Datoriile nacialnicului (Stareţului)
1. Întâia datorie a nacialnicului sau a cârmuitorului monastirei este, să aibă toată luarea aminte asupra vieţii fraţilor. Voia Domnului este sfinţirea noastră. Iar noi ca să o împlinim desăvârşit, luăm asupra noastră cinul monahal.
2. Dragostea pe care o arată fraţilor stareţul este singurul mijloc de a stârni în inimile lor linişte şi râvnă spre a purta greutăţile vieţii monahale., o vorbă a stareţului, pătrunsă de dragostea lui Hristos, stârneşte în inimile fraţilor dorinţa de a lua parte la toate slujbele bisericii., o vorbă a stareţului pătrunsă de dragostea lui Hristos, îndeamnă pe fraţi neaprat la împlinirea ascultărilor gospodăreşti., un cuvânt al stareţului pătruns de dragostea lui Hristos, îndeamnă pe cei tineri şi întăreşte pe cei bătrâni şi slăbănogi., dragostea face toate minutele vieţii fraţilor de folos pentru monastire, prin curăţia vieţii şi înplinirea datoriilor., în sfârşit, dragostea lui Hristos îl face pe stareţ, asemenea păstorului celui bun, să îndure toate ostenelile, umblând prin munţi şi dealuri, spre a aduce la staul oaia cea rătăcită. Dar, stareţul singur privind la greutatea vremilor de acum, nu poate împlini singur datoriile sale., el trebuie să se deosebească în bine prin toate bunurile monăstirei şi de aceia are nevoie de un sobor, care aici îi alcătuit din : doi duhovnici, un econom, un eclesiarh şi doi dichii. Cu ajutorul acestora el să îndeplinească toate datoriile şi toate trebuinţele mănăstireşti. Şi, niciodată nu trebuie să uite, că în aceste ascultări trebuie să aibă numai persoane pătrunse de dragostea lui Hristos.
Datoriile Soborului
1. Soborul este dator să caute, ca fraţii şi părinţii monastirei, să îndeplinească în totul rânduielile vieţii monahale de obşte, căci această monastire este cu viaţă de obşte.
2. Soborul se adună oridecâteori este nevoie, şi îndeobşte cerceteză fiecare jalbă, îndreptată verbal sau în scris, de către un frate sau monah cu voia duhovnicului., fără această voie ea este socotită ca faptă turburătoare.
3. Soborul când nu poate deslega singur vre-o chestiune, privitoare la vreun monah sau frate, o prezintă împreună cu părerea sa stareţului, cerând deslegarea de la acesta.
4. Soborul cercetează şi închee la sfârşitul fiecărei luni cărţile de venituri şi cheltuieli şi găsind vre-o neregulă o aduce îndată la cunoştinţa nacialnicului., iar de le găseşte în regulă le ăntăreşte cu iscălitura sa.
5. Dacă cumva vreunul din monahi sau fraţi s-ar afla având beţie sau orice altă deprindere rea, atunci soborul arată aceasta în cartea anume rânduită spre aceasta, şi face cunoscut îndată nacialnicului.
6. Soborul după arătarea duhovnicilor, a eclesiarhului şi a dichiilor, însamnă în sus numita condică purtările ucenicilor neascultători, a celor ce nu-şi îndeplinesc datoriile faţă de biserică din lene şi a celor ce turbură pe ceilalţi fraţi, şi după trei observaţii încredinţându-se că că nu se îndreaptă, să-i spună nacialnicului.
7. Soborul însamnă asemenea şi mersul lucrurilor economiei gospodăreşti şi găsindu-se a nu fi mulţumitoare, cercetează a cui este vina şi ea măsuri de îndreptare., iar în caz de trebuinţă aduc lucrurile la cunoştinţa stareţului.
8. Dacă soborul observă că vreunul dintre membri nu corespunde scopului pentru care a fost ales, notează aceasta în carte şi fac cunoscut stareţului, cu arătarea părerii, pe cine altul ar trebui să aleagă în loc şi cere apropbarea sa.
9. Soborul trebuie să iscălească toate însemnările privitoare la purtările monahilor şi fraţilor din această monastire.
10. Soborul verifică şi iscăleşte cu iscăliturile sale în fiecare an, condicile de venituri şi cheltuieli, cum şi inventarul monăstirei şi tabloul întregului personal monahicesc.
11. Soborul are condică pentru însemnat cu număr, toate hârtiile întrate şi ieşite, întărită cu iscăliturile sale.
12. Soborul hotărăşte canon şi epitimie monahilor şi fraţilor, care au săvârşit greşăli vrednice de pedeapsă., în caz de nesupunere se aduce aceasta la cunoştinţa autorităţilor superioare cu raport. Pentru cazurile mai însemnate soborul se îndreaptă imediat unde trebuie.
Datoriile duhovnicului
1. Fiecare membru din sobor trebuie să aibă la sine o listă apropbată de nacialnic, cu numele acelor părinţi şi fraţi din monastire, despre care şi-ar fi arătat dorinţa să-i aibă drept fii duhovniceşti.
2. Să privegheze singur, ori prin vreunul din fii săi duhovniceşti, cine nu merge din lenevire la biserică, şi care dintre fraţi să leneşte în posluşanii (ascultări), în trebile din lăuntru şi cele din afară de monăstire. Duhovnicul la început îl dojeneşte, iar de nu se îndreaptă, atunci îl trece în condica de purtări a monahilor şi fraţilor.
3. Duhovnicul e dator a lua sama, singur sau prin vreunul din fiii săi duhovniceşti, ca fraţii să nu se adune prin chilii sau prin vreun alt loc din monăstire, căci aceasta se face din lene, şi îndeamnă la nelucrare, clevetire, beţie, întrebări nejudecate şi nesupunere. Daca vreunul dintre monahi sau fraţi are vre-o scârbă sufletească, ori durere trupească, el trebuie să vie la duhovnicul său, spre a căpăta de la el sfat, mânghâiere sau mijlocire la nacialnic, econom, chelar sau şi la sobor.
4. Duhovnicul e dator ca în fiecare zi, iar de nu se poate, atunci cel puţin la trei zile, să vorbească duhovniceşte cu fiii săi duhovniceşti, şi să le citească, potrivit cu mintea lor şi trebuinţa lor sufletească, ceva din Cuvintele Domnului, sau din Vieţile Sfinţilor, sau din cărţile cuvioşilor părinţi, precum : Dorotei, Teodor Studitul, Efrem Sirul, Ioan Scararul şi alţii din aceştia şi pe urmă treptat să-i introducă în articolele contemplative ce se găsesc în cărţile sfinţilor : Macarie, Isac Sirul şi alţii.
5. Duhovnicul e dator să-şi spovedească fii săi duhovniceşti în toate cele patru posturi de peste an şi să-i împărtăşască în vrednicie cu Sfintele Taine, cei ce nu-şi vor împlini această datorie, să fie scrişi în condica de purtări.
6. Unul dintre duhovnici iese la lucru cu fraţii, când ascultarea este de aşa fel încât ei trebuie să lucreze mai mulţi la un loc.
Datoriile economului
1. Economul ţine locul în lipsa nacialnicului şi conduce lucrurile ce sunt în căderea lui.
2. El privegează ca înlăuntrul monastirei şi în afară de ea, fraţii şi părinţii să nu facă vre-o abatere, sau vre-o faptă nepotrivită cu viaţa monahală şi să nu plece nicăieri fără învoirea lui, verbală sau în scris.
3. Economul are însemnare de toţi părinţii şi fraţii, şi în fiecare seară o citeşte întâi spre a nu le uita numele, apoi spre a-şi aminti de ascultarea fiecăruia din ei.
4. Economul face cunoscut cu dragoste şi blândeţe, decusară tuturor ascultările ce au de împlinit pe a doua zi., pe cel neascultător îl trimite la duhovnic şi dacă acela găseşte că neascultarea nu este din lene sau din rea voinţă, atunci scrie în condică şi iscăleşte.
5. Economul are grijă ca fraţii şi părinţii să nu stea niciodată fără lucru., şi când trebuinţa cere îi poate da şi sub privegherea unuia din părinţii mai încercaţi.
6. Economul are grijă ca fiecare frate sau părinte să poarte haina monahală şi să se hrănească călugăreşte., dacă din vre-o pricină oarecare neprevăzută fratele are lipsă, atunci din vreme face cunoscut de aceasta duhovnicului, iar el, în duhul adevărului, arată tuturor pricina şi-i îndeamnă a nu se sminti.
7. Economul vizitează cât mai des chiliile fraţilor şi monahilor spre a-i vedea şi spre a le da cele de trebuinţă în caz de boală sau de grea bătrâneţe, arătându-le pururea cea mai desăvârşită dragoste.
8. Economul priveghează, ca chelarul şi camaraşul, să nu piardă încrederea sa., să împartă cu dreptate ceiace se cuvine fiecăruia, iar când nu se ajunge, să facă cunoscut economului sau stareţului., de asemenea celor ce vor cere, să le arate lipsa cu blândeţe şi dragoste, iar nu cu răstire.
9. Economul se îngrijeşte ca chelarul şi camaraşul să aibă condică în care să însemne când şi ce a dat fiecărui părinte sau frate., deasemenea şi ceiace întră în cămară sau hambare.
Datoriile eclesiarhului
1. Eclesiarhul are grijă ca toate slujbele bisericeşti, să se facă pururea cu cea mai mare îngrijire şi cuvioşie.
2. El singur citeşte, sau hotărăşte cine anume să citească în vremea vecerniei şi a utreniei, învăţături din cărţile date în acest scop.
3. El este dator a ţine listă de toţi părinţii şi fraţii şi observă singur sau printr-un pus înadins, cine nu vine la biserică fără pricină binecuvântată, sau şi dacă vine, iese adesea din biserică, sau stă în pridvor şi vorbeşte cu alţii, sau nu-şi împlineşte ascultarea ce are în vremea cititului ori a cântărilor. Pe aceştia eclesiarhul îi spune duhovnicului, iar dacă nu arată îndreptare îi spune soborului şi chiar stareţului, cerând ca să se ia măsurile cuvenite.
4. Eclesiarhul strânge banii şi orice daruri aduse de credincioşi pentru rugăciunile ce se fac în biserică, păstrează pomelnicele şi însamnă numele şi numele celor ce le-au dat în anumite condici, iar la vreme le prezintă soborului. Chiar când acestea sunt date altora dintre părinţi şi fraţi, ei sunt datori a le încredinţa eclesiarhului, afară de acelea care sunt date duhovnicilor sau ieromonahilor pentru maslu şi molitve citite bolnavilor. Totuşi duhovnicul şi ieromonahii sunt datori a da din aceste venituri diaconilor şi paraclisierilor, care i-ar însoţi în slujbe, după cât ar hotărâ soborul.
5. Când s-au strâns destule sume sau lucruri, eclesiarhul le prezintă împreună cu o listă soborului monastirei, iar acesta le întrebuinţează apoi la îmbrăcarea şi încălţarea tuturor celor ce se ostenesc la slujbele bisericii, sau le dă fiecăruia câte-o sumă, dar pe urmă aceştia nu pot cere haine sau încălţăminte de la camară.
6. Eclesiarhul însamnă în anume condică, sumele date de sobor din vânzarea lumânărilor, precum şi cele adunate cu discul sau ori în ce alt chip în vremea slujbelor din biserică, şi aceşti bani sunt apoi întrebuinţaţi cu ştirea soborului la cumpărarea tămâei, untului de lemn, a cerei şi altor lucruri trebuitoare la slujbe, scriind cheltuielile în deosebit capitol.
7. Eclesiarhul însamnă în acelaşi caiet sau condică, sub capitol deosebit, cantitatea de ceară şi celelalte prinoase, aduse în folosul bisericii şi le întrebuinţează numai cu ştirea soborului, scriind toate acestea.
8. Eclesiarhul, în afară de aceste datorii nu are dreptul să se amestece în alte treburi monăstireşti, afară de cazul când este şi duhovnic.
Datoriile fraţilor
1. Fraţii sunt datori a iubi şi a cinsti pe stareţ, pe părinţii soborului şi întreaga obşte a mănăstirii.
2. Dacă vre-o dată ei ar vedea vre-o abatere a economului, eclesiarhului, sau a dichiilor, ori, cine ştie a cărui alt părinte ori frate, atunci e dator să aducă aceasta la cunoştinţa duhovnicului său şi prin el să afle soborul., niciodata nu are drept de a spune de-a dreptul soborului.
3. Nimenea din monastire nu are drept a înainta vre-o jalbă direct stăpânirilor mai înalte, înainte de a face cunoscut aceasta duhovnicului său şi până nu capată voe de la sobor.
4. Ca încheiere trebuie spus, că cea mai însemnată datorie a tuturor celor ce trăiesc în monăstire pentru mântuirea sufletelor, este de a păstra strânsă dragostea în Hristos, dătătorul bunătăţilor cereşti şi pământeşti. Această dragoste rodeşte în inimile celor ce caută mântuire, duhul vieţii cei întru Iisus Hristos, acest duh îi va întări întru neputinţe, îi va învăţa tot adevărul şi va face pentru ei jugul Domnului plăcut şi sarcina vieţii monahale uşoare.
1. Întâia datorie a nacialnicului sau a cârmuitorului monastirei este, să aibă toată luarea aminte asupra vieţii fraţilor. Voia Domnului este sfinţirea noastră. Iar noi ca să o împlinim desăvârşit, luăm asupra noastră cinul monahal.
2. Dragostea pe care o arată fraţilor stareţul este singurul mijloc de a stârni în inimile lor linişte şi râvnă spre a purta greutăţile vieţii monahale., o vorbă a stareţului, pătrunsă de dragostea lui Hristos, stârneşte în inimile fraţilor dorinţa de a lua parte la toate slujbele bisericii., o vorbă a stareţului pătrunsă de dragostea lui Hristos, îndeamnă pe fraţi neaprat la împlinirea ascultărilor gospodăreşti., un cuvânt al stareţului pătruns de dragostea lui Hristos, îndeamnă pe cei tineri şi întăreşte pe cei bătrâni şi slăbănogi., dragostea face toate minutele vieţii fraţilor de folos pentru monastire, prin curăţia vieţii şi înplinirea datoriilor., în sfârşit, dragostea lui Hristos îl face pe stareţ, asemenea păstorului celui bun, să îndure toate ostenelile, umblând prin munţi şi dealuri, spre a aduce la staul oaia cea rătăcită. Dar, stareţul singur privind la greutatea vremilor de acum, nu poate împlini singur datoriile sale., el trebuie să se deosebească în bine prin toate bunurile monăstirei şi de aceia are nevoie de un sobor, care aici îi alcătuit din : doi duhovnici, un econom, un eclesiarh şi doi dichii. Cu ajutorul acestora el să îndeplinească toate datoriile şi toate trebuinţele mănăstireşti. Şi, niciodată nu trebuie să uite, că în aceste ascultări trebuie să aibă numai persoane pătrunse de dragostea lui Hristos.
Datoriile Soborului
1. Soborul este dator să caute, ca fraţii şi părinţii monastirei, să îndeplinească în totul rânduielile vieţii monahale de obşte, căci această monastire este cu viaţă de obşte.
2. Soborul se adună oridecâteori este nevoie, şi îndeobşte cerceteză fiecare jalbă, îndreptată verbal sau în scris, de către un frate sau monah cu voia duhovnicului., fără această voie ea este socotită ca faptă turburătoare.
3. Soborul când nu poate deslega singur vre-o chestiune, privitoare la vreun monah sau frate, o prezintă împreună cu părerea sa stareţului, cerând deslegarea de la acesta.
4. Soborul cercetează şi închee la sfârşitul fiecărei luni cărţile de venituri şi cheltuieli şi găsind vre-o neregulă o aduce îndată la cunoştinţa nacialnicului., iar de le găseşte în regulă le ăntăreşte cu iscălitura sa.
5. Dacă cumva vreunul din monahi sau fraţi s-ar afla având beţie sau orice altă deprindere rea, atunci soborul arată aceasta în cartea anume rânduită spre aceasta, şi face cunoscut îndată nacialnicului.
6. Soborul după arătarea duhovnicilor, a eclesiarhului şi a dichiilor, însamnă în sus numita condică purtările ucenicilor neascultători, a celor ce nu-şi îndeplinesc datoriile faţă de biserică din lene şi a celor ce turbură pe ceilalţi fraţi, şi după trei observaţii încredinţându-se că că nu se îndreaptă, să-i spună nacialnicului.
7. Soborul însamnă asemenea şi mersul lucrurilor economiei gospodăreşti şi găsindu-se a nu fi mulţumitoare, cercetează a cui este vina şi ea măsuri de îndreptare., iar în caz de trebuinţă aduc lucrurile la cunoştinţa stareţului.
8. Dacă soborul observă că vreunul dintre membri nu corespunde scopului pentru care a fost ales, notează aceasta în carte şi fac cunoscut stareţului, cu arătarea părerii, pe cine altul ar trebui să aleagă în loc şi cere apropbarea sa.
9. Soborul trebuie să iscălească toate însemnările privitoare la purtările monahilor şi fraţilor din această monastire.
10. Soborul verifică şi iscăleşte cu iscăliturile sale în fiecare an, condicile de venituri şi cheltuieli, cum şi inventarul monăstirei şi tabloul întregului personal monahicesc.
11. Soborul are condică pentru însemnat cu număr, toate hârtiile întrate şi ieşite, întărită cu iscăliturile sale.
12. Soborul hotărăşte canon şi epitimie monahilor şi fraţilor, care au săvârşit greşăli vrednice de pedeapsă., în caz de nesupunere se aduce aceasta la cunoştinţa autorităţilor superioare cu raport. Pentru cazurile mai însemnate soborul se îndreaptă imediat unde trebuie.
Datoriile duhovnicului
1. Fiecare membru din sobor trebuie să aibă la sine o listă apropbată de nacialnic, cu numele acelor părinţi şi fraţi din monastire, despre care şi-ar fi arătat dorinţa să-i aibă drept fii duhovniceşti.
2. Să privegheze singur, ori prin vreunul din fii săi duhovniceşti, cine nu merge din lenevire la biserică, şi care dintre fraţi să leneşte în posluşanii (ascultări), în trebile din lăuntru şi cele din afară de monăstire. Duhovnicul la început îl dojeneşte, iar de nu se îndreaptă, atunci îl trece în condica de purtări a monahilor şi fraţilor.
3. Duhovnicul e dator a lua sama, singur sau prin vreunul din fiii săi duhovniceşti, ca fraţii să nu se adune prin chilii sau prin vreun alt loc din monăstire, căci aceasta se face din lene, şi îndeamnă la nelucrare, clevetire, beţie, întrebări nejudecate şi nesupunere. Daca vreunul dintre monahi sau fraţi are vre-o scârbă sufletească, ori durere trupească, el trebuie să vie la duhovnicul său, spre a căpăta de la el sfat, mânghâiere sau mijlocire la nacialnic, econom, chelar sau şi la sobor.
4. Duhovnicul e dator ca în fiecare zi, iar de nu se poate, atunci cel puţin la trei zile, să vorbească duhovniceşte cu fiii săi duhovniceşti, şi să le citească, potrivit cu mintea lor şi trebuinţa lor sufletească, ceva din Cuvintele Domnului, sau din Vieţile Sfinţilor, sau din cărţile cuvioşilor părinţi, precum : Dorotei, Teodor Studitul, Efrem Sirul, Ioan Scararul şi alţii din aceştia şi pe urmă treptat să-i introducă în articolele contemplative ce se găsesc în cărţile sfinţilor : Macarie, Isac Sirul şi alţii.
5. Duhovnicul e dator să-şi spovedească fii săi duhovniceşti în toate cele patru posturi de peste an şi să-i împărtăşască în vrednicie cu Sfintele Taine, cei ce nu-şi vor împlini această datorie, să fie scrişi în condica de purtări.
6. Unul dintre duhovnici iese la lucru cu fraţii, când ascultarea este de aşa fel încât ei trebuie să lucreze mai mulţi la un loc.
Datoriile economului
1. Economul ţine locul în lipsa nacialnicului şi conduce lucrurile ce sunt în căderea lui.
2. El privegează ca înlăuntrul monastirei şi în afară de ea, fraţii şi părinţii să nu facă vre-o abatere, sau vre-o faptă nepotrivită cu viaţa monahală şi să nu plece nicăieri fără învoirea lui, verbală sau în scris.
3. Economul are însemnare de toţi părinţii şi fraţii, şi în fiecare seară o citeşte întâi spre a nu le uita numele, apoi spre a-şi aminti de ascultarea fiecăruia din ei.
4. Economul face cunoscut cu dragoste şi blândeţe, decusară tuturor ascultările ce au de împlinit pe a doua zi., pe cel neascultător îl trimite la duhovnic şi dacă acela găseşte că neascultarea nu este din lene sau din rea voinţă, atunci scrie în condică şi iscăleşte.
5. Economul are grijă ca fraţii şi părinţii să nu stea niciodată fără lucru., şi când trebuinţa cere îi poate da şi sub privegherea unuia din părinţii mai încercaţi.
6. Economul are grijă ca fiecare frate sau părinte să poarte haina monahală şi să se hrănească călugăreşte., dacă din vre-o pricină oarecare neprevăzută fratele are lipsă, atunci din vreme face cunoscut de aceasta duhovnicului, iar el, în duhul adevărului, arată tuturor pricina şi-i îndeamnă a nu se sminti.
7. Economul vizitează cât mai des chiliile fraţilor şi monahilor spre a-i vedea şi spre a le da cele de trebuinţă în caz de boală sau de grea bătrâneţe, arătându-le pururea cea mai desăvârşită dragoste.
8. Economul priveghează, ca chelarul şi camaraşul, să nu piardă încrederea sa., să împartă cu dreptate ceiace se cuvine fiecăruia, iar când nu se ajunge, să facă cunoscut economului sau stareţului., de asemenea celor ce vor cere, să le arate lipsa cu blândeţe şi dragoste, iar nu cu răstire.
9. Economul se îngrijeşte ca chelarul şi camaraşul să aibă condică în care să însemne când şi ce a dat fiecărui părinte sau frate., deasemenea şi ceiace întră în cămară sau hambare.
Datoriile eclesiarhului
1. Eclesiarhul are grijă ca toate slujbele bisericeşti, să se facă pururea cu cea mai mare îngrijire şi cuvioşie.
2. El singur citeşte, sau hotărăşte cine anume să citească în vremea vecerniei şi a utreniei, învăţături din cărţile date în acest scop.
3. El este dator a ţine listă de toţi părinţii şi fraţii şi observă singur sau printr-un pus înadins, cine nu vine la biserică fără pricină binecuvântată, sau şi dacă vine, iese adesea din biserică, sau stă în pridvor şi vorbeşte cu alţii, sau nu-şi împlineşte ascultarea ce are în vremea cititului ori a cântărilor. Pe aceştia eclesiarhul îi spune duhovnicului, iar dacă nu arată îndreptare îi spune soborului şi chiar stareţului, cerând ca să se ia măsurile cuvenite.
4. Eclesiarhul strânge banii şi orice daruri aduse de credincioşi pentru rugăciunile ce se fac în biserică, păstrează pomelnicele şi însamnă numele şi numele celor ce le-au dat în anumite condici, iar la vreme le prezintă soborului. Chiar când acestea sunt date altora dintre părinţi şi fraţi, ei sunt datori a le încredinţa eclesiarhului, afară de acelea care sunt date duhovnicilor sau ieromonahilor pentru maslu şi molitve citite bolnavilor. Totuşi duhovnicul şi ieromonahii sunt datori a da din aceste venituri diaconilor şi paraclisierilor, care i-ar însoţi în slujbe, după cât ar hotărâ soborul.
5. Când s-au strâns destule sume sau lucruri, eclesiarhul le prezintă împreună cu o listă soborului monastirei, iar acesta le întrebuinţează apoi la îmbrăcarea şi încălţarea tuturor celor ce se ostenesc la slujbele bisericii, sau le dă fiecăruia câte-o sumă, dar pe urmă aceştia nu pot cere haine sau încălţăminte de la camară.
6. Eclesiarhul însamnă în anume condică, sumele date de sobor din vânzarea lumânărilor, precum şi cele adunate cu discul sau ori în ce alt chip în vremea slujbelor din biserică, şi aceşti bani sunt apoi întrebuinţaţi cu ştirea soborului la cumpărarea tămâei, untului de lemn, a cerei şi altor lucruri trebuitoare la slujbe, scriind cheltuielile în deosebit capitol.
7. Eclesiarhul însamnă în acelaşi caiet sau condică, sub capitol deosebit, cantitatea de ceară şi celelalte prinoase, aduse în folosul bisericii şi le întrebuinţează numai cu ştirea soborului, scriind toate acestea.
8. Eclesiarhul, în afară de aceste datorii nu are dreptul să se amestece în alte treburi monăstireşti, afară de cazul când este şi duhovnic.
Datoriile fraţilor
1. Fraţii sunt datori a iubi şi a cinsti pe stareţ, pe părinţii soborului şi întreaga obşte a mănăstirii.
2. Dacă vre-o dată ei ar vedea vre-o abatere a economului, eclesiarhului, sau a dichiilor, ori, cine ştie a cărui alt părinte ori frate, atunci e dator să aducă aceasta la cunoştinţa duhovnicului său şi prin el să afle soborul., niciodata nu are drept de a spune de-a dreptul soborului.
3. Nimenea din monastire nu are drept a înainta vre-o jalbă direct stăpânirilor mai înalte, înainte de a face cunoscut aceasta duhovnicului său şi până nu capată voe de la sobor.
4. Ca încheiere trebuie spus, că cea mai însemnată datorie a tuturor celor ce trăiesc în monăstire pentru mântuirea sufletelor, este de a păstra strânsă dragostea în Hristos, dătătorul bunătăţilor cereşti şi pământeşti. Această dragoste rodeşte în inimile celor ce caută mântuire, duhul vieţii cei întru Iisus Hristos, acest duh îi va întări întru neputinţe, îi va învăţa tot adevărul şi va face pentru ei jugul Domnului plăcut şi sarcina vieţii monahale uşoare.
Sursa : Viaţa monastică şi măsurile de rusificare a mănăstirilor din Basarabia în a doua jumătate a secolului XIX - începutul secolului XX, de Rodica Neagu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu