miercuri, 13 august 2008

Icoane populare în Basarabia Secolul al XIX-lea


Icoana populară basarabeană din secolul al XIX-lea reprezintă unul dintre cele mai interesante fenomene artistice al mediului creştin ortodox, avînd particularităţi distincte, care s-au dezvoltat într-o ambianţă specifică a iconografiei din secolele precedente. Constituită într-o fază tîrzie a Evului Mediu, cînd în alte regiuni ortodoxeicoana cunoaşte un declin general, icoana din Basarabia, ca parte componentă a patrimoniului Moldovei medievale, cunosc o adevărată perioadă de înflorire în evoluţia sa. Dar acest apogeu nu s-a atins datorită existenţei unui proces integru, bine conturat al ambianţei culturale comune. Colecţiile muzeale de icoane ce se constituie în Moldova după anii 1970 şi care au fost colectate din mănăstirile şi bisericile închise sau distruse reprezintă un material neomogen şi insuficient studiat, care reflectă în mod neuniform dezvoltarea icoanei basarabene în secolele XVI-XIX. Cea mai valoroasă colecţie de icoane, cea a Muzeului Naţional de Arte Plastice, unde pe parcursul a 40 de ani au fost tezaurizateopere din diferite epoci, reprezintă, deocamdată şi cea mai completă prezentare a icoanelor basarabene din secolul al XIX-lea. Din aceste considerente a fost posibilăstudierea mai profundă a evoluţiei icoanei anume în această perioadă, care, în afarăde continuarea tradiţiilor din secolele precedente, reflectă şi noile interferenţe, noile influenţe, ce le apropie de arta pictorilor de formaţie academică. Îndeosebi se cere remarcat faptul că icoana basarabeană din secolul al XIX-leas-a dezvoltat pe fundalul permanent al războaielor ruso-turce, care de asemenea şi-aujucat rolul determinant în evoluţia şi finalizarea tîrzie a artei medievale în spaţiul basarabean. Suportul general al icoanei basarabene 1-a constituit icoana populară, cea mănăstirească, dar şi icoanele pictate de artiştii plastici, care îşi fac apariţia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dominînd arta religioasă către începutul secolului XX.

Tendinţele menţionate nu s-au manifestat simultan, nu au fost strict limitatecronologic. Ele au coexistat, suprapunîndu-se, purtînd amprentele celor mai diverse procedee plastice şi influenţe stilistice. Existenţa lor este demonstrată de prezenţa clarobscurului, preluat din arta occidentală, de elementele renascentiste, baroce sauclasiciste, pe de o parte, şi influenţa puternică exercitată asupra icoanei de gravura în lemn de la Trei Ierarhi din Iaşi şi de la mănăstirea Neamţ, pe de altă parte. Interferenţele invocate se fac simţite atît în creaţiile zugravilor populari, cît şi în mediul celor de la mănăstiri, cum ar fi Gherasim, Ioan Iavorschi, Iezechil şi Ioasaf, a căror operă a marcat evoluţia icoanei basarabene pe parcursul secolului al XIX-lea. Din a doua jumătate a acestui secol, poziţiile deţinute de zugravi sunt preluate de artişti cu studii speciale, care tratează arta icoanei ca pe un domeniu specific al tablourilor de gen. În acest context icoanele lui V.Alexandrov, P.Piscariov, F.Maleavin, P.Şilingovschi ş.a. încheie epoca tîrzie a artei medievale din Basarabia şi marchează începutul artei moderne.

Interesul pentru icoane a apărut în Basarabia după primul deceniu al secolului XX, dar niciodată nu a constituit elementul de bază al cercetărilor. Arhimandritul Gurie, V. Curdinovschi, P. Mihailovici, Şt. Ciobanu şi Şt. Berechet urmaţi de N. Ţiganco şi P. Constantinescu –Iaşi au reflectat în publicaţiile lor diferite probleme ce se referă la istoria monumentelor de arhitectură şi doar în ultimul rînd fac referinţe laicoanele basarabene. Acelaşi lucru predomină şi în ediţiile din perioada postbelică, semnate de A. Mansurov, M. Livşiţ şi K. Rodnin, care reflectă succint istoria artelor basarabene din secolul al XIX-lea, fără a se încerca să reconstituie dezvoltarea etapelor principale ale icoanei . Oricum, aceste apariţii editoriale, mai ales în timpurile sovietice, cînd bisericile şi aşezămintele monastice erau închise forţat iar podoabele lor confiscate sau arse perug, au avut rolul şi consecinţele lor, deschizînd calea ulterioară în studierea icoanei basarabene. Am putea vorbi la acest capitol doar de importanţa constituirii Fondului de artămedievală de pe lîngă Muzeul de Stat de Arte Plastice din RSSM (1968), care chiar dacă nu a fost pus în circulaţie la timpul său, a devenit unul dintre cele mai valoroase surse ale tezei de faţă. Însă şi momentul indicat mai sus, fără a fi citate sursele istorice, publicate pînăîn 1940 de Z. Arbure, I. Nestor, A.Boldur şi N. Popovschi, nu ar reflecta integralevoluţia domeniului abordat. De aceea, canavaua istorică, ca fundal al dezvoltării icoanelor, conturează mai clar tendinţele şi influenţele artei din secolul al XIX-lea.Pe acest fundal al războaielor ruso-turce în Basarabia s-a constituit o culturăspecifică, detaşată oarecum de rădăcinile sale anterioare, dar, totodată, lipsită şi de suportul unei noi situaţii în care s-a pomenit. Un imbold decisiv în această privinţă l-a avut activitatea mitropolitului G. Bănulescu-Bodoni (1813), care înfiinţează la Chişinău Tipografia Eparhială şi Seminarul Teologic (1814), urmate de refacerea mănăstirii Căpriana şi construcţia unor noi locaşuri de cult.
Astfel, între pauzele dintre războaie şi edificarea unor noi biserici s-a dezvoltat icoana basarabeană, operă a zugravilor populari, a celor mănăstireşti, continuată de artiştii plastici, care finalizează un ev mediu îndelungat şi „obosit”, după expresia cercetătoarei T.Voinescu. Acest secol de evoluţie tîrzie a icoanei basarabene poate fi convenţionaldivizat în două perioade, care corespund cu limitele temporale ale celor două jumătăţi de secol. Prima etapă şi respectiv – prima jumătate a secolului XIX a fost o perioadă a creaţiei zugravilor de meserie (mănăstireşti), ilustrată de operele lui Gherasim şi Ştefan, I. Iavorschi, Evtaf, Constantin şi Mardare, şi care se termină cu activitatea călugărului Iezechil de la mănăstirea Căpriana. Anume în mediul respectiv se observă o anumită distanţare faţă de formele iconografice ale icoanei şi se referă la utilizarea excesivă a reliefului pictat. Din cea de-a două jumătate a secolului XIX cunoaştem mai puţine nume de zugravi mănăstireşti. Varlaam zugravul şi ucenicul său de la Hîrjăuca, Onescu de la Dîşcova şi Ioasaf de la Noul Neamţ, poate cu excepţia acestuia din urmă, vor rămîneîn analele istoriei doar ca simple nume de călugări, amintite în cărţi, fără a mai fi descoperite şi operele lor.Dar tot în această perioadă în pictura religioasă se includ şi artiştii profesionişti printre reprezentanţii cărora sunt cunoscute numele lui V. Alexandrov din Năpădeni, M. Cojuhari din s. Bulboaca, A. Şilingovschi de la mănăstirea Hîrjăuca etc. Dar indiferent de perioada la care ne referim , vom menţiona, că în paralel, pe întregparcursul secolului XIX o bună parte din patrimoniul cunoscut al icoanelor aparţine zugravului popular. Dezvoltîndu-se concomitent în aceiaşi ambianţă icoana populară şi icoanamănăstirească nu au cunoscut în mod egal succesul şi aprecierile timpului, fiecaredintre ele avîndu-şi comanditarii şi destinaţia sa. În încheiere, în afară de evidenţierea interferenţelor stilistice şi comparative între diverse genuri ale artei medievale şi diverse areale geografice ale culturii ortodoxe se menţionează rolul şi importanţa punerii în circuitul valorilor artistice autohtone şi europene a icoanei basarabene din secolul XIX. Catalogul icoanelor, ultimul compartiment al tezei propune partea descriptivăa subiectului iconografic, urmărind evoluţia acestuia, localizarea fenomenului şi dezvoltarea lui într-un mediu geografic sau altul, accentuîndu-se caracteristicile principale ale izvoarelor literare şi ale imaginii picturale. În acest context cele 110 fişe de icoane reprezintă o modalitate enciclopedicăde abordare a celor mai valoroase opere artistice din secolul al XIX-lea din muzeele de arte plastice şi de istorie ale Republicii Moldova. Fiecare fişă conţine următoarea informaţie: - Autorul - Denumirea subiectului - Timpul în care a fost realizată opera - Dimensiunile indicate în centimetri - Suportul şi tehnica realizării - Localizarea (tezaurizarea) - Indicele de inventar - Provenienţa - Restaurarea efectuată, iar în unele cazuri, se fac trimiteri la sursele bibliografice, care nu sunt utilizate înpermanenţă şi vizează doar tipurile iconografice, care nu se repetă. Textul propriu-zis reflectă structura compoziţională a icoanei, sursele istorice ale programului iconografic, particularităţile coloristice şi procedeele plastice, maniera stilistică individuală ş. a. În cazurile, în care motivul respectiv se citează de mai multe ori, se fac trimiterile necesare, care completează informaţiile sau permit să efectuăm analiza comparativă a subiectului. Catalogul icoanelor cuprinde un vast areal geografic basarabean, reprezentînd mai ales patrimoniul din nordul şi centrul republicii, din bisericile de lemn sau de


29piatră, mănăstirile de unde au fost selectate şi tezaurizate în fondurile muzeale. Pentru exemplificare propunem următorul model : Vasile Alexandrov zugrav. Maica Domnului Eleusa. Anul 1859 106 x 67cmLemn, tempera Muzeul Naţional de Arte Plastice din Moldova. Nr. inv. 1628/18818 Provine din biserica Sfîntul Nicolae din s. Năpădeni (Ungheni) Restaurator: Nina Şibaev, 1983. Către mijlocul secolului al XIX – lea în Basarabia apar mai multe icoane pictate în manieră occidentală de artişti cu formaţie profesională. Opere conţinînd asemenea particularităţi au mai fost depistate la Ungheni (nr. inv. 2011/6255, s. Zastînca, Soroca (nr. inv. 1653/18843) ş. a. Diferenţa dintre ele se referă la faptul că V. Alexandrov acceptă o tratare specifică, îmbinînd canoanele iconografice cumăiestria artistului academist, realizînd în consecinţă un tablou de gen. Compoziţia icoanei cu înfăţişarea Maicii Domnului şi a Pruncului oarecum deviază de la tradiţie, scena fiind comprimată în partea inferioară. Accentele şi calităţile picturale se datorează tonalităţilor decorative ale veşmintelor Maicii Domnului (roşii şi albăstrui-verzui şi a fundalului vag, indefinit deocru-gri). Modelul iconografic are drept sursă scrierile hagiografice de pe timpul lui IoanDamaschin (cca 675 – 753) şi ilustrează strofe din imnurile mariale. Iconografia Eleusei derivă din compoziţiile cu Maica Domnului Hodighitria, Laudă Maicii Domnului etc. ( A se vedea şi Maica Domnului cu Pruncul pe tron de Evtaf zugravul, creată în 1810).Modelarea chipurilor este deosebit de fină, amintind vechea artă a icoanei bizantine din perioada Renaşterii paleologe. Această se datorează şi prin exteriorizarea unor senzaţii meditative în chipurile Măriei şi a Pruncului.

Stavilă Tudor, Autoreferat al tezei de doctor habilitat în studiul artelor, Chişinău 2004.

Un comentariu:

Jorge spunea...

Hello friend: it wanted invitarte that you visit blog that I am making with my students of second year of the secondary one on the DISCRIMINATION.
http://nodiscrimine.blogspot.com
arduous and interesting Subject.
Surely it will be of your affability.
We invited to you that you read what pleases of him and makes an opinion on he himself.
Its contribution will be valuable.
In blog it will find a translator of the page in several languages if he needs it.
A hug from Argentina.