NICOLAE FUŞTEI (foto) este doctor habilitat şi specialist la Academia de Ştiinţe din Moldova pe istorie modernă şi contemporană.
În urma încheieri Pacii de la Bucuresti, în situatia când trupele rusesti urmau a se retrage peste apele Prutului, devenit granita naturala cu Rusia, dar si «râu blestemat», teritoriul dintre Prut si Nistru, a ramas în afara granitelor Mitropoliei Moldovei. Acest lucru a creat mari dificultati pentru desfasurarea normala a activitatii parohiilor din zona.
Deocamdata Mitropolitul Gavriil stabilit la Chisinau, actiona mai curând din propria initiativa, si din inertie, ca pastor al crestinilor din Basarabia, nefiind împuternicit de nimeni s-o faca, deoarece în provincia nou cucerita de rusi nu era nici o unitate administrativ-teritoriala bisericeasca oficiala. Aceasta stare de incertitudine nu putea satisface pe nimeni. De aceea era si firesc ca Mitropolitul Gavriil Banulescu-Bodoni sa înceapa o activitate energica pentru înfiintarea în acest teritoriu a unei noi eparhii. Aceasta initiativa reprezinta cel dintâi merit al lui Gavriil Banulescu-Bodoni în noua sa calitate[1]
Tinând seama, de conditiile sociale, politice, nationale, bisericesti - dependenta de Sinodul rusesc - în care îsi desfasura activitatea, Mitropolitul Gavriil pentru început, la 6 august 1812 adreseaza o scrisoare cu nr. 769, catre comandantul armatelor rusesti amiralul P.V. Ciceagov, prin care propune instituirea eparhiei din Chisinau dupa aceeasi organizatie, pe care o avea biserica din Moldova[2]. În acest raport Mitropolitul Gavriil argumenteaza propunerea sa astfel: «Când ma gaseam la Petersburg dupa ce s-a primit acolo stirea despre încheierea pacii cu Poarta Otomana, potrivit careia râul Prut este fixat ca granita si toate pamânturile aflate între Prut si Nistru sunt anexate la Rusia, Sf. Sinod si oberprocurorul lui au discutat chestiunea înfiintarii în aceasta regiune a unei eparhii noi, cât pe motivul numarului însemnat al bisericilor, care se gasesc 749 în 755 de sate si orase, atât si din cauza deosebirii acestei provincii de alte eparhii ale Rusiei si din cauza departarii acestei provincii de alte eparhii ale Rusiei si din cauza deosebirii de limba si de obiceiuri a popoarelor, care o locuiesc, propunând ca eu si cu episcopul Vicar sa ma mut în aceasta eparhie .
În ocârmuirea acestei eparhii sa mi se îngaduie sa ma acomodez obiceiurilor de aici când aceasta nu este în contrazicere cu legile civile si bisericesti fundamentale ale Rusiei, acestea ca o atentie fata de alipirea de curând facuta a populatiei locale la imperiul rusesc, fiindca aceasta cere linistea poporului acestuia...si fiindca si din punct de vedere civil lor li s-au lasat în vigoare drepturile lor vechi moldovenesti...»[3]
În Jurnalul sau Mitropolitul Gavriil a însemnat chiar si personalul pe care dorea sa-l aiba în proiectata eparhie a Chisinaului si Hotinului.
Referatul sub Nr. 1080 cu propunerile Mitropolitului Gavriil privitor sa organizarea noii eparhii este trimis Oberprocurorului sinodal A.N. Golitin la 4 noiembrie 1812[4]. Noua eparhie urma sa cuprinda nu numai teritoriul dintre Prut si Nistru ci si cele dintre Nistru si Bug, cu orasele Tiraspol, Dubasari, Ovidiopol si Odesa, precum si orasele Herson, Oceacov, Olviopol din gubernia Herson[5]. Astfel ca, mitropolitul Gavriil roaga, ca la episcopia din Chisinau sa fie atasata si o parte din episcopia Ecaterinoslavului, si anume regiunea Ociacovului, care avea peste o suta de biserici.
Tinând seama de deprinderea clerului si poporului din provincie de a avea mai mult respect si încredere fata de scaunul mitropolitan [6], care sa fie la Chisinau, lasând Sinodului de a o rândui într-o clasa corespunzatoare, Gavriil Banulescu a insistat ca noua unitatea teritorial-administrativa bisericeasca sa aiba rang de Mitropolie.
Sfântul Sinod gasind cele expuse de Mitropolitul Gavriil în referatul sau, pe cât de temeinice pe atât si de folositoare pentru acest colt de tara, a prezentat la 4 decembrie 1812 la rândul sau un referat special împaratului Alexandru I, adaugând ca în ce priveste denumirea clasei pentru aceasta eparhie, pâna la hotarâre, sa se lase personal Mitropolitului Gavriil aceasta treapta pe care o are înca de când conducea Eparhia Kievului, cu numirea de Exarh al Sinodului, Mitropolit al Chisinaului si Hotinului[7]
Dupa o cercetare amanuntita Sinodul a cazut de acord ca propunerile din referatul Mitropolitului Gavriil despre înfiintarea unei eparhii în Basarabia si despre mijloacele pentru întretinerea casei Arhieresti, a Dicasteriei, a Seminarului si a Episcopului Vicar; cât si cele referitoare la felul de conducere a eparhiei si clasificarea ei, care sunt lasate personal Exarhului Mitropolit Gavriil, sa ramâna în toata puterea lor mai adaugând la aceste si unele propuneri care au fost sugerate de Guvernatorul Scarlat Sturza si Ober-procurorul Sinodal A. Golitin, acestea fiind înaintate Împaratului Alexandru I, spre cercetare, pentru a lua decizia definitiva[8]
Pacea de la Bucuresti din mai 1812 a fost încheiata de rusi în graba[9], deoarece guvernul rus stia ca Napoleon se pregateste sa mearga cu batalioanele sale, încercate în numeroasele batalii în diferite tari, împotriva aliatului sau, Rusia.
Un razboi foarte greu pentru rusi, cu multe retrageri si dezamagiri cumplite, a îndreptat atentia acestora în întregime spre telurile si problemele militare. Evident când ardea Moscova, rusilor nu le «ardea» de organizarea bisericeasca în Basarabia.
Astfel ca timp de peste un an, statutul Mitropolitului era incert. Desi continua sa se considere, în continuare, ca întâi-statator al Bisericii din teritoriul anexat de Rusia, practic, încetase sa mai fie ierarh eparhiot semnând documentele ca «Mitropolit si Exarh» fara «proin», dar si fara precizarea locului unde îsi exercita functia de exarh. Abia la 21 august (stil vechi) 1813 la Teplit Alexandru I a pus urmatoare rezolutie pe prima pagina a referatului Sfântului Sinod în privinta formarii unei noi eparhii în Basarabia: «Asa va fi»[10]. Astfel aparu ucazul tarului Alexandru I prin care se înfiinta noua «Arhiepiscopie a Chisinaului si Hotinului» care cuprindea Basarabia precum si întreaga gubernie a Hersonului cu orasele Odesa, Tiraspol, Ananiev si Elisabetgrad, vechia Ucraina a Hanului, peste care se extindea mai înainte jurisdictia bisericeasca a mitropolitului Proilavei.
Noua eparhie pastra înca vechea împartire a arhidiecezei sale în protopopii, care erau noua la numar si anume: Hotin, Soroca, Greceni, Falesti, Orhei, Lapusna, Hotarniceni, Codru si Basarabia de jos. Protopopii aveau sa controleze si sa supravegheze bisericile si pe preotii din protopopiatele lor[11]. Eparhia Chisinaului si Hotinului avea la acel moment 812 biserici dintre care 712[12] în Basarabia si pâna la 100 în stânga Nistrului[13]
Este cunoscut ca tarul dispusese prin ucazul sau ca în noua arhidieceza sa se aplice «obiceiurile locale, fiindca s-a îngaduit poporului Basarabiei pastrarea vechilor sale drepturi moldovenesti». De fapt, permisiunea rusilor pentru organizarea bisericii Basarabene dupa traditia Bisericii Moldovenesti nu este ceva iesit din comun fiind dictata de politica lui Alexandru I fata de provinciile, populate de alte nationalitati decât rusa. Pentru moment rusii au pastrat deosebirile nationale. Anume prin aceasta se explica constitutiile Finlandei (1809) si Poloniei (1815). Dreptul de autonomie recunoscut Basarabiei chiar în Regulamentul provizoriu din 1812 în paragraful 6 declara: «Populatia Basarabiei îsi pastreaza legile ei», prevedere repetata apoi în «Asezamântul organizarii oblastiei Basarabia» din 1818. În acest act cu privire la pastrarea dreptului anterior se stipula urmatoarele: «În procedura civila, întrebuintarea limbii moldovenesti, se confirma pentru asigurarea dreptului, privilegiilor si legilor locale, acordate cu înalta mila pentru totdeauna regiunii Basarabia. Din aceasta cauza Tribunalul regional civil în afaceri litigioase ale persoanelor particulare, se va conduce de drepturile si obiceiurile moldovenesti»[14]
Explicatia rezistentei legilor locale, o gasim în faptul ca guvernul rus încerca sa câstige simpatia populatiei bastinase, dorind sa faca din Basarabia un centru de atractie pentru veci.
Pe de alta parte un rol însemnat în acest proces istoric a jucat si mentalitatea boierilor si taranilor basarabean: ei doreau constant sa se judece si sa traiasca dupa obiceiul pamântului si legile civile. Guvernul rus la acel moment nu a putut ignora aceasta particularitate a noii provincii, cu atât mai mult ca însasi pastrarea legilor pamântului nu atingea de fel ordinea publica. Folosind prilejul, Mitropolitul Gavriil a stiut sa apere si interesele preotimii basarabene.
Aflându-se în fruntea Arhiepiscopiei Chisinaului si Hotinului, Mitropolitul Gavriil a facut lucruri bune pentru românii din Basarabia si Transnistria, în primul rând reusind ca toti românii din Rusia, care locuiai în diferite regiuni dupa ordinea civila, sa fie uniti bisericeste în aceleasi unitate administrativ-teritoriala sub un singur omofor, cel al mitroplitului Gavriil. Lucrul acesta este de o însemnatate deosebita deoarece mentine unitatea spirituala a românilor rupti de la trupul tarii.
Note bibliografice
[1] Boris Buzila. Din Istoria vietii bisericesti din Basarabia. Editura Fundatiei Culturale Române, Editura Stiinta, Chisinau, 1996, p.34.
[2] Ion Nistor. Op. cit. p. 224
[3] Arhiva Consistoriului din Chisinau. Dosarul Nr. 224; Stefan Ciobanu. Op. cit. p. 35
[4] Înfiintarea eparhiei Chisinaului si Hotinului, în Arhivele Basarabiei, Nr. 1, Chisinau, 1929, p. 32; Referatul original a fost iscalit de membrii Sfântului sinod si prezentat Împaratului, care si-a pus rezolutia la început. Referatul, fara iscaliturile membrilor Sinodului, ca o lege însemnata, s-a publicat în Polnoe sobranie zaconov Rossiiscoi imperii, vol. XXXII (1812-1815), p. 613, Nr. 25442, si s-a reprodus în Trudî Bessarabscogo Tercovno Istoricesco-Arheologicescogo Obscestva, vol. IX. p. 4; Referatul a fost publicat în traducere româneasca în Arhivele Basarabiei, Nr., 2, 1929.
[5] Nicolae Fustei. Mitropolia Chisinaului si a Moldovei, în «Chisinau. Enciclopedie, Chisinau, 1997, p.
[6] N. Popovschi. Istoria Bisericii din Basarabia, în veacul al XIX-lea sub rusi, Chisinau, 1931, p. 33; De fapt nu doar clerul si poporul din Basarabia avea mai mult respect si încredere fata de scaunul mitropolitan, aceeasi stare de lucru era manifestata si în alta parti ale Moldovei. Spre exemplu Episcopia Romanului era numita în multe hrisoave tot «Mitropolie», vezi Mircea Pacurariu. Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chisinau, 1993, p. 153.
[7] Arhivele Basarabiei, Nr. 1, Chisinau, 1929. P. 35
[8] Arhivele Basarabiei, Nr. 1, Chisinau, 1929, p.42
[9] Împaratul Alexandru I ruga pe Cutuzov sa urgenteze încheierea pacii cu turcii, apelând la dragostea lui pentru patrie, promitându-i o glorie vesnica. În scrisoarea sa din 22 martie 1812, împaratul îi scria: «Orice pierdere de timp în actualele împrejurari este cel mai mare rau». C.f. V.K. Nadler. Împaratul Alexandru I si ideea Uniunii Sacre. Riga, 1886, vol. I (în limba rusa), p. 241 nota.
[10] Înfiintarea eparhiei Chisinaului si Hotinului. Referatul Sfântului Sinod pentru înfiintarea eparhiei Chisinaului si Hotinului, înaintat «Întru tot luminatului singurstapânitorului, Marelui Domnitor, Împaratului si Singur tiitor a toata Rusia», în Arhivele Basarabiei, Nr. 1, Chisinau, 1929, p. 32.
[11] Ion Nistor. Op. cit. p. 226
[12] ibidem
[13] Iustin St. Fratiman. Câteva date privitoare la întemeierea Societatii istorico-arheologice bisericesti din Chisinau., în Revista Societatii istorico-argheologice din Chisinau, volumul XII, Chisinau, 1920, p. 43;
[14] N. I. Lazarevski. Russcoe constitutionnoe pravo. SPb, 1913, p. 235 s.a.; A. Boldur. Autonomia Basarabiei, Op. cit. p 44.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu