentru aceasta eparhie, pâna la hotarâre, sa se lase personal Mitropolitului Gavriil aceasta treapta pe care o are înca de când conducea Eparhia Kievului, cu numirea de Exarh al Sinodului, Mitropolit al Chisinaului si Hotinului[7]

Dupa o cercetare amanuntita Sinodul a cazut de acord ca propunerile din referatul Mitropolitului Gavriil despre înfiintarea unei eparhii în Basarabia si despre mijloacele pentru întretinerea casei Arhieresti, a Dicasteriei, a Seminarului si a Episcopului Vicar; cât si cele referitoare la felul de conducere a eparhiei si clasificarea ei, care sunt lasate personal Exarhului Mitropolit Gavriil, sa ramâna în toata puterea lor mai adaugând la aceste si unele propuneri care au fost sugerate de Guvernatorul Scarlat Sturza si Ober-procurorul Sinodal A. Golitin, acestea fiind înaintate Împaratului Alexandru I, spre cercetare, pentru a lua decizia definitiva[8]

Pacea de la Bucuresti din mai 1812 a fost încheiata de rusi în graba[9], deoarece guvernul rus stia ca Napoleon se pregateste sa mearga cu batalioanele sale, încercate în numeroasele batalii în diferite tari, împotriva aliatului sau, Rusia.

Un razboi foarte greu pentru rusi, cu multe retrageri si dezamagiri cumplite, a îndreptat atentia acestora în întregime spre telurile si problemele militare. Evident când ardea Moscova, rusilor nu le «ardea» de organizarea bisericeasca în Basarabia.

Astfel ca timp de peste un an, statutul Mitropolitului era incert. Desi continua sa se considere, în continuare, ca întâi-statator al Bisericii din teritoriul anexat de Rusia, practic, încetase sa mai fie ierarh eparhiot semnând documentele ca «Mitropolit si Exarh» fara «proin», dar si fara precizarea locului unde îsi exercita functia de exarh. Abia la 21 august (stil vechi) 1813 la Teplit Alexandru I a pus urmatoare rezolutie pe prima pagina a referatului Sfântului Sinod în privinta formarii unei noi eparhii în Basarabia: «Asa va fi»[10]. Astfel aparu ucazul tarului Alexandru I prin care se înfiinta noua «Arhiepiscopie a Chisinaului si Hotinului» care cuprindea Basarabia precum si întreaga gubernie a Hersonului cu orasele Odesa, Tiraspol, Ananiev si Elisabetgrad, vechia Ucraina a Hanului, peste care se extindea mai înainte jurisdictia bisericeasca a mitropolitului Proilavei.

Noua eparhie pastra înca vechea împartire a arhidiecezei sale în protopopii, care erau noua la numar si anume: Hotin, Soroca, Greceni, Falesti, Orhei, Lapusna, Hotarniceni, Codru si Basarabia de jos. Protopopii aveau sa controleze si sa supravegheze bisericile si pe preotii din protopopiatele lor[11]. Eparhia Chisinaului si Hotinului avea la acel moment 812 biserici dintre care 712[12] în Basarabia si pâna la 100 în stânga Nistrului[13]

Este cunoscut ca tarul dispusese prin ucazul sau ca în noua arhidieceza sa se aplice «obiceiurile locale, fiindca s-a îngaduit poporului Basarabiei pastrarea vechilor sale drepturi moldovenesti». De fapt, permisiunea rusilor pentru organizarea bisericii Basarabene dupa traditia Bisericii Moldovenesti nu este ceva iesit din comun fiind dictata de politica lui Alexandru I fata de provinciile, populate de alte nationalitati decât rusa. Pentru moment rusii au pastrat deosebirile nationale. Anume prin aceasta se explica constitutiile Finlandei (1809) si Poloniei (1815). Dreptul de autonomie recunoscut Basarabiei chiar în Regulamentul provizoriu din 1812 în paragraful 6 declara: «Populatia Basarabiei îsi pastreaza legile ei», prevedere repetata apoi în «Asezamântul organizarii oblastiei Basarabia» din 1818. În acest act cu privire la pastrarea dreptului anterior se stipula urmatoarele: «În procedura civila, întrebuintarea limbii moldovenesti, se confirma pentru asigurarea dreptului, privilegiilor si legilor locale, acordate cu înalta mila pentru totdeauna regiunii Basarabia. Din aceasta cauza Tribunalul regional civil în afaceri litigioase ale persoanelor particulare, se va conduce de drepturile si obiceiurile moldovenesti»[14]

Explicatia rezistentei legilor locale, o gasim în faptul ca guvernul rus încerca sa câstige simpatia populatiei bastinase, dorind sa faca din Basarabia un centru de atractie pentru veci.

Pe de alta parte un rol însemnat în acest proces istoric a jucat si mentalitatea boierilor si taranilor basarabean: ei doreau constant sa se judece si sa traiasca dupa obiceiul pamântului si legile civile. Guvernul rus la acel moment nu a putut ignora aceasta particularitate a noii provincii, cu atât mai mult ca însasi pastrarea legilor pamântului nu atingea de fel ordinea publica. Folosind prilejul, Mitropolitul Gavriil a stiut sa apere si interesele preotimii basarabene.

Aflându-se în fruntea Arhiepiscopiei Chisinaului si Hotinului, Mitropolitul Gavriil a facut lucruri bune pentru românii din Basarabia si Transnistria, în primul rând reusind ca toti românii din Rusia, care locuiai în diferite regiuni dupa ordinea civila, sa fie uniti bisericeste în aceleasi unitate administrativ-teritoriala sub un singur omofor, cel al mitroplitului Gavriil. Lucrul acesta este de o însemnatate deosebita deoarece mentine unitatea spirituala a românilor rupti de la trupul tarii.

Note bibliografice

---

[1] Boris Buzila. Din Istoria vietii bisericesti din Basarabia. Editura Fundatiei Culturale Române, Editura Stiinta, Chisinau, 1996, p.34.

[2] Ion Nistor. Op. cit. p. 224

[3] Arhiva Consistoriului din Chisinau. Dosarul Nr. 224; Stefan Ciobanu. Op. cit. p. 35

[4] Înfiintarea eparhiei Chisinaului si Hotinului, în Arhivele Basarabiei, Nr. 1, Chisinau, 1929, p. 32; Referatul original a fost iscalit de membrii Sfântului sinod si prezentat Împaratului, care si-a pus rezolutia la început. Referatul, fara iscaliturile membrilor Sinodului, ca o lege însemnata, s-a publicat în Polnoe sobranie zaconov Rossiiscoi imperii, vol. XXXII (1812-1815), p. 613, Nr. 25442, si s-a reprodus în Trudî Bessarabscogo Tercovno Istoricesco-Arheologicescogo Obscestva, vol. IX. p. 4; Referatul a fost publicat în traducere româneasca în Arhivele Basarabiei, Nr., 2, 1929.

[5] Nicolae Fustei. Mitropolia Chisinaului si a Moldovei, în «Chisinau. Enciclopedie, Chisinau, 1997, p.

[6] N. Popovschi. Istoria Bisericii din Basarabia, în veacul al XIX-lea sub rusi, Chisinau, 1931, p. 33; De fapt nu doar clerul si poporul din Basarabia avea mai mult respect si încredere fata de scaunul mitropolitan, aceeasi stare de lucru era manifestata si în alta parti ale Moldovei. Spre exemplu Episcopia Romanului era numita în multe hrisoave tot «Mitropolie», vezi Mircea Pacurariu. Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chisinau, 1993, p. 153.

[7] Arhivele Basarabiei, Nr. 1, Chisinau, 1929. P. 35

[8] Arhivele Basarabiei, Nr. 1, Chisinau, 1929, p.42

[9] Împaratul Alexandru I ruga pe Cutuzov sa urgenteze încheierea pacii cu turcii, apelând la dragostea lui pentru patrie, promitându-i o glorie vesnica. În scrisoarea sa din 22 martie 1812, împaratul îi scria: «Orice pierdere de timp în actualele împrejurari este cel mai mare rau». C.f. V.K. Nadler. Împaratul Alexandru I si ideea Uniunii Sacre. Riga, 1886, vol. I (în limba rusa), p. 241 nota.

[10] Înfiintarea eparhiei Chisinaului si Hotinului. Referatul Sfântului Sinod pentru înfiintarea eparhiei Chisinaului si Hotinului, înaintat «Întru tot luminatului singurstapânitorului, Marelui Domnitor, Împaratului si Singur tiitor a toata Rusia», în Arhivele Basarabiei, Nr. 1, Chisinau, 1929, p. 32.

[11] Ion Nistor. Op. cit. p. 226

[12] ibidem

[13] Iustin St. Fratiman. Câteva date privitoare la întemeierea Societatii istorico-arheologice bisericesti din Chisinau., în Revista Societatii istorico-argheologice din Chisinau, volumul XII, Chisinau, 1920, p. 43;

[14] N. I. Lazarevski. Russcoe constitutionnoe pravo. SPb, 1913, p. 235 s.a.; A. Boldur. Autonomia Basarabiei, Op. cit. p 44.