Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei sau Dubluri Religioase

„Patriarhia de la Bucureşti a dovedit lipsă de stimă faţă de conducerea
Moldovei şi a contribuit, prin acţiunile date, la dezmembrarea teritorială
a Republicii Moldova”
( Preşedintele Mircea Snegur,
într-un discurs rostit în Plenul Parlamentului Republicii
Moldova, 24 decembrie 1992 )


„ România... îi susţine pînă în prezent pe naţionaliştii de la noi. Este vorba de acea Românie cu care ne judecăm acum la Strasbourg. Ca să vezi, în aceşti ani, nouă ne-au creat o mitropolie a Basarabiei subordonată patriarhului român Teoctist.”

( Preşedintele Vladimir Voronin,
interviu pentru Rossiiskaia gazeta şi Trud,2001)


După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 s-au produs schimbări şi în organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Autocefala din 1885, Biserica Ortodoxă Română este ridicată la rang de Patriarhie prin Legea din 3 noiembrie 1925, avînd în componenţa ei, ca persoana juridică, şi Biserica Ortodoxă din Basarabia, ce a fost înfiinţată prin hotărîrea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923, cînd Arhiepiscopia Chişinăului a fost ridicată la rangul de Mitropolie.
Organizarea acesteia s-a făcut prin Legea pentru organizareaBisericii Ortodoxe Române din 1925, iar arhiepiscopul de Chişinău, Gurie Grosu, a fost numit mitropolit al Basarabiei prin Înaltul Decret Regal din 21 aprilie 1928. Noua Mitropolie avea trei eparhii: Arhiepiscopia Chişinău lui, Episcopia Cetatea Albă-Ismail şi Episcopia Hotin-Bălti. În urma Ultimatumului din 26 iunie 1940 şi a întrării Armatei Sovietice în Basarabia la 28 iunie 1940, bisericile şi mănăstirile din Basarabia sunt închise, transformate în depozite de marfă, spitale, cazarme militare, „case de odihnă”. Mitropolia Basarabiei, cu Consiliul Eparhial şi cu Casa Eparhială, este declarată Casa Armatei Roşii. Pînă în 1941, cînd autorităţile române revin în Basarabia, fuseseră devastate sau distruse peste 200 de biserici şi mănăstiri, preoţii şi călugării sunt ucişi sau deportaţi, în număr foarte mare, iar bisericile şi mănăstirile sunt dărîmate sau secularizate.
În 1944 Mitropolia Basarabiei va fi desfiinţată, iar în locul ei va fi organizată o Episcopie, creată de Biserica Ortodoxă Rusă pe scheletul istoricei „ eparhii Chişinăului şi Hotinului” înfiinţată în urma cuceririi ţariste din 1812. Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove constituie 1 din cele 124 de filiale canonice locale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, în ordine fiind a 117-a eparhie, cu numele de Kişiniovscaia ( a Chişinăului), parte componentă a „ trupului bisericesc rus”.
La 21 mai 1989, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii îl numeşte episcop al Chişinăului şi al Moldovei pe Nikolai Vasilievici Kantarian (colonel în rezervă), sub numele Vladimir. În 1990 Vladimir este ridicat la treapta de arhiepiscop al Chişinăului. La 3 ianuarie 1991, Sinodul de la Moscova a aprobat organizarea Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove pe baza Statutului Bisericii Ortodoxe Ruse şi confirmat de către Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse la 30 mai 1991. În 1992 Vladimir este ridicat la treapta de Mitropolit al Moldovei.
La 24 martie 1992 a fost adoptată Legea nr. 979-XII privind Cultele în Republica Moldova.
La 9 aprilie 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române publică un comunicat oficial prin care declară că „ nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi a Mitropoliei Bucovinei cu sediul la Cernăuţi ”.
Pe baza Legii cultelor, o parte a clerului si a credincioşilor din Republica Moldova se asociază şi la 14 septembrie 1992 are loc la Chişinău Adunarea de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. Petru Păduraru, episcop de Bălţi, este numit mitropolit locţiitor, iar o delegaţie de clerici este trimisă la Bucureşti pentru a cere Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să primească noua Mitropolie a Basarabiei sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române, aşa cum fusese după 1918.
Sfîntul Sinod va răspunde acestei cereri, la 19 decembrie 1992, prin „Actul Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău”, care proclamă: „Biserica Ortodoxă Română, Mama spirituală a poporului român ce răspunde cu părinţească şi frăţiască dragoste dorinţei sfinte a fraţilor noştri de peste Prut şi cererii scrise, din 14 septembrie 1992, a Adunării eparhiale de constituire, prezidată de Prea Sfinţitul Episcop Petru şi compusă de reprezentanţii preoţilor şi mirenilor dreptmăritori români din Republica Moldova, ca tradiţionala Mitropolie Ortodoxă a Basarabiei să-şi reia activitatea sub oblăduirea canonică şi cu binecuvîntarea Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că aceasta n-a reunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei.
Reacţia PatriarhuluiMoscovei, înregistrată la 24 decembrie 1992, a fost deosebit de dură: Întîistătătorul Bisericii ruse a acuzat Patrirhia Romînă de “ ingerinţă anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, care este parte a Patriarhiei Moscovei”. Totodată, Patriarhul Alexei al II-lea şi-a exprimat “ protestul energic” şi a făcut apel “ să fie corectate cît mai curînd posibil nedreptăţile existente, pentru binele unităţii ortodoxe şi mîntuirea sufletelor fiilor Bisericii din Moldova. Motivele politice, naţionaliste şi de altă natură nu trebuie să intervină în domeniul bisericesc, întrucît acest lucru duce inevitabil la consecinţele negative pentru Biserică”.
În 1992 situaţia bisericească din Republica Moldova era paradoxală deoarece “ intelectualii şi o parte din credincioşi luptau pentru independenţa faţă de Moscova, iar în interiorul Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au creat trei grupări: prima, cea mai numeroasă, reprezintă grupa conservatoare, ce luptă în mod deschis şi din urmă cu toate metodele şi formele legitime şi nelegitime pentru păstrarea Bisericii moldoveneşti în cadrul jurisdicţiei Bisericii de la Moscova. Frica faţă de unirea cu România, pierderea fotoliilor, incapacitatea de-a munci conform legii bisericeşti adie a serapionism şovin rusesc…; a doua categorie o reprezintă susţinătorii unirii spirituale - deci, trecerera Bisericii Ortodoxe din Moldova sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române; iar a treia direcţie o reprezintă cei care luptă pentru independenţă şi autonomie.
La 8 octombrie 1992, Mitropolia Basarabiei solicită guvernului să fie recunoscută, dar nu primeşte răspuns.
La 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii si Cultelor cere guvernului un aviz favorabil recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. Guvernul refuză să dea acest aviz, deşi Ministerul de Finanţe (la 14 noiembrie 1992), Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale ( la 8 februarie 1993), Ministerul Învăţămîntului (la 8 februarie 1993) şi Departamentul de Stat pentru Privatizare (la 15 februarie 1993) comunică guvernului şi presedintelui ţării că nu au obiecţii în legătură cu recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
Chiar şi Comisia pentru Cultură şi Culte a Parlamentului Republicii Moldova face cunoscut la 11 martie 1993 (în urma unei scrisori a episcopului Petru Păduraru) că statutul şi activitatea Mitropoliei Basarabiei sunt în conformitate cu legislaţia statului şi cere guvernului să recunoască noua Mitropolie pentru a nu agrava situaţia socială şi politică din Mldova.
Anul 1993 va fi şi anul unei intense corespondenţe între Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Sanctitatea Sa Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, cu privire la problema canonicităţii şi continuităţii Mitropoliei Basarabiei. Semnificativă este scrisoarea din 19 mai 1993 a Prea Fericitului Teoctist care îi spune Sanctităţii Sale Alexei al II-lea: „Exercitarea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocşi din Basarabia între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992 a fost un act nedrept şi abuziv din punct de vedere al realităţii istorice şi al normelor de drept canonic deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice, care au lezat dreptul istoric”.
La 17 noiembrie 1993, prin Hotărîrea nr. 719, Guvernul Republicii Moldova, condus de Andrei Sangheli, recunoaşte existenţa legală doar a Mitropoliei Moldovei, declarată „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”.
Patriarhia Română recunoaşte acestei structuri ruse doar dreptul de jurisdicţie asupra diasporei ruse din Basarabia, ceea ce presupune, prin reciprocitate, exercitarea în Federaţia Rusă a jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Române prin Exarhatul Plaiurilor. La 20 octombrie 1995, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acordat Mitropoliei Basarabiei rangul de Exarhat al Plaiurilor cu drept de jurisdicţie extrateritorială asupra diasporei ortodoxe române din spaţiul ex-sovietic şi asupra diasporei basarabene din întreaga lume.
Drumul Mitropoliei Basarabiei către recunoaştere şi legalitate a fost facut sub focul persecuţiei, cu foarte multe semnale politice din partea autoritaţilor statului.
Mitropolia Basarabiei a fost acuzată că:
1) a declanşat războiul în Transnistria;
2) subminează autoritatea statului şi stabilitatea Republicii Moldova;
3) este o „agentură străină”;
4) este unealta României etc.
Din păcate, astfel de acuzaţii aberante au fost aduse şi de cei mai înalţi demnitari ai statului moldovean în declaraţii publice. Astfel, Andrei Sangheli, şeful guvernului de la Chişinău declara în scrisoarea adresată, la 1 martie 1992, Prea Fericitului Patriarh Teoctist: Reactivarea Mitropoliei Basarabiei este „un amestec în treburile interne ale Moldovei”.
La rîndul său, fostul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, declara în discursul pronunţat la 24 decembrie 1992 în faţa Parlamentului Republicii Moldova: „ Patriarhia Română a contribuit la dezmembrarea teritorială a Republicii Moldova”
Idei asemănătoare a exprimat şi actualul preşedinte al Moldovei, Vladimir Voronin, în interviul acordat în 2001 ziarelor „Rossiiskaia gazeta” şi „Trud”.
Victor Stepaniuc, liderul fracţiunii comuniste din Parlament, declara că problema Mitropoliei Basarabiei este artificială şi că este creată de formaţiunile politice care, la începutul anilor ’90, doreau unirea Moldovei cu România.
Nu este de mirare, aşadar, că mulţi preoţi au fost bătuţi, călcaţi în picioare, ameninţaţi cu arma, alungaţi din biserici. Publicaţiile „Ţara” şi „Alfa şi Omega” au publicat zeci, sute de articole despre astfel de acte violenţe şi abuzive.
Mai mult, la 21 noiembrie 1994, Serviciul de Stat pentru Culte de pe lîngă guvernul Republicii Moldova a dat publicităţii o notă în care Mitropolia Basarabiei era acuzată că:
1) îşi desfăşoară activitatea ilegal;
2) preoţii ei nu respectă normele canonice;
3) face prozelitism;
4) propagă ideile Bisericii Ortodoxe Române;
5) activitatea ei este mai mult politică decît religioasă şi este susţinută din interior (de unii deputaţi, de reprezentanţi ai opoziţiei şi ai autorităţilor locale, de unii primari etc), dar şi din exterior (de Guvernul Român care, prin Hotărîrea nr. 612 din 12 noiembrie 1993, a finanţat activitatea Mitropoliei Basarabiei cu 399,4 milioane lei);
6) activitatea Mitropoliei Basarabiei este instigatoare şi provoacă tensiuni de ordin religios şi socio-politic cu urmări imprevizibile deoarece:
a) nu există în Moldova o unitate administrativ-teritorială cu numele Basarabia; crearea unui grup religios cu numele Mitropolia Basarabiei este un act antistatal, nelegitim şi de negare a statului suveran şi independent Republica Moldova;
b) Mitropolia Basarabiei a fost creată pentru a înlocui vechea episcopie a Basarabiei întemeiată în 1925 (recunoscută prin Decretul Regal nr. 1942 din 4 mai 1925); dacă acest act ete recunoscut valid din punct de vedere juridic sunt recunoscute efectele acestui act al unui stat străin pe teritoriul Republicii Moldova;
c) existenţa Mitropoliei Basarabiei destabilizează Biserica Ortodoxă a Moldovei şi societatea moldovenească;
d) recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei va duce la dispariţia Mitropoliei Moldovei etc.
Mitropolia Basarabiei va cere recunoaşterea sa şi în 1995, 1996, 1997 dar în zadar, deşi faţă de alte culte Guvernul Republicii Moldova a avut o atitudine binevoitoare, recunoscînd „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea” (22 iulie 1993), „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea – Miscarea Reformată” (19 iulie 1994), „Biserica Ortodoxă Rusă din Moldova” (28 august 1995), „Federaţia (religioasă) a Comunităţii Evreieşti” (9 iunie 1994), „Uniunea Comunităţii Evreilor Mesianici” (1 septembrie 1997).
Refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi persecuţiile suferite de clerul şi credincioşii ei au dus la procese în Moldova şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
La 12 septembrie 1995, Judecătoria Buiucani din Chişinău dă caştig de cauză Mitropoliei Basarabiei, care ceruse guvernului să fie recunoscută, dar Curtea Supremă de Justiţie anulează, la 18 septembrie 1995, această hotărîre. La 19 iulie 1996 Judecătoria Buiucani dă o altă hotărîre prin care respinge cererea Mitropoliei Basarabiei de a fi recunoscută de guvern. Această hotărîre este casată, la 21 mai 1997, de Tribunalul Municipiului Chişinău care trimite dosarul spre examinare Curţii de Apel a Republicii Moldova. Aceasta, prin decizia din 19 august 1997, dă caştig de cauză Mitropoliei Basarabiei constatînd că:
1) prin art. 31, paragrafele 1 şi 2 din Constituţie se garantează dreptul la libertatea conştiiţei;
2) cultele sunt libere şi se pot organiza potrivit statutului propriu în condiţiile prevăzute de legile Republicii Moldova;
3) refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei încalcă:
a) Legea cultelor;
b) art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
c) art. 5 din Pactul Internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale;
d) art. 8 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.
Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia asupra Basarabiei „ nu conform canoanelor bisericeşti, ci în urma încălcării lor, cînd teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la U.R.S.S., fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă”. Biserica Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia asupra noului teritoriu anexat. Astfel, au fost încălcate: „Canonul 34 apostolic; canonul 8 al Sinoului III ecumenic, care obligă că nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mîna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpînirea lui, pe aceasta să o dea înapoi; şi canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Cartagina, precum şi canonul 2 al Sinodului II Ecumenic, care interzic episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii. Biserica Ortodoxă Rusă „ este vinovată de încălcarea canoanelor menţionate mai sus, care condamnă extinderea şi menţinerea unei Biserici naţionale asupra altei etnii, în cazul nostru, jurisdicţia Bisericii Ruse asupra românilor ortodocşi din R. Moldova. De aceea, pretenţiile Patriarhiei Moscovei de a avea jurisdicţie asupra românilor din Basarabia, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte.Trebuie să fie clar, canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale!”
Intervine preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Petru Lucinshi, care cere să se facă recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Aceasta respinge, la 9 decembrie 1997, acţiunea Mitropoliei Basarabiei şi anulează hotărîrea din 19 august 1997 a Curţii de Apel.
Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Moldovei şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, face o interpelare în Parlament pe tema refuzului guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. În urma acestei intervenţii, adjunctul primului ministru adresează o scrisoare preşedintelui Parlamentului în care califică neintemeiat refuzul guvernului de a nu recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi apreciază că „dezbaterile febrile” cu privire la Mitropolia Basarabiei au un caracter pur politic.
În această situaţie, Mitropolia Basarabiei mai are o singură cale: să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Prin urmare, la 3 iunie 1998 depune o plîngere împotriva Republicii Moldova. Cererea va fi înregistrată la CEDO la 26 ianuarie 1999 cu nr. 45701/99 şi va fi declarată admisă la 7 iunie 2001.
Serviciul de Stat pentru Culte de pe langă guvern reacţionează după plangerea la CEDO din 3 iunie 1998 a Mitropoliei Basarabiei şi, la 29 iunie 1998 declară:
1) în Republica Moldova nu există o unitate administrativă „Basarabia”;
2) cultul creştin ortodox a fost recunoscut la 17 noiembrie 1993 sub numele de Mitropolia Moldovei; Mitropolia Basarabiei fiind un „element schismatic” al Mitropoliei Moldovei;
3) statutul Mitropoliei Basarabiei este copia statutului Bisericii Ortodoxe din altă ţară (aluzie la Biserica Ortodoxă Română).
Declaraţia pare absurdă deoarece Ministerul Justiţiei (la 22 iunie 1998), Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale (la 25 iunie 1998), Ministerul Finanţelor (la 6 iulie 1998) şi Ministerul Educaţiei (la 7 iulie 1998) fac cunoscut că statutul Mitropoliei Basarabiei nu contravine legilor Republicii Moldova şi că nu au obiecţii privind recunoaşterea ei.
La 15 martie 1999, Mitropolia Basarabiei adresează guvernului o nouă cerere de recunoaştere. La 20 iulie 1999, primul ministru motivează refuzul guvernului astfel:
1) Mitropolia Basarabiei nu este un cult în sensul legii, ci un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei;
2) Guvernul Moldovei nu va aproba cererea Mitropoliei Basarabiei pînă cînd negocierile în curs dintre Patriarhul rus şi Patriarhul român nu vor găsi o soluţie religioasă conflictului provocat prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei.
La 10 ianuarie 2000, deputatul Vlad Cubreacov a primit o scrisoare de la adjunctul procurorului general al Republicii Moldova, care îşi exprimă părerea că refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei încalcă Legea Cultelor şi art. 6, 11 şi 13 din Convenţia Drepturilor Omului.
Prin atitudinea sa, Guvernul Republicii Moldova şi-a atras criticile unor organisme internaţionale. Astfel, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului, în Raportul său anual pe 1997, critică refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei, atrage atenţia că numeroase biserici au fost transferate în patrimoniul Mitropoliei Moldovei şi condamnă violenţele fizice împotriva preoţilor Mitropoliei Basarabiei şi lipsa de protecţie a acestora din partea autorităţilor.
Aceeaşi federaţie, în Raportul său anual pe 1998, critică art. 4 din Legea Cultelor care nu oferă protecţie credincioşilor cultelor nerecunoscute de guvern şi condamnă din nou actele de violenţă şi de vandalism la care a fost supusă Mitropolia Basarabiei cu membrii ei.
La 2 octombrie 2001 au avut loc audierile publice la CEDO, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, Adversarul Mitropoliei Basarabiei era atuci reprezentat de Ministrul Justiţiei Ion Morei, care a spus Curţii: ” E adevărat că nu am nici un precedent legal prin care să-mi susţin cauza. Şi e adevărat că oponentul meu a prezentat un număr considerabil de precedente în sprijinul cauzei sale- legalizarea Mitropoliei Basarabiei. Dar, în ciuda acestui fapt, tot nu trebuie să-i daţi cîştig de cauză, căci, dacă legalizaţi Mitropolia Basarabiei, ţara va exploada! Moldova va dispărea! Va fi o revoluţie! Forţele reacţionare- în primul rînd politicienii din Partidul Popular Creştin Democrat-vor distruge tînăra republică.
Reprezentantul Mitropoliei Basarabieia a argumentat, în replică, în felul următor: guvernul Moldovei afirmă că nu vrea să intervină într-o dispută religioasă, respective o chestiune care privea doar cele două Biserici Ortodoxe. Ceea ce „ era complet fals şi, ca argumentaţie, nul. Căci guvernul intervenise deja! Prin simplul fapt că recunoştea una dintre ele, deci se implicase deja, direct, în această problemă”. Prin simplul fapt că guvernul înregistrase o biserică-Mitropolia Moldovei-şi nu pe cealaltă! Deci, „ deja era tendenţios - ori le înregistra pe toate, ori pe nici una. Discriminarea era limpede.
La 13 decembrie 2001 CEDO hotărăşte în unanimitate că Republica Moldova a încălcat, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, art. 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Statul a fost obligat să plătească Mitropoliei Basarabiei 20.000 euro despăgubire morală şi 7.025 euro pentru cheltuielile de judecată.
Guvernul Republicii Moldova a atacat decizia CEDO şi a cerut rejudecarea cazului, dar la 27 martie 2002 CEDO respinge cererea Guvernului Republicii Moldova. În acest fel, hotărîrea CEDO din 13 decembrie 2001 a rămas definitivă.
În sfarşit, Mitropolia Basarabiei, care la 19 februarie 2002 ceruse pentru a XI-a oară guvernului să fie recunoscută ca structură religioasa distinctă, subordonată canonic Patriarhiei Române, este recunoscută şi admisă în legalitate la 30 iulie 2002 ca urmare a hotărîrii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Dar suferinţele Mitropoliei Basarabiei nu au luat sfîrşit odată cu recunoaşterea şi întrarea ei în legalitate, deoarece a apărut o problemă nouă, problema succesiunii. Mitropolia Basarabiei trebuia recunoscută de guvern şi ca succesoare de drept a fostei Mitropolii a Basarabiei dinainte de 1944, mai ales că, la 26 septembrie 2001, guvernul Republicii Moldova a aprobat prin Hotărîrea nr. 1008 modificarea întrodusă în statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei) prin care aceasta este declarată şi recunoscută succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei.
La 8 februarie 2002, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Petru şi deputaţii Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov atacă la Curtea de Apel a Republicii Moldova, în procedura de contencios administrativ, Hotărîrea 1008 a guvernului.
La cererea Guvernului Tarlev, Curtea de Apel a respins, la 20 octombrie 2003, cererea petiţionarilor pe motiv că ar fi de competenţa Curţii Constituţionale. Hotărîrea Curţii de Apel a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, care a anulat decizia Curţii de Apel şi a acceptat să examineze pe fond, în prima instanţă, litigiul patrimonial dintre Mitropolia Basarabiei, pe de o parte, şi Guvernul Republicii Moldova şi Mitropolia Moldovei, pe de altă parte.
La 2 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a anulat Hotărîrea Guvernului nr. 1008 din 26 septembrie prin care Mitropolia Moldovei (subordonată canonic Patriarhiei Moscovei) fusese declarată succesoarea fostei Mitropolii a Basarabiei. Cu acest prilej, deputatul Vlad Cubreacov (PPCD), care a reprezentat în instanţă Mitropolia Basarabiei a declarat: „ Este o zi mare în istoria Mitropoliei Basarabiei şi a justiţiei naţionale întrucît s-a făcut dreptate într-un litigiu atît de dureros, care vizează patrimoniul Mitropoliei, uzurpat de către structura locală a Patriarhiei Moscovei, prin complicitate cu guvernul comunist de la Chişinău . Acest lucru s-a făcut ţinînd cont de atenţia sporită a Consiliului Europei faţă de evoluţia acestui caz. Decizia Curţii deschide o nouă etapă în procesul de recîştigare a drepturilor Mitropoliei Basarabiei.”
Deoarece Curtea Supremă de Justiţie anulase, la 2 februarie 2004, Hotărîrea nr. 1008 a Guvernului din 26 septembrie 2001 prin care Mitropolia Moldovei fusese recunoscută succesoarea juridică a Mitropoliei Basarabiei, dar în acelaşi timp statuase că Mitropolia Basarabiei ar putea fi doar succesoare istorică, canonică şi spirituală a Mitropoliei Basarabiei de pînă la 1944, Mitropolia Basarabiei a iniţiat în 2004 un nou dosar la CEDO pentru a demonstra că în accepţia legilor Republicii Moldova, la CEDO şi a primului protocol din Convenţia Europeană, ratificat de Republica Moldova, succesiunea istorică, canonică şi spirituală înseamna, de fapt, succesiunea de drept. Cînd se va obţine recunoaşterea acestui fapt vor putea fi recuperate proprietăţile şi bunurile Mitropoliei Basarabiei, confiscate sau naţionalizate.

Miron Sergiu.