duminică, 2 noiembrie 2008

Fenomenul Noul Ieruslim Grădina Raiului, ( Mănăstirea basarabenilor în apropiera satului Lipeţchi, Podolia, Ucraina )


În anul 1911, pe când încă ieromonahul Inochentie se afla la mănăstirea Balta ( Podolia, Ucraina ) au venit la el trei fraţi Gherasim, Sofronie şi Nichita. În urma discuţiei pe care au avut-o cu părintele Inochentie, ei au hotărât să doneze un teren, parte din moşia lor, pentru construcţia unei mănăstiri subterane.
Construcţia acestei mănăstiri sa început în anul 1912, după ce autorităţile bisericeşti au hotărât exilarea ieromonahului Inochentie la mănăstirea Murom[1], ţinutul Oloneţ. În mai puţin de jumătate de an, au fost săpate mai multe galerii subterane, câteva zeci de chilii şi o biserică subterană cu altar.
Despre „Grădina Raiului” din sursele inochentiste aflăm următoarele amănunte : „Şi drept adevărat rai pământesc au fost acolo : sub tot pomul şedea câte o roată de suflete : bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, mari şi mititei, şi da laudă lui Dumnezeu. Toate erau de obşte. Râvnic de scăldat norodul. Râvnicul era cimentuit, peste tot avea şapte găuri deoparte şi şapte pe altă parte şi una la mijloc din care izvora apă. Cine se scălda în râvnic se lecuia de multe boale. Fântână largă şi adâncă de douzeci şi patru de stânjeni ( aproape 50 de metri ), umbla cu două ciuturi. Apă nicăierea nu se găsea ca acolo.[2]
Atâta timp cât ieromonahul Inochentie s-a aflat în exilul de la Murom şi Soloveţc[3], această mănăstire a fost condusă de de fratele său mai mare – Simeon Levizor. De remarcat faptul că mănăstirea „Grădina Raiului”, sau cum i se mai spunea în popor „Noul Ierusalim”, deşi avea o viaţă monahală de obşte, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, totuşi conducerea ei nu se supunea nici la un arhiereu. Mănăstirea Grădina Raiului le stătea ca un spin în gât autorităţilor clericale din Basarabia în special arhiereului rus de la Chişinău - Serafim Ciciagov. Ţăranii lăsau bisericile din satele lor pustii, îşi lăsau casele şi mergeau cu sutele în pelerinaj la părinţelu Inochentie la Grădina Raiului. De multe ori se întâmpla ca în pelerinaj la „Grădina Raiului”, se se pornească tot satul cu preoţi în frunte. Când ajungeau la Grădină, de faţă cu tot poporul slujeau molebne, după care mergeau şi luau binecuvântare de la părintele Inochentie.
De la misionarii eparhiali aflăm că în anul 1916 la mănăstirea Grădina Raiului, s-a mutat cu traiul un călugăr bătrân – Iosif, de la Sfântul Munte Athos.[4]
În timpul primului război mondial la „Grădina Raiului”, sa deschis un mic azil pentru cei care au rămas fără adăpost.
O descriere amănunţită despre mănăstirea înfiinţată cu binecuvântarea ierom. Inochentie, aflăm din lucrarea „În scut viaţa şi faptele părintelui Inochentie de la Balta” : „Peştera avea opt prohoduri şi în tot prohodul erau chilii, faţă în faţă, şi în toată chilia şedeau câte doi trei; care erau mai mari şi mai mult fete, şedeau zi şi noapte şi citeau la psaltire, acatiste şi alte rugăciuni. Duceau o viaţă pustnicească, mai mult în post şi în rugăciuni. În peşteră îşi făcuse două biserici, una mare şi una mică. Cum una aşa şi alta împodobită cu frumoase icoane. În bisericile cele din peşteră toată ziua, la două ceasuri din noapte se făcea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea norodul cu Sfintele Taine, de trei ori pe săptămână se împărtăşeau unii, unii cam în toată ziua. ... Psaltirea în bisericile cele din peşteră, şi unele din chilii, nu sta cum nu stă soarele. Unul citea la psaltire, altul pomenea suflete, cele ce se scriau în carte de veciu vii, şi în alta a morţii. Mare frică şi întristare îi cuprindea pe toţi cei credincioşi, care intrau acolo şi vedeau ce a făcut părintele Inochenti sub pământ.”[5]
În a doua jumătate a anului 1917, obştea mănăstirii Grădina Raiului era formată din trei ieromonahi, doi preoti de mir, mai mulţi fraţi ascultători. Conducător şi stareţ al mănstirii era părintele Inochentie Levizor, fost vieţuitor al mănăstirii din Balta.
Mănăstirea Grădina Raiului, fenomen unical în spaţiul dintre Tisa şi Bug, a fost distrusă de bolşevici în toamna anului 1920. Ruinele ei s-au păstrat până astăzi.
[1] Муромский монастырь – Mănăstirea Murom, - situată în nordul îndepărtat al Rusiei, lângă lacul Onega. Această mănăstire a fost întemeiată de cuviosul Lazăr ( Muromski ) de naţionalitate grec din Constantinopol, venit la Novgorod în slujba cuviosului Vasile. Din testamentul cuviosului Lazăr, aflăm că mănăstirea a fost întemeiată în anul 1189 după Hristos, bisericile construite având hramul Adormirii Maicii Domnului, Învierii lui Lazăr şi a Sfântului Ioan Botezătorul. La începutul secolului XX, din porunca Sfântului Sinod, vechea mănăstire Murom a fost puţin reprofilată. Această mănăstire a fost transformată într-un original loc de exilare, a clerului care a încălcat canoanele ortodoxe, dar şi a celor care au căzut în disgraţia Puterii ( Sinodului, ţarului )

[2] F.Postolachi, Gh.Arion, I.Băleanu, În scurt viaţa şi faptele Părintelui Inochenti de la Balta, pag. 56
[3] Mănăstirea Soloveţc – întemeiată în prima jumătate a veacului al XV-lea, de către cuvioşii Zosima şi Savatie; amplasată după Cercul Polar de Nord, pe un arhipelag pustiu de pe Marea Albă, acestei mănăstiri nu i-a fost dat, să-şi sărbătorească jubileul de 500 de ani de la înfiinţare... În anul 1923 pe pământul sfinţit al Soloveţcului a călcat СЛОН ( SLON - Соловецкий лагерь особого назначения - Lagărul cu destinaţie specială din Soloveţc, - iniţialele denumirii prescurtate, din traducere rusească înseamnând : ELEFANT ) – premergătorul GULAG-ului. De sub talpa de fier a ELEFANT-ului, imprimat pe ştampila lagărului, desluşindu-se geamătul oamenilor nevinovaţi ( СТОН - Соловецкая тюрма особого назначения – STON, - în traducere – GEAMĂT – Închisoarea cu destinaţie specială din Soloveţc. ) care în anul 1936, a fost înfiinţată în locul lagărului.

[4] Protoiereu Teodosie Chirică, Voroava a 14-a, Despre hrană. Nedreptatea inochentienilor. Nr.590. Editura frăţiei ortodoxe Naşterii lui Hristos, din Chişinău. 18 mai, anul 1916. Cenzor, protoiereul Constantin Popovici.
[5] Manuscrisul de la Ţarigrad, pag. 62. (s.Ţarigrad, Donduşeni, Basarabia, descoperit în anul 2004 de Bortă Mihail.)