PAGINI DIN ISTORIA REVISTEI ""LUMINATORUL" (1908-1918)

Aparitia revistei "Luminatorul" la inceputul anului 1908 o datoram acelui curent cultural-religios din randul clericilor basarabeni care si-au manifestat activismul lor social prin initierea unor actiuni culturale in interesul neamului romanesc din Basarabia. Bineinteles, toate aceste manifestari de spirit (pentru romanism) au fost determinate, in primul rand, de evenimentele ce s-au declansat in imperiu in anii 1905-1907. Nu mai putin important insa este si alt aspect al problemei, demn de retinut: manifestarile de spirit ale clerului basarabean la inceputul sec. XX n-au aparut "ad-hoc" pe fundalul evenimentelor im cauza. Acel curent cultutal-religios a fost o prezenta permanenta in Basarabia pe tot parcursul secolului anterior, al XIX-lea, impunandu-se in viata cultural-religioasa a tinutului chiar din momentul instrainarii, adica de la 1812. Explicatia poate fi gasita in faptul ca ruptura ce s-a produs in 1812 nu a fost doar una politica, geografica, istorica, ci a fost intai de toate o "ruptura" trecuta peste sufletele noastre (noi fiind rupti de la Sfanta Traditie a Bisericii neamului...). Impactul acelei rupturi mai persista si astazi in aceasta extremitate a romanismului estic (prin prezenta celor doua Biserici...). Pentru fiecare tiparitura aparuta aici cu buchie romaneasca s-a dus o lupta continua, si aceasta lupta a fost sustinuta mai intai de clerul basarabean, in acest context, am putea spune ca "Luminatorul" nu a fost doar un rod de consecinta a evenimentelor din Rusia de la inceputul sec. XX. Aparitia acestei reviste in "limba moldoveneasca" a fost pregatita de lucrarea misionara, nationala si religioasa infaptuita cu rabdare si discretie de generatii intregi de slujitori ai Bisericii neamului pe tot parcursul sec. al XIX-lea.
Referitor la anul de aparitie a revistei, este important sa relevam si un alt aspect (de detaliu) al problemei, care, de fapt, ne contureaza o imagine a unor realitati basarabene, nu mai mult... Deci, aparitia revistei catre anul 1908 a coincis (ironia soartei!) cu numirea
scaunul episcopal al eparhiei a unui "adept infocat" al politicii reactionare promovate de oficialitatile imperiale dupa evenimentele amintite. Este vorba de Serafim Ciceagov1. Dupa cum observa si Nicolae Popovschi, acesta, prin politica lui nesabuita, a adus Biserica din Basarabia la o completa descompunere, desbinare: se luptau intre ei clericii. Arhipastorul era pornit impotriva preotimii, multi rasboiau chiar si cu chiriarhul... Unii au ajuns cu jalbe tocmai in Sinodul din Petersburg2. Vom observa ca toate masurile intreprinse de chiriarh imediat dupa numirea sa la Chisinau (numit in 11 sept. 1908, sosit pe 28 oct. 1908) au fost indreptate spre o "restructurare", in fapt o subordonare, a institutiilor eparhiale direct sub controlul episcopului:
- A abrogat principiul eligibilitatii pentru functiile ce tineau de administrarea treburilor bisericesti Tn eparhie, Tn special a blagocinilor (Ukazul sinodal nr. 2361, februarie 1909).
- A insistat catre Sinod si a obtinut schimbari Tn programul de publicitate al buletinului eparhial - Kisinevschie EparchialnTe Vedomosti (noiembrie 1909).
- A supus unui control strict activitatea fabricii de lumanari, subminand astfel puterea financiara a clerului basarabean.
- A initiat o "revizie" minutioasa a Tipografiei Eparhiale catre luna decembrie anul 1909. Amintim Tn context ca tipografia abia Tsi reTncepusese activitatea Tn 26 octombrie 1906 (Ukazul sinodal nr. 1126 din 25 aprilie 1905) dupa o intrerupere de jumatate de veac3.
Si, nu in ultimul rand, episcopul Serafim Ciceagov a intervenit Tn activitatea "Luminatorului", pentru ca acolo activau, Tn opinia chiriarhului, unii preoti cu interese "separatiste", periculosi pentru linistea imparatie?.
Referitor la actiunile intreprinse in vederea organizarii revistei "Luminatorul", vom semnala lipsa materialului documentar in arhivele de la Chisinau, desi trebuie sa remarcam ca losif Parhomovici, in publicatiile din anii '30 ai sec. XX, facea referinta la un dosar imens din arhiva Consistoriului Duhovnicesc (peste 700 de pagini) pe anii 1905-1917, in care depistase si unele date referitoare la revista.
De obicei, referintele cercetarilor in aceasta privinta sunt facute in baza documentelor de "jurnal" ale congreselor eparhiale pe anii respectivi. Se sustine, intre altele, ca ideea crearii revistei aparuse in legatura cu necesitatea de "a lucra contra propagandei revolutionare in mijlocul armatelor, a lucratorilor si poporului". Anume la congresul
eparhial din 1905 s-a gasit ca e necesar de a edita un organ eparhial propriu "daca nu zilnic, cel putin saptamanal..."6, in context vom aminti si de articolul lui Gurie Grosu aparut catre luna aprilie 1907 in paginile revistei eparhiale, ce-i drept, Tn ruseste7. Ieromonahul Gurie contureaza o imagine a evenimentelor din istoricul Bisericii din principatul Moldovei la rascrucea anilor '60 ai secolului al XIX-lea. Textul ca atare necesita o lectura diferentiata, pentru a aprecia acel nivel de cunoastere, de confuzii chiar in aprecieri, cat si acele surprinzatoare metamorfoze, transformari, in raport cu cunoasterea obiectiva a unor realitati din istoria Bisericii neamului. Bineinteles ca Gurie, ca misionar eparhial la manastirea Noul-Neamt, cunostea arhiva ce se pastra acolo. Din cele expuse mai constatam ca, in 21 iunie 1860, ieromonahul Teofan Cristea a depus catre ministrul afacerilor externe Gorceakov, ober-procurorul Sfantului Sinod, un demers, copia caruia se pastreaza in arhivele manastirii8, in acel demers se indica unele masuri "necesare pentru apararea Bisericii pravoslavnice", in acest scop, "editarea unui jurnal duhovnicesc in limba moldoveneasca ar fi binevenit si de mult folos'6'. Or, o initiativa locala in vederea aparitiei unei reviste eparhiale ar fi persistat in mediul clerului basarabean mult mai inainte. De asemenea, misionarul Gurie considera ca marea majoritate a preotilor din eparhie, cu care se intalnise personal (in calitate de misionar eparhial a "vizitat multe parohii), impartaseau "aceeasi parere" referitor, la necesitatea unei reviste in limba "moldoveneasca", pentru ca in Basarabia, sustinea Gurie, "sunt inca multi preoti care nu cunosc limba rusa si chiar nu citesc nici Vedomosti Eparhiale'*0.
Cand, totusi, se realizeaza in fapt aceasta idee?
in lipsa materialului documentar in arhivele din Chisinau, informatiile cu privire la momentul de organizare a revistei mai pot fi reconstituite in baza a ceea ce a fost publicat Tn Buletinul Eparhiei Chisinaului pe anul 1907".
Catre congresul eparhial (sedinta din 20 septembrie) din 1907 a fost pregatit si prezentat un raport al "Comisieispeciale pentru alcatuirea unui program Tn vederea editarii jurnalului bisericesc in limba moldoveneasca, cat si alte probleme referitoare la editarea revistei'*2. Vom semnala de asemenea ca aceasta Comisie a fost creata in rezultatul unui raport special "scris" ceva mai inainte de ieromonahul
Gurie, dupa cum ne relateaza si I. Parhomovici. Raportul prezentat la congres a fost semnat de presedintele comisiei, protoiereul Constantin Popovici, si, respectiv, membrii acesteia: protoiereul M. Ciachir, l. Ignatovici, ieromonahul Gurie si parintele C. Parfentiev. in raport se sustinea ca "Din porunca Fratimii "Nasterea lui Hristos" si in baza raportului misionarului eparhial, ieromonahul Gurie, comisia speciala alcatuita din presedintele Constantin Popovici, membrii: protoiereul Nicolae Lascov, Mihail Ciachir, Iustin Ignatovici, parintele Macarie Untul, Constantin Parfentiev si misionarul eparhial Gurie au examinat programul propus spre atentia deputatilor in congresul din 1907 referitor la editarea unui jurnal bisericesc cu numele "Luminatorul'™. Programul prezentat era structurat pe cinci puncte:
1. In anii din urma, preotii parohiali au sesizat un interes deosebit pentru lectura printre enoriasii din eparhia Chisinaului, care sunt in marea majoritate moldoveni. Multi dintre ei si-au manifestat dorinta de a contribui cu anumite mijloace intru sustinerea editarii unei reviste "in moldoveneste". Un locuitor din satul Corjova deja a jertfit pentru revista 5 ruble. Acest interes pentru lectura ar trebui sa fie indestulat cu texte folositoare din izvorul curat al Bisericii; in acest sens, preotii sunt datori sa contribuie in masura posibilitatilor ca cei dornici de lectura sa fie feriti de influente nesanatoase.
2. Din numarul total de frati si calugari, in marea majoritate moldoveni, putini dintre ei cunosc adevaratele izvoare ale credintei; printre ieromonahi si calugari se gasesc dintre cei ce simt nevoia de a citi, insa nu au posibilitatea sa citeasca in "limba moldoveneasca". Un jurnal moral-duhovnicesc in limba moldoveneasca le-ar fi de mare folos.
3. Printre membrii clerului din eparhie se gasesc diaconi si dascali ce nu cunosc limba rusa, caror o revista in limba moldoveneasca le-ar face de asemenea mari servicii in privinta selectarii unor informatii ce tin de problemele credintei crestine, cat si despre evenimentele vietii bisericesti in general.
4. Pe viitor se prevad mari reforme in viata bisericeasca din Rusia, in special in administrarea vietii parohiale. Consideram necesar ca toti crestinii Bisericii Domnului sa cunoasca acest lucru din timp, pentru a avea posibilitatea sa fie pregatiti sa le accepte. O revista moldoveneasca ar contribui in mare masura.
Comisia are si onoarea de a informa: Pentru editarea revistei
"Luminatorul' (12 carti anual cu marimea de 5 coli fiecare, cate 1500 exemplare) este necesara suma de 3 000 ruble, in aceasta suma nu au fost incluse cheltuielile pentru hartie si tipar, pentru salarizarea redactorului, pentru onorariul colaboratorilor, nici pentru serviciile de posta Tn distribuirea revistei.
. 5. Pentru ca in bisericile din eparhia Chisinaului sunt lipsa cartile "Vietile sfintilor" in "limba moldoveneasca", procurarea acestora, ca supliment la revista, ar fi mult mai ieftina, deci, ar fi binevenit ca cei ce vor dispune de abonamente la revista "Luminatorul" sa primeasca anual cate un volum din "Vietile sfintilor"15. S-a calculat ca pentru editarea unui volum din "Vietile sfintilor" este nevoie de 1 000 ruble, iar pentru editarea revistei cu "adaosul" unei carti sunt necesare 4 000 ruble. Aceste cheltuieli usor vor fi acoperite daca revista va avea anual 1500 de abonati cu o plata de 4 ruble pe an. Cu exceptia bisericilor care vor primi revista obligatoriu, Comisia mai conteaza pe un anumit numar de cititori printre parohieni.
Editarea revistei s-ar putea face pe langa "Fratimea "Nasterea lui Hristos", cu un colegiu redactional deosebit, membrii si redactorii fiind alesi de congresul eparhial; anual vor depune catre congres rapoarte despre sumele cheltuite, in baza argumentelor expuse, Comisia roaga sa fie gasite mijloacele necesare pentru editarea revistei (cu anexa propusa), cat si aprobarea congresului eparhial pentru editare. Comisia mai considera ca la aceasta cauza sfanta ar putea contribui si manastirile din eparhie. Prea Sfintia Sa, Episcopul Vladimir, ar putea sa propuna staretilor de manastire sa ajute cu 2 000 ruble fiecare.
in aceeasi sedinta a mai fost discutat proiectul de program al revistei, alcatuit din 6 puncte. Conform acestuia, in revista urmau sa fie publicate:
1. Voroave originale, invataturi, cuvantari si predici ale preotilor parohi, texte traduse (din ruseste) considerate folositoare pentru viata morala a pastoritilor, de asemenea traduse si publicate cuvantarile chiriarhilor din eparhia Chisinaului;
2. Scrieri privind problematica dogmelor crestine, invataturile moral-religioase, ritualurile bisericesti;
3. Scrieri si studii despre specificul unor traditii locale, adunate de preoti din parohiile ce le au in supraveghere;
4. Documente referitoare la istoria bisericeasca a eparhiei Chisinaului.
5. Poezii cu continut moral-religios.
6. Stiri privitor la dispozitiile administratiei bisericesti si civile, hotarari ale adunarilor clerului, ale congreselor eparhiale.
La acest proiect de program mai era anexata o notita informativa, din care am extras pretul de abonament: pe un an - 4 ruble; pe 6 luni - 2 rub. 50 cop.; pe o luna - 60 cop.17.
Congresul eparhial a aprobat proiectul de program propus de Comisie, luand si o hotarare (din 4 puncte) cu prevederi speciale ce urmau sa fie respectate cu strictete. Hotararea congresului a fost intarita prin rezolutia episcopului Vladimir: "Nr. 5323, 22 septembrie 1907. Sunt intru totul de acord si impartasesc dorinta clerului de a avea o revista in limba moldoveneasca, insa nu pot sa oblig manastirile sa contribuie la aceasta cu anumite sume de bani. Am sa propun prin blagocini sa roage staretii de manastiri ca sa ia parte. Nadajduiesc ca vor ajuta cu anumite donatii, in masura posibilitatilor... Doar se stie ca veniturile multor manastiri abia de acopera cheltuielile de fiecare zi. De la manastirea Harjauca vor ajuta cu 200 ruble si de la mine personal - 100 ruble. Ep. Vladimir'™.
Societatea misionara "Nasterea lui Hristos", pe langa care urma sa apara revista, a intervenit cu un demers special catre Sinodul rusesc din Petersburg, acesta luand si o decizie de rigoare in 20 decembrie 1907 (nr. 15441). Textul acestui Ukaz prevedea "a se da dezlegare tiparirii pentru jurnalul cu numele "Luminatorul", in limba moldoveneasca, incepand cu anul 1908, prin Sfatul Fratimii "Nasterea lui Hristos" din Chisinau, dupa programul aratat, cu supravegherea cenzurei de catre protoiereul Spiridon Muranevici si cu numirea protoiereului Constantin Popovici si a ieromonahului Gurie ca redactori ai acestui jurnal'™.
Respectand acest program, revista va apare pana in 1918. Fiecare numar al ei era trecut prin cenzura oficiala cu o luna inainte de aparitie (data de 10 a fiecarei luni). Despre aceasta ne marturiseste textul imprimat pe coperta l, verso: "Cu dezlegarea spre t/paru cenzor protoiereul Spiridon Muranevici", apoi urma data de 10 a lunii respective20.
E demn de retinut ca, in primii ani de aparitie (1908-1909), colegiul redactional a reusit sa diversifice programul oficial al revistei. Meritul lor este cu atat mai insemnat, cu cat ei au reusit sa promoveze anumite interese ale Bisericii din Basarabia. Despre nucleul redactional al "Luminatorului" episcopul Serafim s-ar fi exprimat (public) ca era alcatuit dintr-o "banda de separatisti" in frunte cu misionarul eparhial Gurie, care, ulterior, printr-o directiva episcopala, a fost "retras" din functia de redactor si trimis sa-si indrepte "ostenelele carturaresti" si misionare intr-o gubernie ruseasca21.
incepand cu primele numere de revista, din ianuarie 1908 si pana in decembrie 1909, misionarul eparhial Gurie a reusit sa publice un numar impresionant de articole. Anume datorita lui au aparut materiale cu titlul rezumativ "Documente in limba moldoveneasca", fiind vorba despre documente din istoria Bisericii neamului de pana la 1812. Dupa 1909 fiind expulzat in Rusia, il regasim in paginile "Luminatorului" abia dupa 1911.
Evident, multe initiative manifestate de redactorii revistei nu erau pe placul chiriarhului. Cel de al doilea redactor, protoiereul Constantin Popovici, a fost poate mai abil in ceea ce a reusit sa faca, desi, fiind persecutat de Serafim Ciceagov, pana la urma se vede nevoit sa se retraga din serviciul de preot la catedrala.
Protoiereul Iustin Ignatovici a fost cel ce a avut misiunea sa traduca, sa supravegheze munca de tipar asupra cartilor "Vietile sfintilor" (prevazute sa apara in 12 volume, ca supliment la "Luminatorul"), o munca de durata, care solicita competenta si mult curaj. Tot din cauza unor represalii, dupa 1909 a fost nevoit sa se retraga la manastirea Curchi, unde s-a calugarit cu numele de Ignatie. A continuat insa si acolo lucrul de talmacire a cartilor din "Vietile sfintilor", care au continuat sa insoteasca anual revista "Luminatorul". A decedat in anul 1916, ianuarie 9 zile, dupa cum citim in numarul din februarie 1916 in necrologul scris, probabil, de un calugar de la manastire23.
Dupa anul 1910, in rezultatul actiunilor intreprinse de Ciceagov, revista isi continua aparitia doar in formula prevazuta de chiriarh.
in perioada anilor 1908-1918, in "Luminatorul" au fost publicate o serie de materiale referitoare la viata bisericeasca din eparhia Chisinaului si Hotinului, acestea in majoritate semnate de preoti de tara, dascali, preoti-blagocini, protoierei, autori de predici sau de texte traduse: Mitrofan Ignatiev, F. Frolov, D. Ciolan, Gri. Dumbrava, VI. Baltaga, T. Stavila. Se intalnesc si nume laice, de tarani, spre exemplu "Taranul F. Buruiana" (decembrie 1912). intre acesti autori il gasim si pe Alexei Mateevici, care semneaza sugestiv: "Student al Academiei din Kiev". Articolele poetului sunt valoroase pentru cititor in primul rand prin frumusetea graiului matern, apoi si pentru tematica lor (bunaoara, "Din viata primilor crestini" (1912, ne. 11, p. 56-70) sau "De unde vine numele Mantuitorului nostru - Craciunul" (1912, nr. 12, p. 70-72). Limba noastra, sustine poetul, s-a nascut odata cu increstinarea noastra, de aceea si are mai putine cuvinte pagane decat alte limbi.
Dupa 1916, in programul de activitate a "Luminatorului" se simte o anumita revigorare. Revista devine o publicatie cu insemnate merite in opera de redesteptare nationala a romanilor basarabeni. Numarul doritorilor de a se abona la ea creste considerabil, in dosarele de arhiva din Chisinau s-au conservat unele documente in aceasta privinta, in raportul catre Consistoriu al blagocinilor pe anul 1917, gasim ca din judetul Orhei (cercul 2) au fost expediati pentru revista bani in suma de 77 rub. 50 cop.; blagocinul de la Balti (cercul 2) a expediat 14 rub. 87 cop.; blagocinul din judetul Chisinau (cercul 4) -140 de ruble. Banii adunati la Consistoriu urmau sa fie transferati pe adresa redactiei "Luminatorul".
intre colaboratorii revistei pe anii 1908-1918, intalnim un anonim, care semna cu sigla ruseasca 'T. M." si care nu si-a descoperit niciodata numele. Speram ca pe viitor va fi identificat acest necunoscut colaborator fidel al revistei, care si-a adus ostenelile carturaresti la luminarea crestinilor basarabeni insetati de cuvantul evanghelic in graiul mostenit de la strabuni.
Vom remarca in chip deosebit ca toti acei preoti de tara, autori de texte (predici si traduceri), au aparat prin lucrarea lor misionara tezaurul cel mai de pret al neamului - credinta si graiul, desi graiul lor in aceasta "lature a Tarii" era conservat intr-o forma atat de arhaica (din sec. XVIII), cum de mult nu se mai vorbea in restul Tarii, la lasi sau Bucuresti. Meritul lor este insa cu atat mai insemnat, mai inaltator, pentru ca ei au incercat sa-l scoata din "negura uitarii" in care a fost impins de o stapanire straina. Poti crede chiar ca poetul A. Mateevici a zamislit nemuritorul sau poem despre grai, tesandu-i randurile din paginile "Luminatorului"...
Acest sir de preoti luminati, in acele conditii obscure, cu ravna
vrednica de pomenire au ostenit la altarul neamului, luminand sufletele intr-un secol de intuneric, de dominatie straina, reusind sa infiinteze un jurnal bisericesc ca "Luminatorul", care, pentru o perioada de lunga durata, a fost unica publicatie de limba romana in Basarabia. Numarul lor nu e mic, si asta ne bucura, dar si ne intristeaza deopotriva, pentru ca multi dintre ei inca raman necunoscuti, uitati in pagini de istorie ce abia urmeaza sa fie scrise... Deocamdata, cel putin sa-i pomenim ca pe niste patrioti ce si-au indeplinit sfanta datorie fata de neam, deci, fata de generatiile urmatoare, deci, si fata de noi, cei ce traim astazi...
NOTE
1. Episcopul Serafim Ciceagov a carmuit eparhia Chisinaului si a Hotinului timp de sase ani: 1908-1914.
2. Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia in veacul al XIX-lea sub rusi, Chisinau, 1931, p. 285-296.
3. Arhiva Nationala a Republicii Moldova (in continuare ANRM), Fondul 208, inv. 4, dosar 3847, f. 160-164.
4. Boris Buzila, Din istoria vietii bisericesti din Basarabia, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, Editura Stiinta, Chisinau, 1996, p. 288.
5. Iosif Parhomovici, Episcopul Vladimir al Chisinaului (1904-1908), in RSIAB, voi. 18, a. 1928, p. 129-215.
6. Kisinevskie EparchialnTe Vedomosti (in continuare KEV), 1907, nr. 51-52, p. 20-25.
7. KEV, 1907, nr. 16, p. 555-558; vezi: Gurie Grosu
8. KEV, 1907, nr. 16, p. 556.
9. Ibidem.
10. Ibidem, p. 557.
KEV, 1907, nr. 51-52, p. 20-25. Ibidem, p. 20.
13. Iosif Parhomovici, op. cit, p. 129; KEV, 1907, nr. 51-52, p. 24.
14. KEV, 1907, nr. 51-52, p. 21.
15. Ibidem, p. 22.
16. Ibidem, p. 23.
17. Ibidem, p. 23-24.
KEV, 1907, nr. 32, p. 123, vezi: Jurnalul nr. 39. "Luminatorul", 1908, nr. 1, p. 2. Ibidem, colectiile anilor 1908-1918. Boris Buzila, op. cit, p. 288. "Luminatorul", 1911, nr. 4, p. 10-12.
23. Nicolae Popovschi considera gresit ca protoiereul Iustin Ignatovici a decedat la 1910. Vezi: N. Popovschi, op. cit, p. 264.
24. ANRM, Fondul 208, inv. 4, dosar 44871, f. 1-5.

Maria DANILOV
email: danilovmaria@yahoo.com

Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Chişinău

Biserica Sfinţii Constantin si Elena - Descarcă imaginea

Biserica cu hramul Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena din oraşul Chişinău a fost zidită din piatră la 1777, pe vârf de deal, la poalele căruia curge râul Bâc. Ctitorul bisericii, spătarul Constantin Râşcanu, a dorit să fie înălţat locaşul sfânt anume pe moşia sa, Visterniceni, şi a dăruit bani pentru construcţie. Inscripţia de pe piatra de mormânt în formă de obelisc din granit, mărturiseşte că: Această sfântă biserică din temelie s-au zidit cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Constantin Râşcan, spătar, 1777". Dealul şi suburbia oraşului poartă numele lui Râşcanu.
Biserica a avut la început hramul Învierea Domnului în 1834, la cererea lui Iorgu Râşcanu, a fost schimbat hramul, în memoria ctitorului. Ea este considerată una din cele câteva biserici vechi medievale moldoveneşti, după aspectul său exterior, ce este obişnuit locaşurilor sfinte din secolul al XIII-lea.
Edificiul bisericii are formă de corabie, cu bolta semicilindrică, fără turlă, iar clopotniţa se înalţă deasupra pronaosului. Acoperişul de zinc este înfrumuseţat de un turnuleţ decorativ. în 1837 biserica şi cimitirul au fost înconjurate de un zid de piatră, cu poartă solidă, tot de piatră. Deasupra porţii se putea citi o inscripţie în limba română: "Ograda acestui sfânt lăcaş s-a făcut la anul 1837 cu stăruinţa starostelui Marcu Popov şi ajutorul a multor ctitori de bine, spre pomenirea trupurilor ci lăcuiesc aice".
Din depărtare biserica părea o cetate veche. Zidul şi poarta nu s-au păstrat, au fost dărâmate, iar zidul a fost înlocuit cu unul nou.
Ea a mai fost şi biserică de cimitir, cu necropolă, a familiei Râşcanu. Boierul moldovean este înmormântat la intrarea în biserică, iar în apropierea bisericii sunt înmormântaţi reprezentaţi ai unor mari familii de nobili şi boieri moldoveni: Donici, Krupenscki ş.a.
Între icoanele ce s-au păstrat în biserică sunt Sfânta Ecaterina, Maica Domnului, Hsus Hristos, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Biserica are şi cărţi bisericeşti, scrise în limba greacă, română şi slavonă, câteva din cele mai însemnate fiind: Antologhin grecesc (1686), Penticostaion grecesc (1687), Biblia (1755), Triodul grecesc (1777) tipărite la Veneţia; Triodian românesc (1731), Apostol românesc (1794), Evanghelia (1794), tipărită la Râmnic, România. Sunt şi cărţi tipărite la Chişinău: Liturghie (1815), Molebnic (1817), Psaltirea ( 1857), Antologhion (1861), Octioh, Triodion (1862), Trebnic (Molitvenic, 1908).
În altarul bisericii se află şi un aer, având dimensiunea 88/7,8 cm. Pânza este cusută cu aţă de mătase, în câteva culori şi cu fire de aur şi argint. Pe el este o inscripţie în greacă, care se traduce "Pomeneşte Doamne pe robii tăi Constantin, Ecaterina şi Evpraxia monahia, 1765". Ceea ce înseamnă că acest aer a fost dăruit bisericii de către ctitorul ei, data dovedeşte, că biserica funcţiona şi înainte de 1777.
În anii '70 ai secolului trecut biserica a fost închisă, zidul a fost demolat, iar mormintele din cimitir au început să fie distruse, unele au fost reînhumate în cimitirul din strada Doina din Chişinău. Timp de trei decenii biserica a rămas părăsită. In ultimii ani a fost împodobită cu un iconostas sculptat în lemn de sculptorul Roland Vieru. A fost alipit un pridvor şi construit un zid de piatră.
a scris Maria Brânzan

Bibliografie:
Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (Basarabia) Ediţie oficiala - 51, (1922).
Berechet Ştefan Gr. Cinci biserici vechi din Chişinău. Comisiunea monumentelor istorice. Secţia din Basarabia. Anuarul Chişinău, 1924. - p.l - 70, p.136 - 141
Ciobanii Ştefan, Chişinău, Muzeum, 1996.
Chişinău. Enciclopedie, Chişinău, 1996.
Ghid de monumente şi situri istorice din Republica Moldova, Chişinău, 1998.
Ghimpu, Vlad. Biserici şi mănăstiri medievale în Basarabia, Chişinău, 2000.
Mi hail, Paul. Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia, Chişinău, 1931

Din cartea: Locaşuri sfinte din Basarabia. – Ch. : Alfa şi Omega, 2001. – 288 p.- Din cuprins : Biserici din Chişinău. – P. 108-128.

Biserici vechi din Chişinău

Biserica Sfântul Pantelimon - Descarcă imaginea
A fost construită în 1891, după proiectul renumitului arhitect Al. Bernardazzi, cu suportul financiar al fraţilor loan şi Victor Sinadino, cetăţeni de onoare ai Chişinăului. In subsolul bisericii se afla un cavou rezervat pentru 26 răposaţi din neamul Sinadino. Pe lângă biserică funcţiona o şcoală parohială, înfiinţată în 1898 şi întreţinută financiar de câtre fraţii Anastasie şi Teodor Ciuflea. Este construită în stil neobizantin, are 2 tambure cu cupole, goluri arcuite, cu vitralii color. In anii '60 biserica a fost închisă. Localul a fost transformat în sală de degustare a vinurilor. Biserica a fost redeschisă în anii '90 ai secolului trecut.

Biserica Sfântul Dumitru - Descarcă imaginea

Construcţia bisericii a început la 1890, cu sprijinul preotului Petru Donici şi a fost finisată la 1902 cu suportul financiar al negustorului Dumitru Ciolacu. Biserica a fost construită din piatră, având şi o clopotniţă. A fost sfinţită cu hramul Sfântul Dumitru de la Salonic. La parohie funcţiona o şcoală, unde studiau 52 de elevi. Primul paroh al bisericii a fost preotul Efim Chişcuţă, care a condus lucrările de construcţie şi amenajare a locaşului.
în anii prigonirilor de după cel de-al doilea război mondial preoţii Gherasim Păduraru, Gheorghe Harghil şi alţii, care au slujit la biserica Sfântul Dumitru, au fost judecaţi şi exilaţi în lagărele comuniste din Siberia.
în anul 1963 biserica a fost închisă. Cupola şi clopotniţa au fost demolate. Initial, edificiul a fost transformat în atelier. Biserica şi-a reluat activitatea în anul 1990.


Bibliografie:
Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (Basarabia) Ediţie oficiala - 51, (1922).
Berechet Ştefan Gr. Cinci biserici vechi din Chişinău. Comisiunea monumentelor istorice. Secţia din Basarabia. Anuarul Chişinău, 1924. - p.l - 70, p.136 - 141
Ciobanii Ştefan, Chişinău, Muzeum, 1996.
Chişinău. Enciclopedie, Chişinău, 1996.
Ghid de monumente şi situri istorice din Republica Moldova, Chişinău, 1998.
Ghimpu, Vlad. Biserici şi mănăstiri medievale în Basarabia, Chişinău, 2000.
Mi hail, Paul. Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia, Chişinău, 1931


Din cartea : Locaşuri sfinte din Basarabia. – Ch. : Alfa şi Omega, 2001. – 288 p.- Din cuprins : Biserici din Chişinău. – P. 108-128.

"LA MOARTEA VLĂDICĂI DIONISIE"

(Gala Galaction – „Zile basarabene”)

Arhiereul basarabean Dionisie Erhan a trecut la cele veşnice. L-au cunoscut, l-au preţuit şi l-au iubit fraţii basarabeni, dar cealaltă lume românească prea puţin. Vlădica Dionisie a fost vicar în Basarabia, a fost episcop plin la Ismail şi cîtva timp locţiitor la Curtea-de-Argeş. Prin Bucureşti nu zăbovea, pragurile autorităţilor nu le bătea. Cine îl vedea întîia oară, afară doar dacă nu era un mare psiholog, nu putea să ghicească cu cine are de-a face. Un călugăr sfios, îmbrăcat în haine aspre, mai totdeauna cu băerile unei traiste, înfăşurate pe mîna stîngă, şi cu mănăniile înfăşurate pe mîna dreaptă... La început mai purta şi potcapetul caracteristic clerului basarabean. Mergea încet, cu capul cam la o parte, era spînatic şi ţinea ochii în pămînt... Cîte parale puteai să dai pe acest călugăr provincial, evident venit în Bucureşti pentru cine ştie ce nevoie a mănăstirii lui!...

Dar acesta era vlădica Dionisie. Dacă aveai prilejul să-1 priveşti în faţă şi să-1 auzi vorbind, era o revelaţie. Ochii lui de o rară limpezime, fruntea lui albă şi înaltă şi cuvîntul lui neaoş românesc, izvorînd ca din cronici, îţi dovedeau o preţioasă şi aparte personalitate.

De aproape cincizeci de ani de cînd trăiesc eu în Biserica Românească şi printre sfinţii ei slujitori, credeţi că am văzut şi am studiat sute de exemplare clericale. Vlădica Dionisie era un eminent exemplar. Nu învăţase carte oficială niciodată. Fusese şi rămăsese fiul, călugărul şi, pe urmă, stareţul mănăstirii Suruceni. Şi cu toate acestea era un mare cărturar bisericesc. Nu mai vorbesc de Sfînta Scriptură pe care o ştia de dinafară, dar vorbesc de lungile lui cetanii, în limba rusească, de multele cărţi pe care le aprofundase în pacea mănăstirii şi îndeosebi de literatura patriotică.

Vlădica Dionisie era, însă, mai mult decît un puternic autodidact. Era un suflet dăruit de sus cu incomparabilul dar al credinţei. Era o inimă încinsă de focul; tainei creştine. Convorbirea lui, mărturisirile lui particulare şi liturgice aveau căldura şi sclipirile sfîntului jeratic, pe care-1 purta ascuns sub haina lui de aba călugărească.

Am avut norocul să stau în preajma acestui principe al credinţei creştine multe ceasuri. Dacă ceea ce vorbeam împreună ar fi fost lucruri despre lume şi despre oameni, s-ar cuveni să nu le pomenesc. Dar este tocmai cazul despre care vorbeşte Sfînta Evanghelie: „ceea ce aţi grăit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri” (Luca, 12, 3).

Va veni vremea cînd credinţa cea vie, devotamentul doctrinei şi pilda vlădicăi Dionisie Erhan să fie larg mărturisite şi propovăduite, spre fericita lui pomenire şi spre întărirea inimilor.

Azi, la cîteva zile după plecarea lui dintre noi, vom evoca acele serafice sfinte liturghii, pe care le prezida arhiereul Dionisie. Uneori, prea fericit, făceam şi eu parte din soborul liturghisitor, alte ori stam într-un ungher, priveam şi aşteptam să-mi sosească momentul predicii. Vlădica Dionisie, înconjurat de preoţi, conducea dumnezeiasca slujbă. Nu privea pe nimeni, nu mai făcea nici o observaţie, nu mai vorbea de cît cu Mielul lui Dumnezeu, pe care îl slujea şi căruia i se închina pînă la pămînt...

O, de cîte ori aş fi voit să adun la această privelişte înalt pilduitoare pe teologii, pe dascălii noştri şi chiar pe colegii arhiereului Dionisie!

Din fericire, este o lume întreagă basarabeană care îmi este martoră şi care, o dată şi o dată, va şti să ştie să spună multe despre acest fiu al neamului nostru şi despre acest arhipreot al bisericii Mîntuitorului.

Dionisie Erhan a avut un rol puţin cunoscut lumii mai depărtate şi o activitate lungă în zilele măreţe ale Unirii. În mănăstirea Suruceni, al cărei stareţ era, călugărul Dionisie Erhan aduna pe prieteni, sfătuia, hotăra... în ceasurile cele grele premergătoare. Toţi basarabenii patrioţi de acum un sfert de veac au fost dacă nu ucenicii, dar cel puţin bine sfătuiţii vînjosului patriot Dionisie Erhan.

Discreţia rară a acestui om şi umilinţa lui monahală au acoperit pururea şi au stins luminile arătării în vileag. Precum foarte puţini ştiu despre teologul care era, tot aşa şi despre inima lui românească.

A plecat dintre noi, cu acelaşi pas anonim, cu aceiaşi înfăţişare de călugăr prost, cu aceiaşi smerenie admirabilă, cu care trecea pe străzile capitalei noastre. A închis ochii în pacea păzită de sfinţii îngeri a mănăstirii lui de baştină.

Auză vrednicul arhiereu Dionisie, cînd va veni în faţa Cerescului Stăpîn: — „Bine, slugă bună şi credincioasă!; intră întru bucuria Domnului tău!” (Matei, 25, 21).


(In «Informaţia zilei», an. III, nr. 620,. din 29 septembrie 1943, p. 1) Gala Galaction – „Zile basarabene”

Vlădica Ioanafan Kopolovici al Chişinăului (11 octombrie1972 - 12 mai 1987)

Biserica din Grinăuţi, ieri şi azi

Părintele Vasile Ferenţ, unul din preoţii de seamă ai bisericii din Grinăuţi-Moldova (sec. XIX)

În satul Grinăuţi-Moldova era un om, Coşuleanu Efrem. Omul acesta avea o fiică numită Frosea (Eufrosinia) preoteasă. Era singură la părinţi şi domnul Coşuleanu Efrem şi-a pus în gând să aducă în satul Grinăuţi-Moldova în funcţia de paroh pe ginerele său, care era preot.

Fiind bogat (avea circa 200 hectare de pământ, 500 gâşte, 100 de oi), majoritatea sătenilor îi erau fini şi fine. El s-a sfătuit cu dânşii să facă fiecare câte o plângere la Episcopia din Chişinău, precum că părintele Vasile Ferenţ nu face orânduielile cuvenite unui preot, ca să fie înlăturat din funcţia de preot paroh al bisericii cu hramul “Sf. Nicolae” din Grinăuţi-Moldova. Episcopia Chişinăului a reacţionat la plângerea creştinilor din Grinauţi- Moldova şi a trimis o comisie specială formată din 7 preoţi, cu scopul de a cerceta cazul.

La adunarea de obşte, care a avut loc în ograda bisericii din Grinăuţi-Moldova, fiecare plângere a fost cercetată în parte. Fiecare sătean explica în faţa comisiei episcopale plângerea sa. În cadrul adunării de obşte au fost discutate, nici mai mult nici mai puţin, 80 de plângeri, care erau ticluite împotriva părintelui Vasile Ferenţ.

Părintele Vasile stătea într-o parte de toată adunarea şi asculta întristat. La un moment dat, s-a apropiat de dânsul Nicolae Bădărău şi i-a zis: cinstite părinte, eu am să-ţi ţin apărarea. Preotul mirat i-a răspuns: toţi cu care am trăit bine, m-au trădat, dar cu tine Nicolae nu ne-am avut de bine, cum poţi tu acuma să-mi ei apărarea? Atunci Nicolae Bădărău a luat cuvântul în faţa întregii adunări şi a zis: Preacucernci părinţi, stimată adunare, toţi pe care i-aţi ascultat, 80 la rând, sunt necărturari, cum au putut ei să urmărească greşelile părintelui Vasile Ferenţ, fiind necărturari? Dacă părintele nu ştia rânduiala bisericească, nu ar fi susţinut examenele eparhiale şi nu ar fi fost trimis preot la noi în sat. Atunci preşedintele comisiei eparhiale i-a zis: domnule Nicolae, cât ţi-a plătit preotul ca să-i ţii parte? Atunci Nicolae Bădărău i-a răspuns: Preacucernice părinte, toţi preoţii sunt învăţaţi să ieie, dar să nu deie… Preşedintele comisiei s-a ruşinat de răspunsul bătrânului şi a pus punct discuţiei.

În urma acestei adunări, comisia eparhială, a hotărât restabilirea părintelui Vasile Ferenţ în funcţia de paroh al bisericii “Sf. Nicolae” din Grinăuţi-Moldova. Părintele Vasile a activat până în 1900, când a trecut la cele veşnice. A fost înmormântat în stânga bisericii din Grinăuţi-Moldova, mormântul părintelui Ferenţ s-a păstrat până astăzi.
Biserica din Grinăuţi-Moldova după anul 1900

În anul 1924, din satul Grinăuţi-Moldova a fost înaintat în Senatul Român, domnul Gheorghe Bădărău. Acesta, împreună cu Simeon Bădărău, Spiridon Anghel şi alţi creştini din localitate, au hotărât să reconstruiască biserica din Grinăuţi-Moldova şi în paralel să construiască alături o şcoală de 7 clase.

De la fiecare sătean s-a strâns câte 800 de lei pentru reconstrucţia bisericii şi construcţia şcolii. Oamenii care nu aveau suma respectivă, se răsplăteau în felul următor: agentul din sat Grimalschi vindea vaca, le cumpăra în loc un viţel, iar diferenţa de bani o dădea pentru biserică şi şcoală. În ciuda faptului că anul 1924 a fost un an secetos, totuşi sătenii n-au dat înapoi şi în anul 1925 a fost reconstruită biserica şi construită o şcoală modernă de 7 clase.

Din anul 1900 până în 1930, paroh al bisericii din Grinăuţi-Moldova a fost părintele Mihail Donos. Părintele Mihail Donos era un preot aspru şi cerea de la elevi să ştie la perfecţie cele trei rugăciuni începătoare, pentru ca să poată primi Sfânta Împărtăşanie. După 1930, preot devine feciorul părintelui Mihail Donos, părintele Andrei Donos. Acesta, la rândul său, primind o biserică nouă, s-a ocupat de corul bisericesc, selectând membrii corului din rândul elevilor şcolii de 7 clase din Grinăuţi-Moldova.

În timpul prigoanei comuniste (1944-1989)
În urma evenimentelor din 1944, părintele Andrei Donos se refugiază la Iaşi. În biserica din Grinăuţi-Moldova, bunelul Simeon Bădărău îl aduce din centrul raional Ocniţa, cu căruţa, pe părintele Vasile Moschiţchi.

În 1948, este numit în funcţia de paroh părintele Pavel din Mihălăşeni. Acest părinte, până în anul 1949, făcea o slujbă la Mihălăşeni şi una la Grinăuţi-Moldova.

Din iulie 1949 la Grinăuţi-Moldova a fost îndreptat părintele Gheorghe Moroşanu (originar din s. Clocuşna, Ocniţa). Părintele Gheorghe Moroşanu a păstorit în condiţii grele. Odată, în timpul Postului Mare, în anul 1952, a fost întâlnit de directorul şcolii şi secretarul de partid, care i-au zis: leapădă, măi, felonul ista şi hai cu noi la şcoală, vei preda muzica, noi ţi-om da salariu, vei merge cu noi la distracţii, în pădure, ţi-om da fete tinere, tot ce-ţi trebuie ţie. La ce rost să-ţi pierzi tinereţea cu 2-3 moşnegi în biserică. Preotul i-a zis unuia câine păros, iar celuilalt dobitoc umflat. Şi a intrat în biserică plângând. Atunci bunelul Simeon Bădărău l-a întrebat: De ce plângi, cinstite părinte? Iar părintele i-a povestit toate cele întâmplate. Eram de faţă când bunelul i-a zis: să vezi ci-o să fie cu dânşii.

În 1958, preoteasa părintelui Gheorghe Moroşanu (Liusia) îl convinge pe preot să treacă în Ocniţa. Dar în Ocniţa, pr. Gheorghe a slujit numai 6 luni, după care, din 1959 până în 1969, a fost deportat în Ucraina, în localităţile Klembovka şi Babcinţî, reg. Iampol.

În 1958, în satul Grinăuţi-Moldova este trimis în locul pr. Gheorghe Moroşanu, părintele Gheorghe Strugaru. La un praznic în Grinăuţi – Raia, în 1959, dascălul Andrei Solodchi a zis o frază, precum că lui i-a fost mai bine în timpul românilor, decât în prezent. La această frază i-a răspuns aspru Dumitru Colesnic: Ce, ţie nu îţi place puterea sovietică? Cu această întrebare discuţia a luat sfârşit.

Dumitru Colesnic a mers la Sovietul Sătesc şi a declarat ce a zis dascălul Andrei Solodchi. Preşedintele Sovietului Sătesc de atunci, tovarăşul Berco, a zis: trebuie de scris că preotul a zis, dar nu dascălul, şi, în acest fel, vom putea închide biserica din sat. Plângerea a fost înaintată pe numele părintelui Gheorghe Strugaru la Episcopia din Chişinău. Şi, astfel, părintele Gheorghe Strugaru a fost înlăturat din funcţia de preot paroh al bisericii din Grinăuţi-Moldova, biserica rămânând sub supravegherea starostelui Ion Lupu.

Starostele Ion Lupu şi cu bunelu Simeon Bădărău au păzit biserica timp de 29 de ani, până în anul 1988.
Fiindcă biserica trebuia să achite la “Raifinotdel”, secţia financiară, suma 1400 de ruble, Ion Lupu, împreună cu Semion Bădărău, au umblat prin sat, au strâns jertfă şi au plătit suma respectivă, iar banii rămaşi i-au folosit pentru vopsirea bisericii pe dinafară.

Într-o zi, moş Vanica Lupu (bunelul preotesei Mariana Gheras) a găsit uşa de la pălămăria bisericii deschisă şi a aflat că biserica a fost jefuită de nişte infractori necunoscuţi. Dar furtul nu a răcit inimile starostelui Vanica Lupu şi Semion Bădărău, dimpotrivă, ei iarăşi strâng jertfă şi vopsesc biserica pe dinăuntru şi ograda.

Autorităţile din Edineţ nu au reuşit să închidă biserica, pentru că în momentul când cinovnicii de partid au întreprins o vizită în parohie, ograda bisericii era plină de lume, care lucrau la repararea sfântului lăcaş. Cheile de la biserică au rămas la Semion Bădărău. După moartea lui, cheile s-au aflat la feciorul său - Alexei Bădărău. Pe parcursul acestor 29 de ani, toate necesităţile creştinilor le îndeplineau părintele Casian Coţaga şi starostele Alexei Bădărău.

Din 1985 până în 1988 biserica din Grinăuţi-Moldova a fost ajutată de părintele Fiodor din Dângeni, raionul Ocniţa. Părintele Constantin Ursachi de la Edineţ, aflat într-o vizită la Grinăuţi, le-a zis sătenilor: oameni buni, aici trebuie preot. Dumnezeu a auzit cuvintele blagocinului Constantin Ursachi şi în anul 1988 a fost îndreptat preot la biserica din Grinăuţi-Moldova părintele Gheorghe Plevan.

Construcţia bisericii de piatră din Grinăuţi-Moldova (1991-1995)
În anul 1991, la părintele Gheorghe Plevan a venit preşedintele colhozului, domnul Bobeico Constantin, împreună cu primarul de atunci, Serghei Nesteriuc, şi i-au spus: părinte, această biserică e veche, ar fi bine să zidim una nouă. Cum părinţii voştri v-au lăsat-o pe aceasta, aşa şi voi trebuie să lăsaţi ceva urmaşilor voştri.

Părintele le-a răspuns: nu avem bani pentru aşa construcţii. Atunci preşedintele colhozului i-a spus că dispune de 5 milioane de ruble şi cu aceşti bani ar putea începe construcţia bisericii. La care dl Nesteriuc a adăugat că şi primăria va da ajutor pentru construcţia sfântului lăcaş. La auzul acestor cuvinte s-a alăturat şi directorul de colectare a pâinii din Gara Rediul Mare, domnul Mihail Ursan. Dumnealui a dat ajutor 2 milioane de ruble. În acelaşi timp, Alexei Bădărău şi Petru Negritu au fost însărcinaţi din partea bisericii să strângă ajutor de la creştinii din sat, stabilind taxa de 50 de ruble de la fiecare persoană.

În anul 1995 biserica nouă a fost sfinţită de ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului, în data de 26 noiembrie 1995. La sfinţirea bisericii au mai participat pr. Gheorghe Moroşan, pr. Vasile Plăcintă şi alţi clerici.

Biserica din Grinăuţi-Moldova de la 2001 încoace
Pr. Gheorghe Plevan a deservit parohia din Grinăuţi-Moldova timp de 16 ani, până în 2006. În anul 2001, PS Doremidont, Episcop de Edineţ şi Briceni, a trimis ajutor părintelui Gheorghe, pe diaconul Rostislav Gadâmba, iar ca dascăl - pe soţia diaconului (Veronica Gadâmba).

În anul 2005, diaconul Rostislav Gadâmba a fost hirotonit preot de către PS Doremidont în satul Maramonovca, Donduşeni.

În anul 2006, după o boală grea, pr. Gheorghe Plevan a decedat, fiind înmormântat de către un sobor de preoţi în frunte cu PS Doremidont, în faţa bisericii vechi din Grinauţi-Moldova.

După înmormântare, preotul Rostislav Gadâmba a fost numit în funcţia de paroh al bisericii cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” din Grinăuţi-Moldova.

Odată cu venirea părintelui Rostislav Gadâmba, începe reparaţia bisericii vechi. În anul 2001, biserica a fost gazificată şi vopsită pe dinafară. Astfel, biserica veche a fost transformată în biserică de iarnă. Dar aceasta avea nevoie de reparaţie capitală în interior. După moartea pr. mitrofor Gheorghe Plevan, pr. Rostislav Gadâmba a făcut un apel către credincioşii din Grinăuţi-Moldova, cu scopul de a strânge suma de bani necesară pentru reparaţia bisericii vechi. La apel au răspuns pozitiv mai mulţi oameni de bună-credinţă, printre care dnii Marcel Răducanu şi Anatol Rusu, fraţii Maranciuc, familiile Negritu, Ursu şi alţi creştini din localitate. În prezent se fac pregătiri pentru a acoperi cu tablă biserica veche. Toate lucrările se fac cu ajutorul sătenilor şi a creştinilor de pretutindeni.

În anul 2008 a fost acoperită cu tablă cupola bisericii de la clopotniţă de către Nicolae Căpăţână şi fraţii Maranciuc.

Vasile BĂDĂRĂU şi Mihail BORTĂ

Flux, Ediţia de Vineri Nr.200977 din 07 august 2009

Fotografii din Basarabia interbelică

Trimise de către domnul Maurice Lenoir http://mlenoir.blogspot.com/