Preotii refugiati din Basarabia: destine de martiri

Ziua de 28 iunie 1940 a ramas in istoria Basarabiei drept una cumplita, de rascruce, in care au fost schingiuite si desfiintate zeci de mii de destine ale unor oameni nevinovati.

Patruzeci si opt de ore in care trebuia sa te salvezi. Cele patruzeci si opt de ore au modificat soarta noastra. Prin cea de–a doua nota ultimativa a ministrului sovietic de externe, in patru zile, incepand cu orele 14.00, Basarabia trebuia evacuata. Pe 29 iunie 1940, in zori, tancurile armatei rosii au intrat in Basarabia. Trupele sovietice au trecut Prutul, punand stapanire pe orasul Herta si chiar pe o parte a judetului Dorohoi. In 48 de ore, teritorii importante erau sub controlul sovieticilor. Cele 48 de ore de calvar au adus oceane de lacrimi, au semanat moarte, durere, despartiri. Printre cei care au fost maltratati si supusi la umilinte au fost si sute de preoti.

Arhimandritul Felix Dubceac, originar din comuna Voloave, judetul Soroca, refugiat de la manastirea Rudi si adapostit la manastirea Sfanta Ana de la Rohia, apoi stabilit in Detroit, SUA, viata lui incluzand 50 de ani de slujire preoteasca, consemneaza: «In a doua inrobire a Basarabiei, Stalin a dat ordin sa fie deportati preotii din sate, iar manastirile sa fie prefacute in colhozuri si scoli komsomoliste. Toate icoanele si cartile din bibliotecile manastirilor sa fie arse. Limba si alfabetul slavon sa fie in toate scolile primare, secundare si universitare. Iar Visarion Puiu, cel dintai episcop de Hotin si Balti, apoi Mitropolit al Bucovinei, a trebuit sa paraseasca tara ca sa nu fie omorat de ocupantii bolsevici. Acest mare ierarh al Bisericii noastre, un mare sprijinitor al saracilor si studentilor romani, a suferit saracia fortata a exilului in Germania si Franta, departe de George Enescu si Constantin Brancusi, dar, mai insingurat si mai sarac decat cei doi compatrioti ai sai, avut–a loc intr–un cimitir din afara Parisului» («Evocari si marturisiri din urmarea lui Hristos», Detroit, 1994).

La fel de evocatoare sunt declaratiile facute chiar de preotii refugiati in ziua de 28 iunie1940. Iata declaratia 00222, ce apartine preotului Gheorghe Geamatan, refugiat din parohia Elisaveta, judetul Balti: «Pe 28 iunie, pe cand ma pregateam sa plec la slujba, pe la orele 17.00 am vazut pe strada Balti–Soroca tancuri rusesti si, la aproximativ o ora, la vreo suta de avioane rusesti au impanzit cerul deasupra Baltilor si satului. M–am intors acasa si, luandu–mi familia, am pornit pe jos spre Stefanesti. Cand am parasit satul, oamenii plangeau ca rusii ii ocupa. M–au oprit sa–mi faca perchezitie, desi enoriasii mei s–au opus. Oricum, am parasit parohia fara hrana, fara cai, fara a–mi lua ceva bani.»

Declaratia 00253 apartine preotului Teodor Armasu din parohia Galateni, judetul Hotin: «M–am refugiat pe 28 iunie 1940, prima zi de evacuare, parasind parohia pe la orele patru dupa masa, cand enoriasii m–au informat ca trupele sovietice au trecut Nistrul la Neverotoveni. Nu am avut niciun transport, trasurile si caii din comuna au fost sechestrati de autoritatile bolsevice. Nu a mai circulat niciun tren incepand cu ora trei in noaptea de 28 iunie, astfel am fost nevoit sa apuc pe un drum la intamplare. Traiam clipe de panica si disperare. Am plecat pe jos cu ceva bagaje in mana. Dar, fiind suferind si auzind huruitul tancurilor comuniste, care era asurzitor, am lasat si acel bagaj, bucuros ca pot scapa cu zile si trece peste Prut. In aceeasi zi, seara, am ajuns la Lipnic, unde in gara era un tren militar de evacuare… Astfel, pe 29 iunie 1940, la orele trei dupa masa, am ajuns la Iasi. Sotia, impreuna cu copilul de 7 ani, ramanand in Basarabia inca mult timp…»

Preotul Serafim Chicu, refugiat din parohia Sinesti, judetul Balti, declara: « In zilele de 30 iunie, 1 si 2 iulie 1940 am vazut si am simtit o atitudine fatisa antiromaneasca, pe drumuri, la fiece pas. s–au grupat bande care savarseau omoruri si jafuri, bolsevicii prezidau toate adunarile cu caracter antiromanesc» (declaratia 00159).

Parintele Sergiu Sofronie, paroh in comuna Dumitresti, judetul Soroca, face urmatoarea marturisire: «Sambata–dimineata am oficiat slujba in curtea bisericii din Dumitresti. In timp ce oficiam, avioanele rusesti brazdau cerul cu zgomotul lor asurzitor. Am stat la masa cu enoriasii mei, le–am dat ultimele sfaturi in calitatea mea de preot. Lumea s–a cuprins de cea mai mare durere si mahnire. Am venit acasa si mi–am impachetat partial cateva lucruri, mobila am dat–o locuitorilor din sat, iar casa am lasat–o la voia intamplarii… Arhiva am predat–o unui om de incredere. In zorii zilei, plangand ca un copil, am pornit pe jos spre Balti. Tot ce auzeam erau huiduielile rusilor despre romani… Drumul pana la gara Balti a fost umilitor, eram perchezitionat si interogat, mai nu m–au arestat. In gara am ajuns duminica, 30 iunie, pe 2 iulie am ajuns la Ungheni, iarasi interogatoriu, perchezitii si lovituri. Pe 3 iulie 1940 am trecut Prutul flamand, dezbracat, dar calvarul ramasese deja in urma» (declaratia 00220).

Sirul acestor marturii de–a dreptul cutremuratoare poate fi continuat. Am zeci de documente ce atesta tragedia din 28 iunie 1940. Multumesc istoricului care mi le–a pus la dispozitie!

Cei care au ramas sa slujeasca Sfantul Altar in bisericile din Basarabia au fost torturati si deportati, prigoniti de regimul sovietic. Preotul Alexandru Baltaga din Calarasi, judetul Lapusna, a ramas acasa. Nascut la 1861 in comuna Lozova, dupa absolvirea seminarului este numit paroh al Bisericii din Calarasi, unde a slujit pana in 28 iunie 1940. A fost un model al preotimii basarabene. A votat Unirea de la 1918, a fost decorat atat de biserica ortodoxa tarista, cat si de biserica ortodoxa romana. Ramas pe 28 iunie 1940 in Basarabia, este arestat in timp ce oficia Sfanta Liturghie. Este purtat prin inchisorile NKVD–iste, apoi deportat in Tataria, unde moare pe 3 august 1941. Astfel si–a incheiat viata martirica Alexandru Baltaga, la varsta de 80 de ani.

(Vezi: Preotii romani din Basarabia torturati de bolsevici, autor preot Vasile Tepordei.)

Istoria nationala e stiinta cea mai temeinica pentru intarirea constiintei de neam, e cea mai in masura de a lega si mai mult solidaritatea dintre azi si ieri, dintre trecut si prezent, de a adanci in sufletele noastre cultul stramosilor, pe care se sprijina taria si maretia unei patrii, atentiona Eugen Lovinescu.

Pentru martirii celor 48 de ore, pentru 28 iunie 1940, ca sa nu se mai repete, aprindeti o lumanare intru intarirea constiintei de neam …

Antonina Sarbu

Mănăstirea Căpriana - "Viaţa monastică şi măsurile de rusificare a mănăstirilor din Basarabia în a doua jumătate a sec. XIX - începutul sec. XX

Prima mentiune documentară a Caprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menţionată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier. O a doua şi mult mai importantă menţiune documentară datează din 1429 - un uric prin care Căpriana primeşte statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun. În acest act lăcaşul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâşnovăţ unde este egumen Chiprian”. Aici se aminteşte că mănăstirea este ctitoria răzeşilor din satul Mereni. Fiica unui dintre cei mai de vază oameni ai locului şi nepoată a egumenului mănăstirii, Marena, avea să devină soţia domnului. Doamna Marena a dăruit mănăstirii un pretios epitrahil brodat între anii 1427 si 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscuta pâna astazi. Pe ea erau reprezentate, pe lânga chipurile sfânte, şi portretele lui Alexandru cel Bun şi al sotiei sale.
După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812), mănăstirea Căpriana a trecut în 1813 în subordinea Casei Bisericii din Chişinău a nou formnatei Arhiepiscopii a Basarabiei, în fruntea căreia s-a aflat mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746 – 1821). Acesta a întreprins importante lucrări de restaurare a bisericii de piatră cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În 1840 a fost ridicată o a doua bisercă a mănăstirii, cu hramul Sfântul Gheorghe, iar în 1903 o a treia biserică „de iarnă”, cu hramul Sfântul Nicolae.
Biserica Adormirea Maicii Domnului este edificiul principal al Mănăstirii Căpriana. Construită în secolul XVI, pe timpul domnitorului Petru Rareş, a fost reconstruită în primul sfert al sec. XIX de către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Este o biserică de tip moldovenesc din piatră prelucrată cu pereţii tencuiţi la suprafaţă. Este de o importanţă internaţională. Ultima restaurare a fost executată în 1993.

Stareţii mănăstirii Căpriana 1775-1918
Arhimandritul Antim (1775-1811)
Mitropolitul Gavriiil Bănulescu-Bodoni (1811-1821)
Din 1837 mănăstirea Căpriana a fost cârmuită de stareţi, călugări de la Sfântul Munte Athos din mănăstirea bulgărească Zograful :
Igumen Ilarion (1837-1843) În 1840 a zidit o mică biserică de iarnă cu hramul „Sf. Mare mucenic Gheorghe” şi un corp de case cu două beciuri. Către anul 1918 această bisericuţă a fost prefăcută în trapeză.
Arhimandrit Metodie (1843-1859) Acest stareţ a început construcţia unui corp de chilii cu două nivele, dar nu a reuşit să-şi vadă lucrarea terminată, încetând grabnic din viaţă.
Ieromonah Teoctist (1859-1860) A sădit în apropiere de mănăstire o livadă mare de pomi fructiferi.
Arhimandrit Cosma (1860-1882) Sub conducerea acestui stareţ, în anul 1862 au fost finistate lucrările la corpul cel mare de chilii cu două nivele început de răposatul stareţ Metodie. După care a mai construit încă trei blocuri pentru chilii. A reparat iconostasul din biserica cea mare a „Sfintei Adormiri.”
Ieromonah Grigorie (1882-1890) Acest stareţ a reparat acoperişul bisericii mari. Prin mijlocirea şi cu aportul său a fost înalţată biserica de iarnă a schitului Condriţa.
Arhimandrit Teofilcat (1891-1916) Sub conducerea acestui stareţ, cu stăruinţa lui a fost construită biserica mare de iarnă cu hramul „Sf. Mucenic Gheorghe”. Pe banii jertfiţi de credincioşi a fost cumpărat un clopot mare de 182 de puduri. A făcut reparaţie la biserică, la corpurile de chilii. A construit apeduct pentru aprovizionarea mănăstirii cu apă. A construit moară, două hambare pentru pâine. A muncit mult pentru înflorirea spirituală şi materială a mănăstirii.
Ieromonah Iacov , rus 1916-1918 Acest stareţ nu a adus nici un folos mănăstirii. A făcut mănăstirii mai multe pagube., la plecarea sa, a vandut şi a luat tot ce a putut din bunurile bisericii.
În anul 1918 în această mănăstire se găseau Ieromonah Iacov , rus , după care a fost numit protosinghelul Gherontie Guţu, basarabean, 2 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 13 monahi, 51 fraţi, 165 desetine de pământ.

fragment din "Viaţa monastică şi măsurile de rusificare a mănăstirilor din Basarabia în a doua jumătate a secolului XIX - începutul secolului XX" de doctorandă Rodica Neagu.

Monastery of Saint Parascheva (Hancu Monastery)

A few lines that highlight the over age fights along our historical becoming, illustrated by words of Kogalniceanu, named the first defender of our national interests; Kogalniceanu refers to princes of Moldavia that for the centuries led a spirited defense against constant Turkish invasions (safeguarding much of Western Europe):

“Many times defeated, many times conquered, but never broken down and never hopeless, they may use all the opportunities since 1366 until 1688 being all the time in defense. Mircea the Old, Vlad the Impaler, Stephen the Great, Michael the Brave, Sherban Cantacuzino have been the greatest enemies of pagans, defenders of Saint Cross”.

(M. Kogălniceanu, an excerpt from the inaugural speech on November 24, 1843
in the opening of National History classes

at the Academia Mihaileana)

In fighting enemies of orthodoxy, Romanian prices-patriot has shown great courage and strength what is a vivid characteristic of theirs and of theirs attendants. Among praiseworthy are Hînculeşti kin. Alexandru Xenopol marked about them: “This family wrote a lot of beautiful memorial pages, numerous as the stars in the sky, in the our people Chronicle of sufferings.”

One of the most distinguished members of this noble family was Mihalcea Hîncu. „first of the brave Bessarabians”, he were remarkable in the revolt against the despot Gheorghe Duca and laid the foundation of a monastery, carrying his name today.

So, with the our Lord benediction, in a peaceful and picturesque place, the second half of XVII century established the (Hîncu nunnery) Monastery of Saint Parascheva, she is considered the Patron Saint and Protector of Moldavia. The December 9th, 1678 in an historic act is signed the outset of monastery.

There are many legends in Lapusna-land on Monastery origins. The archive data show the hardships to which were exposed the community of monastics along history. Even more questions generated today.

Along centuries, with a lot of endure, the Monastery survived and reopened in 1992 for divine service. Nowadays the monastery holds prayers and services in recognition of the heritage of the founders. Under the leadership Bishop Petru (Musteaţă) and Igumeni Parascheva (Cazacu) the monastery is opened for Christians and those who find consolation in this place blessed by God.

With the blessings of His Grace, Petru, Bishop of Hâncu is to open the official site of Hâncu Monastery with the data found in archives narrating about rich history of this monastery and the news&events occuring in the monastic community.

We invite you to visit our sacred monastery for to glorify the Lord altogether.

www.eph.md

Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei sau Dubluri Religioase

„Patriarhia de la Bucureşti a dovedit lipsă de stimă faţă de conducerea
Moldovei şi a contribuit, prin acţiunile date, la dezmembrarea teritorială
a Republicii Moldova”
( Preşedintele Mircea Snegur,
într-un discurs rostit în Plenul Parlamentului Republicii
Moldova, 24 decembrie 1992 )


„ România... îi susţine pînă în prezent pe naţionaliştii de la noi. Este vorba de acea Românie cu care ne judecăm acum la Strasbourg. Ca să vezi, în aceşti ani, nouă ne-au creat o mitropolie a Basarabiei subordonată patriarhului român Teoctist.”

( Preşedintele Vladimir Voronin,
interviu pentru Rossiiskaia gazeta şi Trud,2001)


După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 s-au produs schimbări şi în organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Autocefala din 1885, Biserica Ortodoxă Română este ridicată la rang de Patriarhie prin Legea din 3 noiembrie 1925, avînd în componenţa ei, ca persoana juridică, şi Biserica Ortodoxă din Basarabia, ce a fost înfiinţată prin hotărîrea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923, cînd Arhiepiscopia Chişinăului a fost ridicată la rangul de Mitropolie.
Organizarea acesteia s-a făcut prin Legea pentru organizareaBisericii Ortodoxe Române din 1925, iar arhiepiscopul de Chişinău, Gurie Grosu, a fost numit mitropolit al Basarabiei prin Înaltul Decret Regal din 21 aprilie 1928. Noua Mitropolie avea trei eparhii: Arhiepiscopia Chişinău lui, Episcopia Cetatea Albă-Ismail şi Episcopia Hotin-Bălti. În urma Ultimatumului din 26 iunie 1940 şi a întrării Armatei Sovietice în Basarabia la 28 iunie 1940, bisericile şi mănăstirile din Basarabia sunt închise, transformate în depozite de marfă, spitale, cazarme militare, „case de odihnă”. Mitropolia Basarabiei, cu Consiliul Eparhial şi cu Casa Eparhială, este declarată Casa Armatei Roşii. Pînă în 1941, cînd autorităţile române revin în Basarabia, fuseseră devastate sau distruse peste 200 de biserici şi mănăstiri, preoţii şi călugării sunt ucişi sau deportaţi, în număr foarte mare, iar bisericile şi mănăstirile sunt dărîmate sau secularizate.
În 1944 Mitropolia Basarabiei va fi desfiinţată, iar în locul ei va fi organizată o Episcopie, creată de Biserica Ortodoxă Rusă pe scheletul istoricei „ eparhii Chişinăului şi Hotinului” înfiinţată în urma cuceririi ţariste din 1812. Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove constituie 1 din cele 124 de filiale canonice locale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, în ordine fiind a 117-a eparhie, cu numele de Kişiniovscaia ( a Chişinăului), parte componentă a „ trupului bisericesc rus”.
La 21 mai 1989, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii îl numeşte episcop al Chişinăului şi al Moldovei pe Nikolai Vasilievici Kantarian (colonel în rezervă), sub numele Vladimir. În 1990 Vladimir este ridicat la treapta de arhiepiscop al Chişinăului. La 3 ianuarie 1991, Sinodul de la Moscova a aprobat organizarea Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove pe baza Statutului Bisericii Ortodoxe Ruse şi confirmat de către Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse la 30 mai 1991. În 1992 Vladimir este ridicat la treapta de Mitropolit al Moldovei.
La 24 martie 1992 a fost adoptată Legea nr. 979-XII privind Cultele în Republica Moldova.
La 9 aprilie 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române publică un comunicat oficial prin care declară că „ nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi a Mitropoliei Bucovinei cu sediul la Cernăuţi ”.
Pe baza Legii cultelor, o parte a clerului si a credincioşilor din Republica Moldova se asociază şi la 14 septembrie 1992 are loc la Chişinău Adunarea de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. Petru Păduraru, episcop de Bălţi, este numit mitropolit locţiitor, iar o delegaţie de clerici este trimisă la Bucureşti pentru a cere Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să primească noua Mitropolie a Basarabiei sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române, aşa cum fusese după 1918.
Sfîntul Sinod va răspunde acestei cereri, la 19 decembrie 1992, prin „Actul Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău”, care proclamă: „Biserica Ortodoxă Română, Mama spirituală a poporului român ce răspunde cu părinţească şi frăţiască dragoste dorinţei sfinte a fraţilor noştri de peste Prut şi cererii scrise, din 14 septembrie 1992, a Adunării eparhiale de constituire, prezidată de Prea Sfinţitul Episcop Petru şi compusă de reprezentanţii preoţilor şi mirenilor dreptmăritori români din Republica Moldova, ca tradiţionala Mitropolie Ortodoxă a Basarabiei să-şi reia activitatea sub oblăduirea canonică şi cu binecuvîntarea Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că aceasta n-a reunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei.
Reacţia PatriarhuluiMoscovei, înregistrată la 24 decembrie 1992, a fost deosebit de dură: Întîistătătorul Bisericii ruse a acuzat Patrirhia Romînă de “ ingerinţă anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, care este parte a Patriarhiei Moscovei”. Totodată, Patriarhul Alexei al II-lea şi-a exprimat “ protestul energic” şi a făcut apel “ să fie corectate cît mai curînd posibil nedreptăţile existente, pentru binele unităţii ortodoxe şi mîntuirea sufletelor fiilor Bisericii din Moldova. Motivele politice, naţionaliste şi de altă natură nu trebuie să intervină în domeniul bisericesc, întrucît acest lucru duce inevitabil la consecinţele negative pentru Biserică”.
În 1992 situaţia bisericească din Republica Moldova era paradoxală deoarece “ intelectualii şi o parte din credincioşi luptau pentru independenţa faţă de Moscova, iar în interiorul Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au creat trei grupări: prima, cea mai numeroasă, reprezintă grupa conservatoare, ce luptă în mod deschis şi din urmă cu toate metodele şi formele legitime şi nelegitime pentru păstrarea Bisericii moldoveneşti în cadrul jurisdicţiei Bisericii de la Moscova. Frica faţă de unirea cu România, pierderea fotoliilor, incapacitatea de-a munci conform legii bisericeşti adie a serapionism şovin rusesc…; a doua categorie o reprezintă susţinătorii unirii spirituale - deci, trecerera Bisericii Ortodoxe din Moldova sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române; iar a treia direcţie o reprezintă cei care luptă pentru independenţă şi autonomie.
La 8 octombrie 1992, Mitropolia Basarabiei solicită guvernului să fie recunoscută, dar nu primeşte răspuns.
La 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii si Cultelor cere guvernului un aviz favorabil recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. Guvernul refuză să dea acest aviz, deşi Ministerul de Finanţe (la 14 noiembrie 1992), Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale ( la 8 februarie 1993), Ministerul Învăţămîntului (la 8 februarie 1993) şi Departamentul de Stat pentru Privatizare (la 15 februarie 1993) comunică guvernului şi presedintelui ţării că nu au obiecţii în legătură cu recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.
Chiar şi Comisia pentru Cultură şi Culte a Parlamentului Republicii Moldova face cunoscut la 11 martie 1993 (în urma unei scrisori a episcopului Petru Păduraru) că statutul şi activitatea Mitropoliei Basarabiei sunt în conformitate cu legislaţia statului şi cere guvernului să recunoască noua Mitropolie pentru a nu agrava situaţia socială şi politică din Mldova.
Anul 1993 va fi şi anul unei intense corespondenţe între Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Sanctitatea Sa Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, cu privire la problema canonicităţii şi continuităţii Mitropoliei Basarabiei. Semnificativă este scrisoarea din 19 mai 1993 a Prea Fericitului Teoctist care îi spune Sanctităţii Sale Alexei al II-lea: „Exercitarea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocşi din Basarabia între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992 a fost un act nedrept şi abuziv din punct de vedere al realităţii istorice şi al normelor de drept canonic deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice, care au lezat dreptul istoric”.
La 17 noiembrie 1993, prin Hotărîrea nr. 719, Guvernul Republicii Moldova, condus de Andrei Sangheli, recunoaşte existenţa legală doar a Mitropoliei Moldovei, declarată „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”.
Patriarhia Română recunoaşte acestei structuri ruse doar dreptul de jurisdicţie asupra diasporei ruse din Basarabia, ceea ce presupune, prin reciprocitate, exercitarea în Federaţia Rusă a jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Române prin Exarhatul Plaiurilor. La 20 octombrie 1995, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acordat Mitropoliei Basarabiei rangul de Exarhat al Plaiurilor cu drept de jurisdicţie extrateritorială asupra diasporei ortodoxe române din spaţiul ex-sovietic şi asupra diasporei basarabene din întreaga lume.
Drumul Mitropoliei Basarabiei către recunoaştere şi legalitate a fost facut sub focul persecuţiei, cu foarte multe semnale politice din partea autoritaţilor statului.
Mitropolia Basarabiei a fost acuzată că:
1) a declanşat războiul în Transnistria;
2) subminează autoritatea statului şi stabilitatea Republicii Moldova;
3) este o „agentură străină”;
4) este unealta României etc.
Din păcate, astfel de acuzaţii aberante au fost aduse şi de cei mai înalţi demnitari ai statului moldovean în declaraţii publice. Astfel, Andrei Sangheli, şeful guvernului de la Chişinău declara în scrisoarea adresată, la 1 martie 1992, Prea Fericitului Patriarh Teoctist: Reactivarea Mitropoliei Basarabiei este „un amestec în treburile interne ale Moldovei”.
La rîndul său, fostul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, declara în discursul pronunţat la 24 decembrie 1992 în faţa Parlamentului Republicii Moldova: „ Patriarhia Română a contribuit la dezmembrarea teritorială a Republicii Moldova”
Idei asemănătoare a exprimat şi actualul preşedinte al Moldovei, Vladimir Voronin, în interviul acordat în 2001 ziarelor „Rossiiskaia gazeta” şi „Trud”.
Victor Stepaniuc, liderul fracţiunii comuniste din Parlament, declara că problema Mitropoliei Basarabiei este artificială şi că este creată de formaţiunile politice care, la începutul anilor ’90, doreau unirea Moldovei cu România.
Nu este de mirare, aşadar, că mulţi preoţi au fost bătuţi, călcaţi în picioare, ameninţaţi cu arma, alungaţi din biserici. Publicaţiile „Ţara” şi „Alfa şi Omega” au publicat zeci, sute de articole despre astfel de acte violenţe şi abuzive.
Mai mult, la 21 noiembrie 1994, Serviciul de Stat pentru Culte de pe lîngă guvernul Republicii Moldova a dat publicităţii o notă în care Mitropolia Basarabiei era acuzată că:
1) îşi desfăşoară activitatea ilegal;
2) preoţii ei nu respectă normele canonice;
3) face prozelitism;
4) propagă ideile Bisericii Ortodoxe Române;
5) activitatea ei este mai mult politică decît religioasă şi este susţinută din interior (de unii deputaţi, de reprezentanţi ai opoziţiei şi ai autorităţilor locale, de unii primari etc), dar şi din exterior (de Guvernul Român care, prin Hotărîrea nr. 612 din 12 noiembrie 1993, a finanţat activitatea Mitropoliei Basarabiei cu 399,4 milioane lei);
6) activitatea Mitropoliei Basarabiei este instigatoare şi provoacă tensiuni de ordin religios şi socio-politic cu urmări imprevizibile deoarece:
a) nu există în Moldova o unitate administrativ-teritorială cu numele Basarabia; crearea unui grup religios cu numele Mitropolia Basarabiei este un act antistatal, nelegitim şi de negare a statului suveran şi independent Republica Moldova;
b) Mitropolia Basarabiei a fost creată pentru a înlocui vechea episcopie a Basarabiei întemeiată în 1925 (recunoscută prin Decretul Regal nr. 1942 din 4 mai 1925); dacă acest act ete recunoscut valid din punct de vedere juridic sunt recunoscute efectele acestui act al unui stat străin pe teritoriul Republicii Moldova;
c) existenţa Mitropoliei Basarabiei destabilizează Biserica Ortodoxă a Moldovei şi societatea moldovenească;
d) recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei va duce la dispariţia Mitropoliei Moldovei etc.
Mitropolia Basarabiei va cere recunoaşterea sa şi în 1995, 1996, 1997 dar în zadar, deşi faţă de alte culte Guvernul Republicii Moldova a avut o atitudine binevoitoare, recunoscînd „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea” (22 iulie 1993), „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea – Miscarea Reformată” (19 iulie 1994), „Biserica Ortodoxă Rusă din Moldova” (28 august 1995), „Federaţia (religioasă) a Comunităţii Evreieşti” (9 iunie 1994), „Uniunea Comunităţii Evreilor Mesianici” (1 septembrie 1997).
Refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi persecuţiile suferite de clerul şi credincioşii ei au dus la procese în Moldova şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
La 12 septembrie 1995, Judecătoria Buiucani din Chişinău dă caştig de cauză Mitropoliei Basarabiei, care ceruse guvernului să fie recunoscută, dar Curtea Supremă de Justiţie anulează, la 18 septembrie 1995, această hotărîre. La 19 iulie 1996 Judecătoria Buiucani dă o altă hotărîre prin care respinge cererea Mitropoliei Basarabiei de a fi recunoscută de guvern. Această hotărîre este casată, la 21 mai 1997, de Tribunalul Municipiului Chişinău care trimite dosarul spre examinare Curţii de Apel a Republicii Moldova. Aceasta, prin decizia din 19 august 1997, dă caştig de cauză Mitropoliei Basarabiei constatînd că:
1) prin art. 31, paragrafele 1 şi 2 din Constituţie se garantează dreptul la libertatea conştiiţei;
2) cultele sunt libere şi se pot organiza potrivit statutului propriu în condiţiile prevăzute de legile Republicii Moldova;
3) refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei încalcă:
a) Legea cultelor;
b) art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
c) art. 5 din Pactul Internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale;
d) art. 8 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.
Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia asupra Basarabiei „ nu conform canoanelor bisericeşti, ci în urma încălcării lor, cînd teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la U.R.S.S., fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă”. Biserica Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia asupra noului teritoriu anexat. Astfel, au fost încălcate: „Canonul 34 apostolic; canonul 8 al Sinoului III ecumenic, care obligă că nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mîna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpînirea lui, pe aceasta să o dea înapoi; şi canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Cartagina, precum şi canonul 2 al Sinodului II Ecumenic, care interzic episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii. Biserica Ortodoxă Rusă „ este vinovată de încălcarea canoanelor menţionate mai sus, care condamnă extinderea şi menţinerea unei Biserici naţionale asupra altei etnii, în cazul nostru, jurisdicţia Bisericii Ruse asupra românilor ortodocşi din R. Moldova. De aceea, pretenţiile Patriarhiei Moscovei de a avea jurisdicţie asupra românilor din Basarabia, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte.Trebuie să fie clar, canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale!”
Intervine preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Petru Lucinshi, care cere să se facă recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Aceasta respinge, la 9 decembrie 1997, acţiunea Mitropoliei Basarabiei şi anulează hotărîrea din 19 august 1997 a Curţii de Apel.
Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Moldovei şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, face o interpelare în Parlament pe tema refuzului guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. În urma acestei intervenţii, adjunctul primului ministru adresează o scrisoare preşedintelui Parlamentului în care califică neintemeiat refuzul guvernului de a nu recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi apreciază că „dezbaterile febrile” cu privire la Mitropolia Basarabiei au un caracter pur politic.
În această situaţie, Mitropolia Basarabiei mai are o singură cale: să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Prin urmare, la 3 iunie 1998 depune o plîngere împotriva Republicii Moldova. Cererea va fi înregistrată la CEDO la 26 ianuarie 1999 cu nr. 45701/99 şi va fi declarată admisă la 7 iunie 2001.
Serviciul de Stat pentru Culte de pe langă guvern reacţionează după plangerea la CEDO din 3 iunie 1998 a Mitropoliei Basarabiei şi, la 29 iunie 1998 declară:
1) în Republica Moldova nu există o unitate administrativă „Basarabia”;
2) cultul creştin ortodox a fost recunoscut la 17 noiembrie 1993 sub numele de Mitropolia Moldovei; Mitropolia Basarabiei fiind un „element schismatic” al Mitropoliei Moldovei;
3) statutul Mitropoliei Basarabiei este copia statutului Bisericii Ortodoxe din altă ţară (aluzie la Biserica Ortodoxă Română).
Declaraţia pare absurdă deoarece Ministerul Justiţiei (la 22 iunie 1998), Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale (la 25 iunie 1998), Ministerul Finanţelor (la 6 iulie 1998) şi Ministerul Educaţiei (la 7 iulie 1998) fac cunoscut că statutul Mitropoliei Basarabiei nu contravine legilor Republicii Moldova şi că nu au obiecţii privind recunoaşterea ei.
La 15 martie 1999, Mitropolia Basarabiei adresează guvernului o nouă cerere de recunoaştere. La 20 iulie 1999, primul ministru motivează refuzul guvernului astfel:
1) Mitropolia Basarabiei nu este un cult în sensul legii, ci un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei;
2) Guvernul Moldovei nu va aproba cererea Mitropoliei Basarabiei pînă cînd negocierile în curs dintre Patriarhul rus şi Patriarhul român nu vor găsi o soluţie religioasă conflictului provocat prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei.
La 10 ianuarie 2000, deputatul Vlad Cubreacov a primit o scrisoare de la adjunctul procurorului general al Republicii Moldova, care îşi exprimă părerea că refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei încalcă Legea Cultelor şi art. 6, 11 şi 13 din Convenţia Drepturilor Omului.
Prin atitudinea sa, Guvernul Republicii Moldova şi-a atras criticile unor organisme internaţionale. Astfel, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului, în Raportul său anual pe 1997, critică refuzul guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei, atrage atenţia că numeroase biserici au fost transferate în patrimoniul Mitropoliei Moldovei şi condamnă violenţele fizice împotriva preoţilor Mitropoliei Basarabiei şi lipsa de protecţie a acestora din partea autorităţilor.
Aceeaşi federaţie, în Raportul său anual pe 1998, critică art. 4 din Legea Cultelor care nu oferă protecţie credincioşilor cultelor nerecunoscute de guvern şi condamnă din nou actele de violenţă şi de vandalism la care a fost supusă Mitropolia Basarabiei cu membrii ei.
La 2 octombrie 2001 au avut loc audierile publice la CEDO, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, Adversarul Mitropoliei Basarabiei era atuci reprezentat de Ministrul Justiţiei Ion Morei, care a spus Curţii: ” E adevărat că nu am nici un precedent legal prin care să-mi susţin cauza. Şi e adevărat că oponentul meu a prezentat un număr considerabil de precedente în sprijinul cauzei sale- legalizarea Mitropoliei Basarabiei. Dar, în ciuda acestui fapt, tot nu trebuie să-i daţi cîştig de cauză, căci, dacă legalizaţi Mitropolia Basarabiei, ţara va exploada! Moldova va dispărea! Va fi o revoluţie! Forţele reacţionare- în primul rînd politicienii din Partidul Popular Creştin Democrat-vor distruge tînăra republică.
Reprezentantul Mitropoliei Basarabieia a argumentat, în replică, în felul următor: guvernul Moldovei afirmă că nu vrea să intervină într-o dispută religioasă, respective o chestiune care privea doar cele două Biserici Ortodoxe. Ceea ce „ era complet fals şi, ca argumentaţie, nul. Căci guvernul intervenise deja! Prin simplul fapt că recunoştea una dintre ele, deci se implicase deja, direct, în această problemă”. Prin simplul fapt că guvernul înregistrase o biserică-Mitropolia Moldovei-şi nu pe cealaltă! Deci, „ deja era tendenţios - ori le înregistra pe toate, ori pe nici una. Discriminarea era limpede.
La 13 decembrie 2001 CEDO hotărăşte în unanimitate că Republica Moldova a încălcat, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, art. 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Statul a fost obligat să plătească Mitropoliei Basarabiei 20.000 euro despăgubire morală şi 7.025 euro pentru cheltuielile de judecată.
Guvernul Republicii Moldova a atacat decizia CEDO şi a cerut rejudecarea cazului, dar la 27 martie 2002 CEDO respinge cererea Guvernului Republicii Moldova. În acest fel, hotărîrea CEDO din 13 decembrie 2001 a rămas definitivă.
În sfarşit, Mitropolia Basarabiei, care la 19 februarie 2002 ceruse pentru a XI-a oară guvernului să fie recunoscută ca structură religioasa distinctă, subordonată canonic Patriarhiei Române, este recunoscută şi admisă în legalitate la 30 iulie 2002 ca urmare a hotărîrii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Dar suferinţele Mitropoliei Basarabiei nu au luat sfîrşit odată cu recunoaşterea şi întrarea ei în legalitate, deoarece a apărut o problemă nouă, problema succesiunii. Mitropolia Basarabiei trebuia recunoscută de guvern şi ca succesoare de drept a fostei Mitropolii a Basarabiei dinainte de 1944, mai ales că, la 26 septembrie 2001, guvernul Republicii Moldova a aprobat prin Hotărîrea nr. 1008 modificarea întrodusă în statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei) prin care aceasta este declarată şi recunoscută succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei.
La 8 februarie 2002, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Petru şi deputaţii Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov atacă la Curtea de Apel a Republicii Moldova, în procedura de contencios administrativ, Hotărîrea 1008 a guvernului.
La cererea Guvernului Tarlev, Curtea de Apel a respins, la 20 octombrie 2003, cererea petiţionarilor pe motiv că ar fi de competenţa Curţii Constituţionale. Hotărîrea Curţii de Apel a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, care a anulat decizia Curţii de Apel şi a acceptat să examineze pe fond, în prima instanţă, litigiul patrimonial dintre Mitropolia Basarabiei, pe de o parte, şi Guvernul Republicii Moldova şi Mitropolia Moldovei, pe de altă parte.
La 2 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a anulat Hotărîrea Guvernului nr. 1008 din 26 septembrie prin care Mitropolia Moldovei (subordonată canonic Patriarhiei Moscovei) fusese declarată succesoarea fostei Mitropolii a Basarabiei. Cu acest prilej, deputatul Vlad Cubreacov (PPCD), care a reprezentat în instanţă Mitropolia Basarabiei a declarat: „ Este o zi mare în istoria Mitropoliei Basarabiei şi a justiţiei naţionale întrucît s-a făcut dreptate într-un litigiu atît de dureros, care vizează patrimoniul Mitropoliei, uzurpat de către structura locală a Patriarhiei Moscovei, prin complicitate cu guvernul comunist de la Chişinău . Acest lucru s-a făcut ţinînd cont de atenţia sporită a Consiliului Europei faţă de evoluţia acestui caz. Decizia Curţii deschide o nouă etapă în procesul de recîştigare a drepturilor Mitropoliei Basarabiei.”
Deoarece Curtea Supremă de Justiţie anulase, la 2 februarie 2004, Hotărîrea nr. 1008 a Guvernului din 26 septembrie 2001 prin care Mitropolia Moldovei fusese recunoscută succesoarea juridică a Mitropoliei Basarabiei, dar în acelaşi timp statuase că Mitropolia Basarabiei ar putea fi doar succesoare istorică, canonică şi spirituală a Mitropoliei Basarabiei de pînă la 1944, Mitropolia Basarabiei a iniţiat în 2004 un nou dosar la CEDO pentru a demonstra că în accepţia legilor Republicii Moldova, la CEDO şi a primului protocol din Convenţia Europeană, ratificat de Republica Moldova, succesiunea istorică, canonică şi spirituală înseamna, de fapt, succesiunea de drept. Cînd se va obţine recunoaşterea acestui fapt vor putea fi recuperate proprietăţile şi bunurile Mitropoliei Basarabiei, confiscate sau naţionalizate.

Miron Sergiu.

Gavril Bănulescu-Bodoni (1746 – March 30, 1821) Biography

Gavril Bănulescu-Bodoni (1746 – March 30, 1821) was a Romanian clergyman who served as Metropolitan of Moldavia (1792), Metropolitan of Kherson and Crimea (1793–1799), Metropolitan of Kiev and Halych (1799–1803), Exarch of Moldo-Wallachia (1806–1812), and Metropolitan of Chişinău (1812–1821), being the first head of the church in Bessarabia after the Russian annexation.

Early life

Born in Bistriţa, Transylvania to a family originating from Câmpulung, Bukovina, Bănulescu studied at the Kiev Theological Academy (1771–1773), then at the Greek-language academy in the Island of Patmos, Smyrna and Vatopedi (1773-1786).[1][2][3] At Patmos, he befriended Nikephoros Theotokes, a Greek cleric and enlightenment figure, with whom he taught at the Iaşi Academy in 1776.[2]

In 1779 he became a monk in Constantinople, then continued his studies in Patmos, returning to Moldavia in 1781 to be a preacher at the Metropolitan cathedral. Then, between 1782-1784, he taught philosophy and Greek language in Poltava, then in the Russian Empire.[4][3]

Clergyman in Moldavia

In 1784, Bănulescu-Bodoni returned to Iaşi to serve under Metropolitan Gavriil Callimachi, then moved to the diocese of Huşi.[2] In 1874 he was nominated to become a bishop of Roman, but the phanariote ruler declined his nomination.[3] After the second Russo-Turkish War began, he fled to Ukraine, together with the phanariot ruler of Moldavia, Alexandru Mavrocordat Firaris.[2] In Imperial Russia, he became the rector of the Poltava Seminary.[3]

In 1789, as Russians occupied the Danubian Principalities, Catherine II of Russia and the Holy Synod appointed Archbishop Amvrosii Serebrennikov of Ekaterinoslav to be the locum tenens Exarch of Moldo-Wallachia, naming in 1791 Bănulescu-Bodoni bishop of Cetatea Albă. The Treaty of Iaşi ended the military occupation of Wallachia and Moldavia, but prior to the Russian retreat, in February 1792, Amvrosii appointed Bănulescu-Bodoni the Metropolitan of Moldavia.[5]

Patriarch Neophytus VII saw the appointment a challenge to the authority of the Patriarchate of Constantinople and requested to the new Phanariot hospodar, Alexander Mourousis to demand Bănulescu-Bodoni's departure. Bănulescu-Bodoni refused to leave without a Russian imperial decree. The patriarch convened with local bishops to declare his seat vacant and to select a new Metropolitan.[5]

Neophytus VII also obtained an order from the Sultan to arrest Bănulescu-Bodoni, who was taken to Constantinople in June 1792. The Patriarch tried to give him a bishop seat in Greece, but Bănulescu-Bodoni refused to give up his Russian citizenship. He was freed after the intervention of Viktor Pavlovich Kochubei, the Russian ambassador to the Ottoman Empire.[5]

Clergyman in Imperial Russia

Bănulescu-Bodoni returned to Russia to become Metropolitan of Kherson and Crimea (1793-1799), then Metropolitan of Kiev and Halich (1799-1803) and in 1801, a member of the Holy Synod of Petrograd.[6]

Falling ill, Bănulescu settled to Odessa and Dubăsari, where he stayed until 1806, when he following the Russo-Turk War, the Russian Army occupied again the Principalities and he was once again named Exarch of Moldo-Wallachia. The Russian annexation of Bessarabia was acknowledged by the Ottoman Empire in the Treaty of Bucharest and Bănulescu was named in charge with organizing the archdiocese of Bessarabia.[6]

His proposal of the creation of a new eparchy was approved by Tsar Alexander I of Russia, whose ukaz of August 21, 1813 created a new "Archbishopry of Chişinău and Hotin", which included Bessarabia and the Kherson gubernya, including the cities of Odessa, Tiraspol, Ananiev and Elisabetgrad. The tsar allowed the eparchy to organize itself according to "local customs".[7]

The local boyars, lead by Bănulescu-Bodoni, petitioned for self-rule and the establishment of a civil government based on the Moldavian traditional laws. In 1818, a special autonomous region was created, which had both Moldovan and Russian as languages used in the local administration.[8]

In 1813, Bănulescu-Bodoni founded a Romanian-language seminary[9] and in 1814, a printing press. He also oversaw the building of the Chişinău Metropolitan Church (1817) and of the Soborul Cathedral. A Romanian translation of the New Testament was published in 1817 and the whole Bible in 1819 in Petrograd.[10]

Bănulescu died in 1821, and was buried at the Căpriana Monastery.[11]

Notes
^ Nistor, p.169
^ a b c d Batalden, p. 470
^ a b c d Păcurariu
^ Nistor, p.226–227
^ a b c Batalden, p. 471
^ a b Nistor, p.227
^ Nistor, p.227-228
^ King, p.21-22
^ Nistor, p.228
^ Nistor, p.230
^ Nistor, p.230-231

References
Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Humanitas, 1991. ISBN 973-28-0283-9
Charles King, The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, 2000, Hoover Institution Press. ISBN 0-8179-9791-1
Stephen K. Batalden, "Metropolitan Gavriil (Banulesko-Bodoni) and Greek-Russian Conflict over Dedicated Monastic Estates, 1787-1812", Church History, Vol. 52, No. 4. (Dec., 1983), pp. 468-478.
Mircea Păcurariu, "Gavriil Bănulescu", entry in Dicţionarul Teologilor Români, Editura Univers Enciclopedic, Bucharest, 1996 ISBN 9739739148

Russia Patriarch Criticizes Romanian Church Over Metropolitan Of Bessarabia 21.01.2008

Patriarch Alexius II of Moscow on Monday criticized the decisions of the Romanian Orthodox Church regarding the Metropolitan Church of Bessarabia, saying the Romanian church “interfered with an autocephalous orthodox church” and that its actions were “anti-canonical,” the Moldovan presidency said in a statement.

The Russian patriarch on Monday met with Moldovan President Vladimir Voronin.

The church official voiced his regrets that last year’s discussions with a delegation of the Romanian church were “unsuccessful,” but mentioned the two parties should carry on a dialogue in a hope to find a joint solution.

The Metropolitan Church of Bessarabia was set up by the Romanian Orthodox Church in 1925. After the Soviet occupation of Bessarabia in 1940, the Russian church refused to its legal status. The Romanian church officially reactivated the Metropolitan Church of Bessarabia on September 14, 1992.

In 2004, after years of legal hurdles and a final decision by the European Court of Human Rights, the Orthodox Church of Bessarabia received official registration.

Religious books in Bessarabia 1812 – 1918 (between tradition and tsarists politics)

Summary

Paper Religious books in Bessarabia 1812 – 1918 (between tradition and tsarists politics), is dedicated to an actual, but not sufficiently studied theme. The historical explanation was directed to delimitate some significant moments of historical, political, confessional and cultural background that marked the religious book in Bessarabia – it persisted under the sign of struggle: between the tradition and tsarist’s politics. hrough this historical perspective, religious book reflects the specific of spiritual development of Bessarabia as part of Russian Empire, comparing it with other Romanian provinces under foreign domination. Paper consists of Introduction, three chapters divided in ten paragraphs, Conclusion, eighteen annexes and general bibliographical index. The main sources of research are novel documents from State Archive collections of Republic of Moldova (Chişinău) and Ukraine (Odessa).

The establishment of local typography (founded by exarch Gavriil), is viewed as a direct result of political, religious and ecclesiastic changes that occurred after the 1812, and had to serve the spiritual necessities of province according to its own “manners and customs”, while the Synodal Ukaz from 1814, May, 4th (which approved the establishment of typography) especially notified about canonical violation of “manners and customs” in annexed province. The political proselytism was obvious: in new-founded typography, religious books had to be translated into Romanian exclusively after the Russian synodal editions.

Thus, the most stabile social institution - the Church – ought to satisfy the ambitions of some aggressive proselytic practices subordinated to tsarist’s politics. Here was the main danger of assimilation and rusification of bessarabian Romanians: the Russian proselytism was hidden under the mask of religious identity. Historical, philological and linguistic considerations guided us to a conclusion that exarch Gavriil didn’t exactly respect the requirements of Synod from Petersburg and tried to make a compromise between the traditions and the tsarist politics: contents of Liturgier(1815), Molebnic(1816, 1816), Catihisis(1816),Ceasoslov(1817), Psaltire(1817) were mostly translations from Romanian editions, with small additions from the structure of Synodal editions.

Linguistical evidences testify the Moldavian, Transylvanian and Wallachian origins of liturgical texts included in printed works from this period. Metropolitan Bishop Gavriil Banulescu- Bodoni continued this tradition, but the activity of Archbishop Dimitrie Sulima should be reconsidered in this sense: books printed under his cure signify nothing but the interruption of tradition of religious printings. Under the cure of Bishop Pavel Lebedev (1871-1882) the printing of Romanian books was stopped and the Confessional Typography was closed (1883). But the tradition of “moldovenism” in church was very strong, so the bessarabian clergy claimed their right to reopen the typography at the beginning of XXth century.

Through the XIXth century proselytism practices were more subtle and varied: being defeated in struggle with local church traditions in religious book-prints, they tried another way: the substitution of Romanian language from old liturgical books with a local “Moldavian dialect”.The empire’s traditions in printings and book spreading were always upheld by the system of censorship institutions. All books printed in Chişinău can be divided in 2 categories: first category includes “reproductions” mixed with synodal editions which were under the chiriarch supervision; second category includes “new translations and compositions” which were obligatory approved by synodal censorship, what was notified in the contents of these books.

Although the system of restrictive interdictions was sufficiently drastic, the printed books from diverse zones of Romanian printing – Iaşi, Bucureşti, Râmnic, Buda, Buzău, etc penetrated in Bessarabia during the XIXth century, in commanding number, but never sufficient to cover the necessities of local churches. Imperial politics in field of book spreading and printing aimed at restructuration of book funds composition in parochial library by gradually completion with Russian books. The richest collections of Romanian books in XIXth century Bessarabia were that of monastery library. In this aspect, the book collection of Hârjauca monastery is representative: Romanian books of library were gradually reduced by foreign (Russian) books: to the end of XIXth century Romanian books constituted only 3,1 % comparing to Russian ones. Important collections of Romanian books are identified in library of Church’s Historical-Archeological Society from Bessarabia (1904): 240 (296 titles) volumes (XVII-XIX c.) and 18 manuscripts (XIV-XIX c.).

Our final conclusion is that the religious books printed in Bessarabia in the period of Russian domination (1812-1918), persisted under the sign of permanent struggle: between tradition and tsarist’s politic. In spite of restrictions imposed by the synodal censorship, religious books printed in Confessional Typography of Bessarabia continued the traditions of Romanian Church.

Confessional Typography of Bessarabia was the only cultural (ecclesiastic) institution legalized by the imperial administration of province (1814 - 1918) that continued its mission through printings in Romanian language, and thus contributed to spreading of religious books in all Bessarabia and to consolidation of linguistic unity of Romanian language