Vlădica Ioanafan Kopolovici al Chişinăului (11 octombrie1972 - 12 mai 1987)

Biserica din Grinăuţi, ieri şi azi

Părintele Vasile Ferenţ, unul din preoţii de seamă ai bisericii din Grinăuţi-Moldova (sec. XIX)

În satul Grinăuţi-Moldova era un om, Coşuleanu Efrem. Omul acesta avea o fiică numită Frosea (Eufrosinia) preoteasă. Era singură la părinţi şi domnul Coşuleanu Efrem şi-a pus în gând să aducă în satul Grinăuţi-Moldova în funcţia de paroh pe ginerele său, care era preot.

Fiind bogat (avea circa 200 hectare de pământ, 500 gâşte, 100 de oi), majoritatea sătenilor îi erau fini şi fine. El s-a sfătuit cu dânşii să facă fiecare câte o plângere la Episcopia din Chişinău, precum că părintele Vasile Ferenţ nu face orânduielile cuvenite unui preot, ca să fie înlăturat din funcţia de preot paroh al bisericii cu hramul “Sf. Nicolae” din Grinăuţi-Moldova. Episcopia Chişinăului a reacţionat la plângerea creştinilor din Grinauţi- Moldova şi a trimis o comisie specială formată din 7 preoţi, cu scopul de a cerceta cazul.

La adunarea de obşte, care a avut loc în ograda bisericii din Grinăuţi-Moldova, fiecare plângere a fost cercetată în parte. Fiecare sătean explica în faţa comisiei episcopale plângerea sa. În cadrul adunării de obşte au fost discutate, nici mai mult nici mai puţin, 80 de plângeri, care erau ticluite împotriva părintelui Vasile Ferenţ.

Părintele Vasile stătea într-o parte de toată adunarea şi asculta întristat. La un moment dat, s-a apropiat de dânsul Nicolae Bădărău şi i-a zis: cinstite părinte, eu am să-ţi ţin apărarea. Preotul mirat i-a răspuns: toţi cu care am trăit bine, m-au trădat, dar cu tine Nicolae nu ne-am avut de bine, cum poţi tu acuma să-mi ei apărarea? Atunci Nicolae Bădărău a luat cuvântul în faţa întregii adunări şi a zis: Preacucernci părinţi, stimată adunare, toţi pe care i-aţi ascultat, 80 la rând, sunt necărturari, cum au putut ei să urmărească greşelile părintelui Vasile Ferenţ, fiind necărturari? Dacă părintele nu ştia rânduiala bisericească, nu ar fi susţinut examenele eparhiale şi nu ar fi fost trimis preot la noi în sat. Atunci preşedintele comisiei eparhiale i-a zis: domnule Nicolae, cât ţi-a plătit preotul ca să-i ţii parte? Atunci Nicolae Bădărău i-a răspuns: Preacucernice părinte, toţi preoţii sunt învăţaţi să ieie, dar să nu deie… Preşedintele comisiei s-a ruşinat de răspunsul bătrânului şi a pus punct discuţiei.

În urma acestei adunări, comisia eparhială, a hotărât restabilirea părintelui Vasile Ferenţ în funcţia de paroh al bisericii “Sf. Nicolae” din Grinăuţi-Moldova. Părintele Vasile a activat până în 1900, când a trecut la cele veşnice. A fost înmormântat în stânga bisericii din Grinăuţi-Moldova, mormântul părintelui Ferenţ s-a păstrat până astăzi.
Biserica din Grinăuţi-Moldova după anul 1900

În anul 1924, din satul Grinăuţi-Moldova a fost înaintat în Senatul Român, domnul Gheorghe Bădărău. Acesta, împreună cu Simeon Bădărău, Spiridon Anghel şi alţi creştini din localitate, au hotărât să reconstruiască biserica din Grinăuţi-Moldova şi în paralel să construiască alături o şcoală de 7 clase.

De la fiecare sătean s-a strâns câte 800 de lei pentru reconstrucţia bisericii şi construcţia şcolii. Oamenii care nu aveau suma respectivă, se răsplăteau în felul următor: agentul din sat Grimalschi vindea vaca, le cumpăra în loc un viţel, iar diferenţa de bani o dădea pentru biserică şi şcoală. În ciuda faptului că anul 1924 a fost un an secetos, totuşi sătenii n-au dat înapoi şi în anul 1925 a fost reconstruită biserica şi construită o şcoală modernă de 7 clase.

Din anul 1900 până în 1930, paroh al bisericii din Grinăuţi-Moldova a fost părintele Mihail Donos. Părintele Mihail Donos era un preot aspru şi cerea de la elevi să ştie la perfecţie cele trei rugăciuni începătoare, pentru ca să poată primi Sfânta Împărtăşanie. După 1930, preot devine feciorul părintelui Mihail Donos, părintele Andrei Donos. Acesta, la rândul său, primind o biserică nouă, s-a ocupat de corul bisericesc, selectând membrii corului din rândul elevilor şcolii de 7 clase din Grinăuţi-Moldova.

În timpul prigoanei comuniste (1944-1989)
În urma evenimentelor din 1944, părintele Andrei Donos se refugiază la Iaşi. În biserica din Grinăuţi-Moldova, bunelul Simeon Bădărău îl aduce din centrul raional Ocniţa, cu căruţa, pe părintele Vasile Moschiţchi.

În 1948, este numit în funcţia de paroh părintele Pavel din Mihălăşeni. Acest părinte, până în anul 1949, făcea o slujbă la Mihălăşeni şi una la Grinăuţi-Moldova.

Din iulie 1949 la Grinăuţi-Moldova a fost îndreptat părintele Gheorghe Moroşanu (originar din s. Clocuşna, Ocniţa). Părintele Gheorghe Moroşanu a păstorit în condiţii grele. Odată, în timpul Postului Mare, în anul 1952, a fost întâlnit de directorul şcolii şi secretarul de partid, care i-au zis: leapădă, măi, felonul ista şi hai cu noi la şcoală, vei preda muzica, noi ţi-om da salariu, vei merge cu noi la distracţii, în pădure, ţi-om da fete tinere, tot ce-ţi trebuie ţie. La ce rost să-ţi pierzi tinereţea cu 2-3 moşnegi în biserică. Preotul i-a zis unuia câine păros, iar celuilalt dobitoc umflat. Şi a intrat în biserică plângând. Atunci bunelul Simeon Bădărău l-a întrebat: De ce plângi, cinstite părinte? Iar părintele i-a povestit toate cele întâmplate. Eram de faţă când bunelul i-a zis: să vezi ci-o să fie cu dânşii.

În 1958, preoteasa părintelui Gheorghe Moroşanu (Liusia) îl convinge pe preot să treacă în Ocniţa. Dar în Ocniţa, pr. Gheorghe a slujit numai 6 luni, după care, din 1959 până în 1969, a fost deportat în Ucraina, în localităţile Klembovka şi Babcinţî, reg. Iampol.

În 1958, în satul Grinăuţi-Moldova este trimis în locul pr. Gheorghe Moroşanu, părintele Gheorghe Strugaru. La un praznic în Grinăuţi – Raia, în 1959, dascălul Andrei Solodchi a zis o frază, precum că lui i-a fost mai bine în timpul românilor, decât în prezent. La această frază i-a răspuns aspru Dumitru Colesnic: Ce, ţie nu îţi place puterea sovietică? Cu această întrebare discuţia a luat sfârşit.

Dumitru Colesnic a mers la Sovietul Sătesc şi a declarat ce a zis dascălul Andrei Solodchi. Preşedintele Sovietului Sătesc de atunci, tovarăşul Berco, a zis: trebuie de scris că preotul a zis, dar nu dascălul, şi, în acest fel, vom putea închide biserica din sat. Plângerea a fost înaintată pe numele părintelui Gheorghe Strugaru la Episcopia din Chişinău. Şi, astfel, părintele Gheorghe Strugaru a fost înlăturat din funcţia de preot paroh al bisericii din Grinăuţi-Moldova, biserica rămânând sub supravegherea starostelui Ion Lupu.

Starostele Ion Lupu şi cu bunelu Simeon Bădărău au păzit biserica timp de 29 de ani, până în anul 1988.
Fiindcă biserica trebuia să achite la “Raifinotdel”, secţia financiară, suma 1400 de ruble, Ion Lupu, împreună cu Semion Bădărău, au umblat prin sat, au strâns jertfă şi au plătit suma respectivă, iar banii rămaşi i-au folosit pentru vopsirea bisericii pe dinafară.

Într-o zi, moş Vanica Lupu (bunelul preotesei Mariana Gheras) a găsit uşa de la pălămăria bisericii deschisă şi a aflat că biserica a fost jefuită de nişte infractori necunoscuţi. Dar furtul nu a răcit inimile starostelui Vanica Lupu şi Semion Bădărău, dimpotrivă, ei iarăşi strâng jertfă şi vopsesc biserica pe dinăuntru şi ograda.

Autorităţile din Edineţ nu au reuşit să închidă biserica, pentru că în momentul când cinovnicii de partid au întreprins o vizită în parohie, ograda bisericii era plină de lume, care lucrau la repararea sfântului lăcaş. Cheile de la biserică au rămas la Semion Bădărău. După moartea lui, cheile s-au aflat la feciorul său - Alexei Bădărău. Pe parcursul acestor 29 de ani, toate necesităţile creştinilor le îndeplineau părintele Casian Coţaga şi starostele Alexei Bădărău.

Din 1985 până în 1988 biserica din Grinăuţi-Moldova a fost ajutată de părintele Fiodor din Dângeni, raionul Ocniţa. Părintele Constantin Ursachi de la Edineţ, aflat într-o vizită la Grinăuţi, le-a zis sătenilor: oameni buni, aici trebuie preot. Dumnezeu a auzit cuvintele blagocinului Constantin Ursachi şi în anul 1988 a fost îndreptat preot la biserica din Grinăuţi-Moldova părintele Gheorghe Plevan.

Construcţia bisericii de piatră din Grinăuţi-Moldova (1991-1995)
În anul 1991, la părintele Gheorghe Plevan a venit preşedintele colhozului, domnul Bobeico Constantin, împreună cu primarul de atunci, Serghei Nesteriuc, şi i-au spus: părinte, această biserică e veche, ar fi bine să zidim una nouă. Cum părinţii voştri v-au lăsat-o pe aceasta, aşa şi voi trebuie să lăsaţi ceva urmaşilor voştri.

Părintele le-a răspuns: nu avem bani pentru aşa construcţii. Atunci preşedintele colhozului i-a spus că dispune de 5 milioane de ruble şi cu aceşti bani ar putea începe construcţia bisericii. La care dl Nesteriuc a adăugat că şi primăria va da ajutor pentru construcţia sfântului lăcaş. La auzul acestor cuvinte s-a alăturat şi directorul de colectare a pâinii din Gara Rediul Mare, domnul Mihail Ursan. Dumnealui a dat ajutor 2 milioane de ruble. În acelaşi timp, Alexei Bădărău şi Petru Negritu au fost însărcinaţi din partea bisericii să strângă ajutor de la creştinii din sat, stabilind taxa de 50 de ruble de la fiecare persoană.

În anul 1995 biserica nouă a fost sfinţită de ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului, în data de 26 noiembrie 1995. La sfinţirea bisericii au mai participat pr. Gheorghe Moroşan, pr. Vasile Plăcintă şi alţi clerici.

Biserica din Grinăuţi-Moldova de la 2001 încoace
Pr. Gheorghe Plevan a deservit parohia din Grinăuţi-Moldova timp de 16 ani, până în 2006. În anul 2001, PS Doremidont, Episcop de Edineţ şi Briceni, a trimis ajutor părintelui Gheorghe, pe diaconul Rostislav Gadâmba, iar ca dascăl - pe soţia diaconului (Veronica Gadâmba).

În anul 2005, diaconul Rostislav Gadâmba a fost hirotonit preot de către PS Doremidont în satul Maramonovca, Donduşeni.

În anul 2006, după o boală grea, pr. Gheorghe Plevan a decedat, fiind înmormântat de către un sobor de preoţi în frunte cu PS Doremidont, în faţa bisericii vechi din Grinauţi-Moldova.

După înmormântare, preotul Rostislav Gadâmba a fost numit în funcţia de paroh al bisericii cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” din Grinăuţi-Moldova.

Odată cu venirea părintelui Rostislav Gadâmba, începe reparaţia bisericii vechi. În anul 2001, biserica a fost gazificată şi vopsită pe dinafară. Astfel, biserica veche a fost transformată în biserică de iarnă. Dar aceasta avea nevoie de reparaţie capitală în interior. După moartea pr. mitrofor Gheorghe Plevan, pr. Rostislav Gadâmba a făcut un apel către credincioşii din Grinăuţi-Moldova, cu scopul de a strânge suma de bani necesară pentru reparaţia bisericii vechi. La apel au răspuns pozitiv mai mulţi oameni de bună-credinţă, printre care dnii Marcel Răducanu şi Anatol Rusu, fraţii Maranciuc, familiile Negritu, Ursu şi alţi creştini din localitate. În prezent se fac pregătiri pentru a acoperi cu tablă biserica veche. Toate lucrările se fac cu ajutorul sătenilor şi a creştinilor de pretutindeni.

În anul 2008 a fost acoperită cu tablă cupola bisericii de la clopotniţă de către Nicolae Căpăţână şi fraţii Maranciuc.

Vasile BĂDĂRĂU şi Mihail BORTĂ

Flux, Ediţia de Vineri Nr.200977 din 07 august 2009

Fotografii din Basarabia interbelică

Trimise de către domnul Maurice Lenoir http://mlenoir.blogspot.com/

BIBLIA DE LA CHIŞINĂU

BIBLIA DE LA CHIŞINĂU — BIBLIA ADICĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ. Traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română efectuată la Chişinău, după originalele ebraic şi grec, de preoţii profesori Gala Galaction (Grigore Pişculescu) şi Vasile Radu, ambii profesori la Facultatea de Teologie din capitala Basarabiei.

Apare la Editura Fundaţiei Culturale Regale din Bucureşti sub îngrijirea profesorului academician Al. Rosetti şi este lansată în ziua de 10 noiembrie 1938, la împlinirea a 250 de ani de la tipărirea Bibliei lui Şerban Cantacuzino numită şi “Biblia de la Bucureşti”.

Titlu complet: “Biblia adică Sfânta Scriptură. Tradusă după textele originale ebraice şi greceşti, de Prof. Pr. Vasile Radu şi Gala Galaction. Cu o scrisoare adresată de traducători. Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1938”.

S-a tipărit pe hârtie velină subţire (1376 plus 10 pagini) în exemplare de format mic uşor portabile. Biblia de la Chişinău este un strălucit monument de limbă românească, înalt apreciat de teologii şi oamenii de litere români.

Zaharia Stancu numeşte Biblia de la Chişinău “o capodoperă, asupra căreia istoria literaturii române nu poate să treacă“. Nicolae Popescu-Prahova a numit Biblia de la Chişinău “cunună a Facultăţii de Teologie basarabene”, iar autorizatul profesor Nicolae I. Nicolaescu de la Facultatea de Teologie din Bucureşti apreciază că aceasta “întrece în valoare exegetică şi frumuseţe literară toate traducerile anterioare şi constituie o piatră de hotar în istoria Bibliei româneşti”. Inşişi traducătorii precizează în Prefaţa la prima ediţie că au transpus textul biblic într-o limbă românească “aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o în cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-au impus-o astăzi, către mijlocul veacului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire”. Gândul şi dorinţa traducătorilor Bibliei de la Chişinău au fost ca aceasta “să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucernici şi printre iubitorii de poezie”.

S-a tipărit în tiraje noi în 1939 şi 1940. Toate ediţiile sinodale ale Sfintei Scripturi în limba română ulterioare Bibliei de la Chişinău (1968, cu binecuvântarea Patriarhului Iustinian; 1982, cu binecuvântarea Patriarhului Iustin; 1988, cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist) au la bază traducerea chişinăuiană a preoţilor profesori Gala Galaction şi Vasile Radu.

www.cubreacov.wordpress.com

Preotii refugiati din Basarabia: destine de martiri

Ziua de 28 iunie 1940 a ramas in istoria Basarabiei drept una cumplita, de rascruce, in care au fost schingiuite si desfiintate zeci de mii de destine ale unor oameni nevinovati.

Patruzeci si opt de ore in care trebuia sa te salvezi. Cele patruzeci si opt de ore au modificat soarta noastra. Prin cea de–a doua nota ultimativa a ministrului sovietic de externe, in patru zile, incepand cu orele 14.00, Basarabia trebuia evacuata. Pe 29 iunie 1940, in zori, tancurile armatei rosii au intrat in Basarabia. Trupele sovietice au trecut Prutul, punand stapanire pe orasul Herta si chiar pe o parte a judetului Dorohoi. In 48 de ore, teritorii importante erau sub controlul sovieticilor. Cele 48 de ore de calvar au adus oceane de lacrimi, au semanat moarte, durere, despartiri. Printre cei care au fost maltratati si supusi la umilinte au fost si sute de preoti.

Arhimandritul Felix Dubceac, originar din comuna Voloave, judetul Soroca, refugiat de la manastirea Rudi si adapostit la manastirea Sfanta Ana de la Rohia, apoi stabilit in Detroit, SUA, viata lui incluzand 50 de ani de slujire preoteasca, consemneaza: «In a doua inrobire a Basarabiei, Stalin a dat ordin sa fie deportati preotii din sate, iar manastirile sa fie prefacute in colhozuri si scoli komsomoliste. Toate icoanele si cartile din bibliotecile manastirilor sa fie arse. Limba si alfabetul slavon sa fie in toate scolile primare, secundare si universitare. Iar Visarion Puiu, cel dintai episcop de Hotin si Balti, apoi Mitropolit al Bucovinei, a trebuit sa paraseasca tara ca sa nu fie omorat de ocupantii bolsevici. Acest mare ierarh al Bisericii noastre, un mare sprijinitor al saracilor si studentilor romani, a suferit saracia fortata a exilului in Germania si Franta, departe de George Enescu si Constantin Brancusi, dar, mai insingurat si mai sarac decat cei doi compatrioti ai sai, avut–a loc intr–un cimitir din afara Parisului» («Evocari si marturisiri din urmarea lui Hristos», Detroit, 1994).

La fel de evocatoare sunt declaratiile facute chiar de preotii refugiati in ziua de 28 iunie1940. Iata declaratia 00222, ce apartine preotului Gheorghe Geamatan, refugiat din parohia Elisaveta, judetul Balti: «Pe 28 iunie, pe cand ma pregateam sa plec la slujba, pe la orele 17.00 am vazut pe strada Balti–Soroca tancuri rusesti si, la aproximativ o ora, la vreo suta de avioane rusesti au impanzit cerul deasupra Baltilor si satului. M–am intors acasa si, luandu–mi familia, am pornit pe jos spre Stefanesti. Cand am parasit satul, oamenii plangeau ca rusii ii ocupa. M–au oprit sa–mi faca perchezitie, desi enoriasii mei s–au opus. Oricum, am parasit parohia fara hrana, fara cai, fara a–mi lua ceva bani.»

Declaratia 00253 apartine preotului Teodor Armasu din parohia Galateni, judetul Hotin: «M–am refugiat pe 28 iunie 1940, prima zi de evacuare, parasind parohia pe la orele patru dupa masa, cand enoriasii m–au informat ca trupele sovietice au trecut Nistrul la Neverotoveni. Nu am avut niciun transport, trasurile si caii din comuna au fost sechestrati de autoritatile bolsevice. Nu a mai circulat niciun tren incepand cu ora trei in noaptea de 28 iunie, astfel am fost nevoit sa apuc pe un drum la intamplare. Traiam clipe de panica si disperare. Am plecat pe jos cu ceva bagaje in mana. Dar, fiind suferind si auzind huruitul tancurilor comuniste, care era asurzitor, am lasat si acel bagaj, bucuros ca pot scapa cu zile si trece peste Prut. In aceeasi zi, seara, am ajuns la Lipnic, unde in gara era un tren militar de evacuare… Astfel, pe 29 iunie 1940, la orele trei dupa masa, am ajuns la Iasi. Sotia, impreuna cu copilul de 7 ani, ramanand in Basarabia inca mult timp…»

Preotul Serafim Chicu, refugiat din parohia Sinesti, judetul Balti, declara: « In zilele de 30 iunie, 1 si 2 iulie 1940 am vazut si am simtit o atitudine fatisa antiromaneasca, pe drumuri, la fiece pas. s–au grupat bande care savarseau omoruri si jafuri, bolsevicii prezidau toate adunarile cu caracter antiromanesc» (declaratia 00159).

Parintele Sergiu Sofronie, paroh in comuna Dumitresti, judetul Soroca, face urmatoarea marturisire: «Sambata–dimineata am oficiat slujba in curtea bisericii din Dumitresti. In timp ce oficiam, avioanele rusesti brazdau cerul cu zgomotul lor asurzitor. Am stat la masa cu enoriasii mei, le–am dat ultimele sfaturi in calitatea mea de preot. Lumea s–a cuprins de cea mai mare durere si mahnire. Am venit acasa si mi–am impachetat partial cateva lucruri, mobila am dat–o locuitorilor din sat, iar casa am lasat–o la voia intamplarii… Arhiva am predat–o unui om de incredere. In zorii zilei, plangand ca un copil, am pornit pe jos spre Balti. Tot ce auzeam erau huiduielile rusilor despre romani… Drumul pana la gara Balti a fost umilitor, eram perchezitionat si interogat, mai nu m–au arestat. In gara am ajuns duminica, 30 iunie, pe 2 iulie am ajuns la Ungheni, iarasi interogatoriu, perchezitii si lovituri. Pe 3 iulie 1940 am trecut Prutul flamand, dezbracat, dar calvarul ramasese deja in urma» (declaratia 00220).

Sirul acestor marturii de–a dreptul cutremuratoare poate fi continuat. Am zeci de documente ce atesta tragedia din 28 iunie 1940. Multumesc istoricului care mi le–a pus la dispozitie!

Cei care au ramas sa slujeasca Sfantul Altar in bisericile din Basarabia au fost torturati si deportati, prigoniti de regimul sovietic. Preotul Alexandru Baltaga din Calarasi, judetul Lapusna, a ramas acasa. Nascut la 1861 in comuna Lozova, dupa absolvirea seminarului este numit paroh al Bisericii din Calarasi, unde a slujit pana in 28 iunie 1940. A fost un model al preotimii basarabene. A votat Unirea de la 1918, a fost decorat atat de biserica ortodoxa tarista, cat si de biserica ortodoxa romana. Ramas pe 28 iunie 1940 in Basarabia, este arestat in timp ce oficia Sfanta Liturghie. Este purtat prin inchisorile NKVD–iste, apoi deportat in Tataria, unde moare pe 3 august 1941. Astfel si–a incheiat viata martirica Alexandru Baltaga, la varsta de 80 de ani.

(Vezi: Preotii romani din Basarabia torturati de bolsevici, autor preot Vasile Tepordei.)

Istoria nationala e stiinta cea mai temeinica pentru intarirea constiintei de neam, e cea mai in masura de a lega si mai mult solidaritatea dintre azi si ieri, dintre trecut si prezent, de a adanci in sufletele noastre cultul stramosilor, pe care se sprijina taria si maretia unei patrii, atentiona Eugen Lovinescu.

Pentru martirii celor 48 de ore, pentru 28 iunie 1940, ca sa nu se mai repete, aprindeti o lumanare intru intarirea constiintei de neam …

Antonina Sarbu

Mănăstirea Căpriana - "Viaţa monastică şi măsurile de rusificare a mănăstirilor din Basarabia în a doua jumătate a sec. XIX - începutul sec. XX

Prima mentiune documentară a Caprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menţionată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier. O a doua şi mult mai importantă menţiune documentară datează din 1429 - un uric prin care Căpriana primeşte statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun. În acest act lăcaşul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâşnovăţ unde este egumen Chiprian”. Aici se aminteşte că mănăstirea este ctitoria răzeşilor din satul Mereni. Fiica unui dintre cei mai de vază oameni ai locului şi nepoată a egumenului mănăstirii, Marena, avea să devină soţia domnului. Doamna Marena a dăruit mănăstirii un pretios epitrahil brodat între anii 1427 si 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscuta pâna astazi. Pe ea erau reprezentate, pe lânga chipurile sfânte, şi portretele lui Alexandru cel Bun şi al sotiei sale.
După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812), mănăstirea Căpriana a trecut în 1813 în subordinea Casei Bisericii din Chişinău a nou formnatei Arhiepiscopii a Basarabiei, în fruntea căreia s-a aflat mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746 – 1821). Acesta a întreprins importante lucrări de restaurare a bisericii de piatră cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În 1840 a fost ridicată o a doua bisercă a mănăstirii, cu hramul Sfântul Gheorghe, iar în 1903 o a treia biserică „de iarnă”, cu hramul Sfântul Nicolae.
Biserica Adormirea Maicii Domnului este edificiul principal al Mănăstirii Căpriana. Construită în secolul XVI, pe timpul domnitorului Petru Rareş, a fost reconstruită în primul sfert al sec. XIX de către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Este o biserică de tip moldovenesc din piatră prelucrată cu pereţii tencuiţi la suprafaţă. Este de o importanţă internaţională. Ultima restaurare a fost executată în 1993.

Stareţii mănăstirii Căpriana 1775-1918
Arhimandritul Antim (1775-1811)
Mitropolitul Gavriiil Bănulescu-Bodoni (1811-1821)
Din 1837 mănăstirea Căpriana a fost cârmuită de stareţi, călugări de la Sfântul Munte Athos din mănăstirea bulgărească Zograful :
Igumen Ilarion (1837-1843) În 1840 a zidit o mică biserică de iarnă cu hramul „Sf. Mare mucenic Gheorghe” şi un corp de case cu două beciuri. Către anul 1918 această bisericuţă a fost prefăcută în trapeză.
Arhimandrit Metodie (1843-1859) Acest stareţ a început construcţia unui corp de chilii cu două nivele, dar nu a reuşit să-şi vadă lucrarea terminată, încetând grabnic din viaţă.
Ieromonah Teoctist (1859-1860) A sădit în apropiere de mănăstire o livadă mare de pomi fructiferi.
Arhimandrit Cosma (1860-1882) Sub conducerea acestui stareţ, în anul 1862 au fost finistate lucrările la corpul cel mare de chilii cu două nivele început de răposatul stareţ Metodie. După care a mai construit încă trei blocuri pentru chilii. A reparat iconostasul din biserica cea mare a „Sfintei Adormiri.”
Ieromonah Grigorie (1882-1890) Acest stareţ a reparat acoperişul bisericii mari. Prin mijlocirea şi cu aportul său a fost înalţată biserica de iarnă a schitului Condriţa.
Arhimandrit Teofilcat (1891-1916) Sub conducerea acestui stareţ, cu stăruinţa lui a fost construită biserica mare de iarnă cu hramul „Sf. Mucenic Gheorghe”. Pe banii jertfiţi de credincioşi a fost cumpărat un clopot mare de 182 de puduri. A făcut reparaţie la biserică, la corpurile de chilii. A construit apeduct pentru aprovizionarea mănăstirii cu apă. A construit moară, două hambare pentru pâine. A muncit mult pentru înflorirea spirituală şi materială a mănăstirii.
Ieromonah Iacov , rus 1916-1918 Acest stareţ nu a adus nici un folos mănăstirii. A făcut mănăstirii mai multe pagube., la plecarea sa, a vandut şi a luat tot ce a putut din bunurile bisericii.
În anul 1918 în această mănăstire se găseau Ieromonah Iacov , rus , după care a fost numit protosinghelul Gherontie Guţu, basarabean, 2 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 13 monahi, 51 fraţi, 165 desetine de pământ.

fragment din "Viaţa monastică şi măsurile de rusificare a mănăstirilor din Basarabia în a doua jumătate a secolului XIX - începutul secolului XX" de doctorandă Rodica Neagu.

Monastery of Saint Parascheva (Hancu Monastery)

A few lines that highlight the over age fights along our historical becoming, illustrated by words of Kogalniceanu, named the first defender of our national interests; Kogalniceanu refers to princes of Moldavia that for the centuries led a spirited defense against constant Turkish invasions (safeguarding much of Western Europe):

“Many times defeated, many times conquered, but never broken down and never hopeless, they may use all the opportunities since 1366 until 1688 being all the time in defense. Mircea the Old, Vlad the Impaler, Stephen the Great, Michael the Brave, Sherban Cantacuzino have been the greatest enemies of pagans, defenders of Saint Cross”.

(M. Kogălniceanu, an excerpt from the inaugural speech on November 24, 1843
in the opening of National History classes

at the Academia Mihaileana)

In fighting enemies of orthodoxy, Romanian prices-patriot has shown great courage and strength what is a vivid characteristic of theirs and of theirs attendants. Among praiseworthy are Hînculeşti kin. Alexandru Xenopol marked about them: “This family wrote a lot of beautiful memorial pages, numerous as the stars in the sky, in the our people Chronicle of sufferings.”

One of the most distinguished members of this noble family was Mihalcea Hîncu. „first of the brave Bessarabians”, he were remarkable in the revolt against the despot Gheorghe Duca and laid the foundation of a monastery, carrying his name today.

So, with the our Lord benediction, in a peaceful and picturesque place, the second half of XVII century established the (Hîncu nunnery) Monastery of Saint Parascheva, she is considered the Patron Saint and Protector of Moldavia. The December 9th, 1678 in an historic act is signed the outset of monastery.

There are many legends in Lapusna-land on Monastery origins. The archive data show the hardships to which were exposed the community of monastics along history. Even more questions generated today.

Along centuries, with a lot of endure, the Monastery survived and reopened in 1992 for divine service. Nowadays the monastery holds prayers and services in recognition of the heritage of the founders. Under the leadership Bishop Petru (Musteaţă) and Igumeni Parascheva (Cazacu) the monastery is opened for Christians and those who find consolation in this place blessed by God.

With the blessings of His Grace, Petru, Bishop of Hâncu is to open the official site of Hâncu Monastery with the data found in archives narrating about rich history of this monastery and the news&events occuring in the monastic community.

We invite you to visit our sacred monastery for to glorify the Lord altogether.

www.eph.md